Bugetari care nu-şi plâng de milă

Bugetari care nu-şi plâng de milă

Carmen Ilie are două locuri de muncă, iar la unul dintre ele face şi naveta 30 de kilometri

Bugetarii protestează, bugetarii fac miting, bugetarii fac grevă, bugetarii cer demisii. Aceasta este retorica dominantă a ultimelor luni, poate şi a celor viitoare. Există însă şi altfel de bugetari. În pofida crizei care i-a lovit crunt, nu protestează, nu ameninţă, nu bocesc, nu aşteaptă „să li se dea“. Sunt bugetarii care şi-au luat viaţa în propriile mâini, marcând o nouă abordare a ideii de muncă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În fiecare zi, după cursuri, o tânără sibiancă, în vârstă de 23 de ani, lucrează ca agent „door to door" pentru o firmă de telecomunicaţii. Carmen Ilie a terminat două facultăţi şi a ales cu sufletul atunci când s-a hotărât să devină profesoară. Iubeşte mult copiii şi se bucură de fiecare dată când reuşeşte să contribuie la dezvoltarea acestora.

Banii pe care îi câştigă la şcoală sunt însă mult prea puţini pentru a-i asigura un trai decent, tânăra văzându-se astfel nevoită să găsească o alternativă.


Din dosar:

Partea I : Munca la români


Partea II: De la grădiniţă la fast-food



„În primul an în care am predat câştigam puţin peste 800 de lei. După diminuarea salariilor am rămas cu numai 630 de lei, bani din care nu reuşesc să-mi acopăr decât chiria şi taxele. Ca să pot să trăiesc, m-am angajat, în paralel, şi la Romtelecom, unde fac muncă de teren. Cu banii pe care îi câştig aici, în medie 1.000 de lei lunar, reuşesc să trăiesc, însă nu se poate pune problema de economii sau alte lucruri", spune tânăra.

Două slujbe, 15 ore pe zi

Pentru că predă la o şcoală care este la peste 30 de kilometri de Sibiu, în comuna Dobârca, tânăra profesoară pleacă de acasă la primele ore ale dimineţii şi de foarte multe ori se întoarce aproape de miezul nopţii.

„La ora 7.00 ies pe uşă, pentru a ajunge la Dobârca, acolo unde predau. Hainele pentru al doilea serviciu le iau în maşină, pentru că nu am timp să trec pe acasă să mă schimb, când mă întorc în Sibiu. Iar duminica, singura zi liberă, prefer să dorm, să mă odihnesc. Pentru mine nu mai există timp liber. Am noroc că sunt o persoană foarte activă, însă toate problemele acestea nu au cum să nu mă demoralizeze", adaugă tânăra.

Dezamăgită de situaţia din ţară şi de problemele din învăţământ, Carmen este hotărâtă ca, după ce va acumula trei ani de experienţă, să plece în Belgia sau Germania, unde va preda româna pentru comunităţile de români de acolo.

 „Am făcut un calcul şi salariul de aici este cu aproximativ 1.800 de euro mai mic decât salariul unui debutant de acolo. Chiar dacă am ales cu sufletul acest domeniu, tind totuşi pentru siguranţă şi pentru o viaţă mai bună", mai spune Carmen.

Predă istoria la stat şi engleza la privat

Cristina Arteni (29 de ani) din Iaşi predă de cinci ani istoria, iar după micşorarea salariului a rămas cu doar 650 de lei. Ca să se poată descurca a optat pentru un al doilea loc de muncă, predă limbă engleză la o grădiniţă particulară, de unde mai câştigă 350 de lei. Cu alte cuvinte, cele două salarii însumează doar 1.000 de lei.

„Lumea poate mă judecă pentru că am fost «inconştientă» şi am luat un credit imobiliar cu rată lunară mare, de 350 de euro. Ideea este că atunci când am făcut-o era de doar 243 de euro, iar veniturile mele erau duble. În ultimul timp, leul s-a devalorizat, iar salariul a scăzut cu 60%", explică Cristina.

Femeia spune că face eforturi supraomeneşti pentru a-şi îndeplini sarcinile la ambele locuri de muncă. „Alerg toată ziua între liceu şi grădiniţă. Plec de la 7.00 şi ajung la 20.00. Pe timpul nopţii stau să-mi pregătesc lecţiile, să corectez testele. Este o fugă continuă ca să pot câştiga aceşti bani", spune Cristina.

„Apelez la bunici ca să am ce mânca"

Cristina Arteni predă din zori până în noapte

Profesoara îşi drămuieşte fiecare leu, a renunţat la concediu, la haine şi chiar la transportul în comun. Cel mai tare o mâhneşte că nu-şi mai poate cumpăra cărţile de specialitate şi că trebuie să vorbească cu bunicii s-o mai ajute cu mâncare. „Era timpul ca la vârsta aceasta eu
să-mi ajut părinţii şi bunicii, însă tot eu apelez la ei. De la părinţi cer cu toată ruşinea câteva milioane ca să-mi achit facturile, iar bunicii îmi trimit ceea ce muncesc tot anul în grădină. În loc ca tineretul să ajute pensionarii, am ajuns să fie invers", spune profesoara.

Sacrificiile cele mai mari urmează să le facă în perioada iernii, când facturile vor exploda. „Cel mai probabil am să încălzesc doar camera în care stau cu soţul meu, iar în restul casei voi închide caloriferele. Este trist că de la educaţie se economiseşte cel mai mult şi că un profesor ajunge să trăiască la limită", spune profesoara.

Deşi este căsătorită şi amândoi soţii îşi doresc foarte mult un copil, au luat decizia să mai aştepte pentru că nu au ce să-i ofere. „Iubesc foarte mult copiii şi avem câţiva ani de când am vrea să facem unul, însă nu ne permitem din punct de vedere financiar unul, nu avem ce să-i oferim", spune Cristina.

De la baletul de pe scenă la cel din trafic

Salariile din ce în ce mai mici ale angajaţilor ansamblului de balet al Operei Române din Cluj-Napoca îi pune pe balerini în situaţia de a-şi lua şi un al doilea job pentru a supravieţui perioadei de criză. Este şi cazul lui David Istvan, în vârstă de 50 de ani, care, pentru a reuşi să-şi întreţină familia, a ajuns să facă, pe lângă serviciul de la Operă, şi taximetrie.

După ce se lasă cortina, balerinul se schimbă în haine obişnuite şi intră într-un cu totul alt rol: acela de taximetrist. „Bântuie", cât e noaptea de lungă, pe străzile Clujului, pentru a câştiga un ban în plus. „Lucrez ca taximetrist, nu am ce face. Salariile sunt mici, banii nu ajung. În definitiv, munca nu e o ruşine. Trist este însă că artiştii din România ajung în asemenea situaţii", este de părere balerinul - taximetrist. Monika Krajnik

Dimineaţa - învăţătoare, în rest - broker de asigurări

Zinica Nour  (40 de ani) este învăţătoare la Şcoala Gimnazială din comuna gălăţeană Şiviţa. În urmă cu 10 ani, când a câştigat concursul de titularizare la Şiviţa, nici nu se gândea că salariul de cadru didactic nu-i va ajunge să-şi acopere facturile. Între timp, a realizat că un al doilea serviciu i-ar prinde bine. Aşa s-a apucat de brokeraj de asigurări.

Învăţătoarea recunoaşte că, dacă la început nu depindea de banii câştigaţi din asigurări, anul acesta, pe fondul scăderii drastice a salariilor, a ajuns să se felicite pentru decizia de a-şi lua al doilea job. „Dacă la început a fost doar încercarea de a face şi altceva, acum chiar insist să muncesc extrem de mult şi în domeniul acesta. De multe ori, cele două joburi îmi ocupă toată ziua. Mă trezesc că se face miezul nopţii şi nu am pregătit mâncare pentru familie", povesteşte cadrul didactic de la Şiviţa.

Chiar dacă ambele activităţi o suprasolicită, femeia nu vrea să renunţe la niciuna dintre activităţi, mai ales că este susţinută de familie. „Nu pot să renunţ. Din salariul de la şcoală, de nici 800 de lei, de-abia acoper facturile gospodăriei. Pentru restul - alimente, haine - am nevoie de banii din brokeraj. Acum, fără slujba din asigurări mi-ar fi practic imposibil să mă descurc", spune învăţătoarea.

Şi cei doi copii ai Zinicăi, care sunt studenţi la Galaţi, s-au angajat ca brokeri de asigurări, tocmai pentru a putea să se întreţină în şcoală. „I-am băgat şi pe ei în «afacere» şi acum îi învăţ să se descurce. Le place şi sunt convinsă că pot face carieră în acest domeniu. Acum, decizia este a lor", spune râzând Zinica Nour.

Cât priveşte produsele pe care le vinde, Zinica spune că acestea au mare căutare, dar nu printre profesori. „Aceştia nu prea au putere de cumpărare. Toată lumea ştie ce lefuri de mizerie sunt în educaţie", mai spune învăţătoarea.

CITEŞTE ŞI

Sporurile au murit, trăiască sporurile! 2.400 de lei pe an de fiecare angajat, pentru „ţinută decentă”, la Primărie 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările