Să vedem, însă, dacă strategia boicotului are şi puncte slabe. 

a) Opozanţii Referendumului pentru Căsătorie spun că şi dacă vor pierde cu scorul de 100 – 0, dar Referendumul nu va fi validat, ei vor câştiga. Oare? Mă fac un pic avocatul diavolului aici şi zic: o înfrângere cu 100 – 0, sau cu 99 – 1 ar putea să delegitimeze tema pe termen lung. La un astfel de scor, nici un politician nu se va mai atinge de ea câteva decenii de acum înainte – până când „căsătoriile homosexuale” nu vor mai fi o chestiune ideologică de actualitate (ideologia neomarxistă va „progresa” spre apărarea unor noi minorităţi sau a altor grupuri discriminate). Lucrurile ar sta altfel la un scor de 75 – 25; dar, încă o dată, nu vreau să mă fac mai mult decât puţin, foarte puţin avocatul diavolului.

b) La Referendumul din 18-19 octombrie 2003 – care s-a desfăşurat tot în două zile, şi unde întrebarea a avut exact aceeaşi formă precum cea de acum – s-au prezentat la vot 55,7% dintre alegători, adică aproximativ 10 milioane de oameni. Iar acela era un Referendum iniţiat de politicieni, nu de societatea civilă. Un Referendum cu nişte puncte destul de nepopulare sau peste capetele oamenilor – cum era faptul că gratuitatea învăţământului de stat nu ar mai fi fost garantată în mod necondiţionat; iar mandatul preşedintelui urma să urce la 5 ani. Şi un Referendum care nu a creat, din câte ţin minte, discuţii aşa de aprinse între toţi şi toţi (Facebook era la un deceniu în viitor). Cu atât mai mult eu unul mă aştept la o prezenţă la vot substanţială la acest Referendum care este al societăţii civile şi care are o puternică temă identitară şi legată de valorile fundamentale.

c) Şansele invalidării Referendumului prin boicot scad, aşadar, odată cu decizia desfăşurării sale în două zile (la fel ca la Referendumul din 2003), mai ales că cei care boicotează asumat sunt de fapt foarte puţini – cei mai mulţi absenţi vor fi din zona de populaţie indiferentă sau neinformată cu privire la organizarea acestui Referendum.

d) Vorbim despre cea mai mare iniţiativă cetăţenească din România, de după 1989. Şi vorbim despre un grass roots numit chiar de detractorii săi „cea mai reuşită iniţiativă de advocacy creştin din ultiii ani”. Iniţiativă pe care unii dintre aceia care invocă cel mai frecvent democraţia, implicarea cetăţenească în viaţa cetăţii şi funcţionarea statului de drept vor acum să o boicoteze.

e) Mulţi dintre cei care susţin această boicotare se ladă chiar că ar fi creştini şi că nu ar fi rupţi de Biserică; şi, în fapt, mulţi dintre ei, la fel ca majoritatea românilor, s-au cununat sau se vor cununa la Biserică. Chiar în anii celui mai negru comunism, majoritatea membrilor de partid îşi botezau copiii şi se cununau la Biserică. Cum de nu înţeleg aceşti susţinători ai boicotului că cel puţin una dintre mizele acestei iniţiative este aceea de a proteja definiţia laică a Căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie, în paralel cu libertatea noastră, a tuturor, de a păstra şi apăra Cununia ca taină sacră? Altfel spus, de a evita posibilitatea ca, în câţiva ani, Biserica să fie pusă în situaţia de a oficia „cununii” care ar contravine învăţăturii sale morale fundamentale – situaţie în care, de exemplu, vedem că Biserica este deja pusă în Danemarca? Boicotarea acestei iniţiative cetăţeneşti este în fapt similară cu susţinerea căsătoriilor homosexuale în România. Şi este sinonimă, implicit, cu susţinerea limitării libertăţii de expresie, de conştiinţă şi a libertăţii religioase a majorităţii – în fapt, a noastră, a tuturor. Un articol din The Spectator despre limitarea tot mai drastică a acestor libertăţi în UK, în urma modificării conţinutului Căsătoriei, la link-ul de aici.

f) În ceea ce priveşte Căsătoria, cadrul constituţional şi european afirmă cu claritate regula că aceasta este definită de către statele naţionale potrivit propriilor norme democratice şi culturale. Iniţiativa cetăţenească nu limitează şi nu suprimă vreunul dintre drepturile existente ale comunităţii LGBTQ – care se bucură, în continuare, de acces nediscriminatoriu la piaţa muncii, la servicii de sănătate, de educaţie, etc. Iniţiativa nu face decât să apere conţinutul şi prestigiul instituţiei Căsătoriei, în conformitate cu valorile acestui popor, susţinute de o majoritate a românilor. Aşadar, vorbim despre o iniţiativă soft-conservatoare care întruneşte toate condiţiile legii. Tentativa de a delegitima această iniţiativă, de a demoniza oponentul (bigoţi, fanatici religioşi, pupuători de oase), de a-i falsifica argumentele („se instaurează o nouă teocraţie”), de a flutura teorii ale conspiraţiei („e o iniţiativă prin care Dragnea aruncă un ecran de fum asupra altor probleme”) nu este deloc un semn de deschidere spre dialog şi spre liberalism. Este, dimpotrivă, o dovadă de iliberalism. Or, tactica bigotului este doar încă una dintr-o serie de tactici care au presupus ocolirea confruntării oneste cu oponentul de idei şi recurgerea la tot felul de lovituri lipsite de orice fair play.

g) Acest Referendum creează un precedent în ceea ce priveşte iniţiativele de tip grass roots – iar participarea numeroasă la vot poate să se constituie într-un argument solid pentru alte teme de tip „grass roots” din viitor: tăierea pădurilor, vânzarea resurselor naturale ale ţării, construirea autostrăzilor şi, de ce nu, interzicerea în funcţie a penalilor; iniţiativă pentru care USR va avea nevoie şi de sprijinul unor largi categorii ale populaţiei care susţin Referendumul pentru Căsătorie. Categorii care nu vor fi deloc atrase către iniţiativă de această tactică a diabolizării, a etichetărilor şi a jignirilor permanente de către susţinătorii #farapenali. Şi nici de boicotarea iniţiativei soft-conservatoare a Referendumului pentru clarificarea definiţiei Căsătoriei în Constituţia României.  

Aşadar, boicotul minorităţii care se opune Referendumului NU va fi oricum o strategie eficientă. Dar va fi o strategie de şapte ori perdantă, din toate motivele de mai sus.