Indiferent de producător, vaccinul anti-Covid nu are nimic atractiv în el, iar efectele lui par la fel de tangibile cum este cioara de pe gard. Sunt destui sceptici, dar şi mulţi alţii care încă nu percep ce le iese la treaba cu vaccinatul, ce câştig au ei, cu ce rămân, de ce anume se pot bucura pe moment. Pentru că, în mintea multora, toată această foială naţională trebuie să aibă şi puţină mocangeală în ea, altfel nu are audienţă, iar eficienţă-mai puţin de zero. E uşor de înţeles această reticenţă în condiţiile în care pentru a se implica, sau mai bine zis pentru a se lăsa convinşi să vină, să se ducă, să cumpere, să voteze, să strige, să dea cu pietre, să scuipe sau chiar să nu facă nimic, oamenii au fost obişnuiţi zeci de ani să primească pui, zahăr, ulei, o căldare de plastic, o pufoaică roşie, nu sare cu nimic. Păi ce importanţă poate avea o campanie dacă nimeni nu „marcă banu’“? Şi aşa, din câte se vede, pe gratis, nu merge! Votul pentru vaccin costă.

Nu e vina lor, în definitiv, a celor care sunt unii speriaţi, alţii reticenţi, nesimţiţi sau chiar inconştienţi. Aşa cum există dreptul la informare, preferabil una cât mai corectă, aşa există şi dreptul la neinformare sau chiar la ignoranţă. Au toată căderea să considere că boala a fost inventată, că e doar o răceală mai severă - hai, fie, poate un fel de bronşită mai agresivă, şi că vaccinul este, de fapt, un fragment de cometă care li se bagă sub piele. Paradoxal, s-a ajuns în situaţia în care nu boala îi sperie, ci mai degrabă leacul ei. Altfel spus, vaccinul pare mai periculos decât pandemia însăşi. Cât timp au gust şi miros, boala e departe. Nu-i dovedeşte  pe ei doar o scamă-n gât.

E dreptul fiecăruia să aibă propria opţiune. De fapt, cu asta trebuia să încep pentru a nu fi acuzat că aş face propagandă pentru vaccinare. Cei care refuză vaccinarea, precum şi cei care refuză şi să discute despre aşa ceva, considerându-l un subiect tabu, au avut ca materie primă pentru abordarea lor informaţii accesate prin intermediari care s-au dovedit a fi foarte expliciţi şi convingători în mesajul lor. Acei vectori care penetrează eficient în rândul maselor, acolo unde terenul permite culturi fără pretenţii deosebite.  Argumentele lor, în general,  nu fac trimiteri la ştiinţă, ci mai degrabă la ocultism, la coada Necuratului, la forţe supranaturale  sau la jocurile bogătaşilor planetei. Decizia lor a venit pe un fond care s-a coagulat instant, fără a fi nevoie de prea multe argumente, întărită de acel „las că ştiu eu“, care nu a mai acceptat nimic după ce a fost rostit.  La ei, mesajul a prins.

Cu fiecare zi care trece, cu ezitări ale autorităţilor, după luni în care un loc pe o listă de aşteptare era mai vânat decât o butelie înainte de ‘89, cu bâlbe, cu raportări sub semnul întrebării, sau cu un refren lipsit de coerenţă ori chiar de acel „brânci“ constructiv, decizia celorlalţi se va osifica şi mai mult. Folosind un limbaj rectangular, fără capacitate de a provoca imagine în centrul de comandă, obiectivul vaccinării este departe. Dacă la început era o recomandare „călduroasă“, mesajul pro vaccinare şi-a pierdut din înălţime şi din autoritatea argumentului ştiinţific, astfel încât acum este nevoie de nume, personalităţi, oameni grei, reprezentativi pentru anumite comunităţi, pentru diferite segmente de populaţie, de a înclina balanţa. Şi manelişti, şi sportivi, şi artişti, şi clerici, şi influenceri, indiferent de rolul lor în conştiinţa publică, pentru că, hotărât lucru, politicienii sau medicii  de renume nu au avut forţa de a transmite suficient şi de a fi chiar decisivi. Limbajul, textul, dicţia, imaginea, toate la un loc creează acel pachet de care vorbeam, produsul de marketing, pentru că, vrem nu vrem, trebuie să privim lucrurile şi aşa. Ca să înţeleagă şi Giani, şi Bobiţă şi Dorel, sloganul trebuie să fie mai mult decât o picătură chinezească!

Mai nou, se vaccinează şi la volan, şi asta e de bine. Nu mai contează unde, atâta timp cât totul este sigur. E cerere. Sunt acele centre volante, dar pe care autorităţile le definesc ca fiind „drive-thru“. Ne-am englezit rău în ultimii ani, am importat cuvinte străine fără nicio jenă, de parcă româna noastră a chelit de-a binelea, dar când vine vorba de vaccinare chiar nu e loc de aşa ceva. Îmi place să cred că mesajul, dar şi limbajul, pentru a da o mână de ajutor indecişilor, trebuie atent alese şi livrate fără fonfleuri de import. Pur şi simplu, neaoş, româneşte. Vi-l imaginaţi pe Costică, de la ţară, cum vorbeşte cu vecinul lui peste gard? „Bă Gheorghiţă, care-i treaba cu «draivtru»? Dai şi tu o bere?“

...Dacă în Israel, spre exemplu, s-a mizat pe disciplină, conştiinţă şi educaţie, şi rezultatele se văd, trebuie să găsim şi noi un substitut al lor, al acestor calităţi, pe care să-l valorificăm.  Iar limbajul direct, rezonant, fără a putea fi întors pe andrele, ÎNCĂ este un atu. Altfel, în „peroada următoare“, cum zice un mare om de stat, vom rămâne la fel de „alertaţi“.