Cum se vor acorda stimulentele pentru medici: Conducătorul unităţii sanitare hotărăşte cine primeşte banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Fondurilor Europene a anunţat criteriile de acordare a stimulentului de risc pentru personalul medical, de 2.500 de lei. Stimulentul va fi plătit de unitatea sanitară angajatoare din fonduri de salarii şi decontat ulterior, iar conducătorul unităţii va numi personalul care beneficiază de aceste drepturi.

Stimulentul acordat medicilor, personalului medico-sanitar şi paramedical, inclusiv personalului auxiliar implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 va fi plătit iniţial din fondul de salarii al unităţii sanitare angajatoare şi va fi decontat ulterior din fonduri europene, potrivit unui document transmis de ministrul Marcel Boloş managerilor unităţilor spitaliceşti.

Stimulentul de 2.500 lei brut/lună/persoană nu se supune rigorilor impozitării privind impozitul pe venit de 10%, aşa cum anunţate ministrul iniţial, şi nu va fi cuprins în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv contribuţiei asiguratorii pentru muncă reglementată la titlul V „Contribuţii sociale obligatorii“, din Legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, arată hotnews.ro..

Conform ministrului Marcel Boloş, pentru a putea fi decontat din fonduri europene, stimulentul de risc medical trebuie să îndeplinească unele condiţii, precum:

• Să fie plătit de unitatea sanitară angajatoare din fonduri de salarii odată cu acordarea drepturilor salariale, înainte să fie decontat din fonduri europene;

• Personalul care beneficiază de aceste drepturi să fie numit prin decizie a conducătorului unităţii sanitare angajatoare, din care să reiasă că este implicat direct în transportul, evaluarea, echiparea, diagnosticarea, tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19;

• Unitatea angajatoare să facă parte din reţeaua sanitară COVID, stabilită conform reglementărilor legale în vigoare.

• Stimulentul de risc medical se acordă o singură dată, la acordarea drepturilor salariale în perioada declarării stării de urgenţă, începând cu drepturile salariale aferente lunii aprilie 2020 şi are un cuantum fix de 2.500 lei brut/lună/persoană, indiferent de nivelul venitului realizat de personalul medical.

• Dacă perioada de urgenţă se prelungeşte, personalul medical vizat va beneficia de drepturile legale privind stimulentul medical pe întreaga perioadă a stării de urgenţă.

Plata se va face prin transferuri din bugetul fondului naţional unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“ sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite.

În cazul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, stimulentul de risc medical se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, de la titlul I „Cheltuieli de personal“.

Pentru unităţile sanitare din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, sumele necesare acordării stimulentului se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, prin bugetele ordonatorilor principali de credite.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite