Drepturile omului în România, ce am câştigat şi ce am pierdut în 2017
O retrospectivă la rece a anului trecut, cu Ordonanţa 13, protestele masive de stradă, crizele guvernamentale, legile justiţiei, alte proteste şi radicalizarea accentuată a societăţii
Anul 2017 poate fi caracterizat prin accentuarea radicalizării, atât la nivel de discurs, cât şi de atitudine. În majoritatea chestiunilor de real interes pentru opinia publică, taberele pro şi contra s-au aflat pe poziţii ireductibile, iar dialogul rezonabil, bazat pe argumente, a fost lăsat în plan secund. Practic, fiecare parte a considerat că „ceilalţi” sunt de partea răului absolut, care trebuie combătut cu orice preţ.
Din păcate, la fenomenul radicalizării au contribuit atât partidele politice parlamentare, care nu au găsit mijloacele necesare pentru a purta un dialog calm şi argumentat, precum şi o mare parte a mass-media, care a înlocuit dezbaterile obiective şi echilibrate în legătură cu chestiunile de interes public major, cu susţinerea vădit debalansată, chiar necondiţionată, a unor teze.
Debutul anului 2017 a fost marcat prin ample manifestaţii, în faţa sediului Guvernului, împotriva Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 (cunoscută şi ca „Ordonanţa 13”), despre care participanţii la proteste au susţinut că ar fi fost „dată cu dedicaţie”, în favoarea preşedintelui partidului care câştigase alegerile parlamentare de la finele anului 2016.
Ordonanţa 13, care prevedea, printre altele, introducerea unui prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi limitarea la 6 luni de la comiterea faptei a termenului în care trebuie făcut un denunţ/autodenunţ pentru ca (auto)denunţătorul să „scape” de răspunderea penală, a făcut obiectul unei epopei de natură juridică, care s-a aflat în atenţia opiniei publice. Astfel:
- înainte de a fi abrogată, Ordonanţa 13 a fost atacată de Avocatul Poporului la Curtea Constituţională,
- pe fondul protestelor stradale de amploare, Ordonanţa 13 a fost abrogată, prin Ordonanţa 14 (Ordonanţa de urgenţă nr. 14/2017). Ordonanţele 13 şi 14 au fost emise, la interval de 6 zile, de către acelaşi Guvern,
- Curtea Constituţională, care fusese sesizată de Avocatul Poporului privind Ordonanţa 13, a respins sesizarea, pe motiv că Ordonanţa 13 a fost abrogată prin Ordonanţa 14 şi nu mai era în vigoare (decizia nr. 64/2017),
- parchetul a deschis o anchetă penală împotriva Guvernului pentru adoptarea Ordonanţei 13,
- anchetarea Guvernului de către parchet a fost atacată de preşedintele Senatului la Curtea Constituţională, care a decis că Guvernul nu poate fi anchetat penal pentru legalitatea şi oportunitatea adoptării Ordonanţei 13, întrucât adoptarea de ordonanţe de urgenţă intră în competenţa constituţională a unui guvern (decizia nr. 68/2017).
Pe durata epopeii juridice a Ordonanţei 13, nivelul ridicat de radicalizare la nivelul societăţii a îngreunat foarte mult comunicarea dintre taberele pro şi contra precum şi o dezbatere substanţială şi lipsită de patimă în legătură cu problemele de fond ce ţin de modificarea unor texte din Codul penal şi Codul de procedură penală (spre exemplu: lămurirea opiniei publice cu privire la diferenţa dintre infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de furt, raportul dintre deciziile Curţii Constituţionale şi necesitatea stabilirii unui prag valoric pentru abuzul în serviciu, stabilirea unui cuantum rezonabil pentru pragul valoric al abuzului în serviciu, stabilirea unor sancţiuni nepenale adecvate pentru faptele situate sub pragul valoric al abuzului în serviciu).
La mijlocul anului 2017 a avut loc un incident de natură politică, care poate fi considerat ca un simptom de instabilitate politică: primului-ministru i-a fost retras sprijinul politic de către coaliţia majoritară, acesta a refuzat să demisioneze, astfel că guvernul pe care-l conducea a fost demis printr-o moţiune de cenzură introdusă chiar de partidul de guvernământ. Un incident oarecum similar a avut loc şi la începutul anului următor, 2018, când, după 6 luni de la incidentul precedent, partidul de guvernământ a retras sprijinul politic pentru prim-ministrul în funcţie, care de data aceasta a demisionat, astfel că nu s-a mai ajuns la introducerea unei noi moţiuni de cenzură. Schimbarea guvernului la interval de 6 luni în condiţiile în care coaliţia de guvernare deţine o majoritate confortabilă în Parlament a creat o stare de confuzie în societate.
În a doua parte a anului 2017, protestele de stradă au vizat o altă măsura legislativă, iniţial asumată de Guvern, prin Ministerul Justiţiei, iar ulterior preluată de un grup de parlamentari. Este vorba despre ceea ce s-a numit „modificarea legilor justiţiei” (modificarea a 3 legi din domeniul organizării şi funcţionarii justiţiei, legi cu totul diferite de Codul penal sau Codul de procedură penală).
Este posibil ca radicalizarea existentă în societate, poziţiile ireductibile ale taberelor pro şi contra, să fie motivul pentru care tabără „contra” a respins, iniţial, orice dialog privind modificările la aceste legi „ale justiţiei” şi chiar ideea în sine de modificare a legilor (a se vedea, spre exemplu, avizul integral negativ, dat de CSM).
Este discutabilă respingerea ab initio a ideii modificării reglementărilor care privesc, printre altele, răspunderea magistraţilor, organizarea inspecţiei judiciare, anchetarea magistraţilor, atâta vreme cât actualele reglementări legale sunt ineficiente.
Astfel, sub imperiul actualelor „legi ale justiţiei”, în vigoare de circa 14 ani, se poate observa că:
- deşi au fost numeroase achitări la instanţele din ţară şi condamnări la CEDO ale României, niciodată, nici un singur magistrat, procuror sau judecător, nu a răspuns material pentru prejudiciile pe care le-a creat şi pentru care despăgubirile au fost plătite de stat (bani publici);
- inspecţia judiciară este cunoscută mai mult prin luările de poziţie împotriva criticilor, multe justificate, la adresa funcţionării sistemului judiciar, decât prin rezolvarea problemelor ridicate de persoanele care formulează sesizări;
- posibilitatea anchetării judecătorului, pentru soluţia dată în dosar, de către procurori din aceeaşi structură din care fac parte procurorii care au întocmit dosarul judecat, creează cel puţin aparenţa unei afectări a libertăţii de decizie a judecătorului.
Justiţia este, în cele din urmă, un serviciu public, susceptibil de îmbunătăţiri, ca orice serviciu public, iar nu o entitate imuabilă şi, de aceea, capricioasă.
Ulterior, în cadrul unei proceduri parlamentare ameţitor accelerată spre finalul lunii decembrie (s-a lucrat în comisii/plen zi-lumină şi ceva în plus), au fost propuse amendamente privind modificarea „legilor justiţiei” şi de CSM, şi de partidele de opoziţie (unul dintre parlamentari a depus chiar câteva mii de amendamente), şi de entităţi din sistemul judiciar.
După ce, la finele anului 2017, „legile justiţiei” au fost adoptate de Parlament, opoziţia parlamentară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a atacat la Curtea Constituţională, care urmează să se pronunţe în prima parte a anului 2018.
Tot la finele anului 2017, în timp ce „legile justiţiei” se aflau într-o procedură parlamentară accelerată, unii parlamentari din coaliţia majoritară au lansat în spaţiul public noi proiecte legislative de modificare a legislaţiei penale, redactate cel puţin neglijent, prin care, spre exemplu, era periclitată folosirea unor probe importante în cadrul procesului penal (înregistrările camerelor de supraveghere din spaţiul public) sau prin care se interzicea absolut, sub sancţiune penală, informarea opiniei publice cu privire la activitatea de anchetă penală.
Acest procedeu, de a supraîncărca dezbaterea publică privind o temă importantă, cu noi şi noi probleme care trebuie rezolvate în paralel, a avut drept consecinţă accentuarea unei stări de confuzie în opinia publică şi a dus la creşterea neîncrederii, deja bine consolidată, dintre protestatari şi politicienii din coaliţia majoritară. În paralel, modificări nefundamentate temeinic ale legislaţiei în alte domenii esenţiale, cum ar fi fiscalitatea, au contribuit şi ele la polarizarea societăţii.
Protestele de stradă împotriva „legilor justiţiei” au continuat şi după atacarea acestora la Curtea Constituţională. De-a lungul anului protestele s-au derulat în mare parte paşnic, cu excepţia unor incidente izolate, iar autorităţile nu le-au împiedicat în mod explicit cu excepţia unei încercări, nereuşite, de ocupare a locului obişnuit al protestelor (Piaţa Victoriei) cu un târg de Crăciun organizat de Primăria Bucureşti.
Câştigul acestui an poate fi considerat, aşadar, activarea spiritului civic, concretizat în cele mai mari proteste de stradă din ultimii 27 de ani, în februarie 2017, împotriva Ordonanţei 13 şi ulterior împotriva diverselor măsuri anunţate sau luate de Guvern şi Parlament în principal în privinţa modificării legilor justiţiei.
Pierderea acestui an, paradoxal, derivă din câştig. Faptul că pe fondul activării civice a tot mai multor cetăţeni şi a fluxului uriaş de informaţie generat, în societate s-a instalat o stare de confuzie generală. Cauzată de natura specială, greu accesibilă maselor, a informaţiilor juridice vehiculate în spaţiul public, dar întreţinută şi de ştirile false, de campaniile de dezinformare, manipulare şi propagandă, debusolarea generală dăunează chiar spiritului civic şi demobilizează o mare parte a populaţiei. Asta în condiţiile în care oricum la alegerile generale din 2016 prezenţa la vot a fost de numai 40%. În final societatea românească se găseşte tot mai radicalizată, punctele de vedere moderate şi informaţiile factuale fiind adesea respinse sau trecute cu vederea de toate taberele.
2017 a fost şi anul în care am decis, împreună cu numeroase alte organizaţii neguvernamentale dar şi cetăţeni, să ne coordonăm eforturile pentru a contrabalansa ofensiva conservatoare iniţiată de Coaliţia pentru Familie prin demersul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei. APADOR-CH este printre fondatorii Platformei Respect, care militează pentru egalitatea în drepturi şi libertăţi pentru toţi cetăţenii.
În planul activismului pentru drepturile civile, APADOR-CH a avut intervenţii în 2017 în cazul propunerilor de modificare a codurilor penale, s-a implicat în dezbaterile privind modificarea legilor poliţiei, a avut câteva reacţii pe marginea modificării legislaţiei privind ONG-urile şi un punct de vedere în privinţa proiectului de lege a vaccinării.
Şi anul trecut a trebuit să luptăm în justiţie pentru apărarea unor drepturi, printre procesele câştigate în 2017 fiind cele în care cerusem informaţii publice, conform Legii 544/2001, de la instituţii precum Poliţia Română, Parchetul General sau IRDO. La CEDO am câştigat două procese importante privind libertatea de exprimare şi violenţa în familie.
În plan organizaţional, din păcate am pierdut un coleg drag, pe Manuela Ştefănescu, membru APADOR-CH încă de la începuturile activismului nostru din anii 90.
Citiţi pe larg raportul activităţii APADOR-CH din 2017
Se încarcă comentariile...
