Chiar dacă textul de comentariu este cel mai adesea rece, deşi aspiră la gradul zero al scriiturii, chiar dacă vrea să fie scris în conformitate cu regulile jurnalismului anglo-saxon, el nu exclude totuşi o anume implicare, o perspectivă proprie asupra faptelor. Care nu e, care nu avea fatalmente cum să fie pe placul tuturor.

Care au fost principalele obiecţii ce i-au fost aduse documentarului? Desigur, puţin îmi pasă de mofturile de primadonă rămasă fără voce ale fostului puşcăriaş Adrian Năstase, nemulţumit că, din cele 60 de minute înregistrate, în documentar au rămas doar vreo 10. În care nu i s-au adus destule elogii pentru eforturile lui pretins eroice care au condus la admiterea ţării în NATO. Lui Năstase îi rămân datori nu cei doi jurnalişti de la Recorder, ci Lucia Hossu-Longin, insa care i-a promis la Antena 3 un episod-omagiu, elogiu, elegie din Memorialul durerii ce ar urma să fie difuzat la filiala acesteia, TVR 1.

Prima categorie de obiecţii vizează selecţia faptelor. Obiecţii ce s-au concentrat îndeosebi asupra ignorării prezenţei şi rolului Regelui Mihai. În realitate, câţi dintre noi l-am luat cu adevărat în seamă în cei 30 de ani de democraţie pe acest mare personaj tragic al istoriei României? Câţi am cerut ca repunerea României pe şinele care ne readuc spre Europa să înceapă cu revenirea şi corectarea unui punct negru al istoriei noastre şi anume abdicarea forţată a Regelui? Cei mai mulţi l-am ignorat pe Rege, fie fiindcă eram victima intoxicării comuniste care ni s-a administrat în şcoală, fie pentru că am fost manipulaţi de mass-media aşa-zis liberă, în frunte cu Televiziunea Română. Care, şi mai grav, între 1990 şi 1992 a avut în scaunul de preşedinte un istoric astăzi vicepreşedinte al Academiei Române. Dl. Răzvan Theodorescu a fost şef peste manipulare, şi cu toate acestea logoreicul în chestiune a avut neobrăzarea de a veni la tot felul de adunări de doliu şi emisiuni de comemorare spre a-şi mai recroi încă o dată imaginea şi biografia.

Au mai lipsit din documentar şi alte fapte. Ca, de pildă, ceea ce s-a întâmplat la 10 august. Numai că întâmplările de atunci au fost consecinţa guvernării nocive, mizere, criminale PSD-ALDE dintre anii 2017-2019 despre care s-a vorbit în film. Guvernare pe care noi am făcut-o posibilă fie prin vot, fie prin neparticipare la urne.

O a doua serie de obiecţii au avut în vedere distribuţia filmului. Sigur că au fost multe absenţe. Poate că unora cu adevărat importante le-au luat locul personajele secundare ale acestor 30 de ani. Numai că Mihai Voinea şi Cristian Delcea nu au vrut să aibă în film doar lideri politici şi eminamente politicieni care să rivalizeze cu Alba ca Zăpada. O astfel de opţiune ar fi fost „o minciună în falş“, vorba Elenei Ceauşescu.

Cele mai multe voturi negative le-au adunat Petre Roman şi Cristian Tudor Popescu. E drept, Petre Roman a mai minţit o dată. Şi nu oricum. Ci vârtos din cale afară. Prea s-a prezentat pe sine drept un apostol, un cruciat al schimbării în antiteză cu comunistul aşa rămas pe viaţă Ion Iliescu. Roman crede că avem cu toţii memoria scurtă. Că nu ne aducem aminte că înainte ca între el şi Bolşevicul din Olteniţa trimis de Ceauşescu, la mijocul anilor 80, „la meserie„ să fi intervenit divergenţe, a fost o mare prietenie. De fapt  o complicitate în făptuirea unei crime care a costat scump România. Acelaşi fost prim-ministru uită intenţionat şi mârşav că da, l-o fi scos el cu ajutorul tancurilor de sub asediul simpatizanţilor lui şi ai lui Iliescu pe marele lider ţărănist Corneliu Coposu, numai că imediat după aceea a comentat că oamenii PNTCD-ului „s-au demascat“. Iar la primul 1 Decembrie Zi naţională a României, el, numitul Roman Petre, a dirijat huiduielile care şi azi sunt o ruşine pe obrazul ţării. Poate că Mihai Voinea şi Cristian Delcea trebuiau să îl cenzureze mai categoric pe mincinosul Petre Roman.Cum se spune, să îi taie macaroana. Şi mie mi se pare că fostul premier a dus până la limitele penibilului auto-lustruirea care e parte intrinsecă a condiţiei de martor.

Cât despre Cristian Tudor Popescu mă limitez la o observaţie. Alături de Ion Cristoiu acesta domină spaţiul mediatic românesc din 1990 încoace. Respectivii sunt cei mai proeminenţi lideri de opinie. Nu s-au făcut astfel singuri. I-am validat noi pe banii noştri. Cristian Delcea şi Mihai Voinea trebuiau să facă apel obligatoriu la prezenţa unuia dintre cei doi. L-aţi fi preferat pe Ion Cristoiu? Eu, unul, spun Doamne fereşte!

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro