Amenzi de 1,5 milioane de lei în urma controalelor făcute, în week-end, privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară
0Poliţiştii, jandarmii şi reprezentanţii celorlalte instituţii cu atribuţii de a verifica respectarea măsurilor de protecţie sanitară au dat, în urma controalelor făcute la sfârşitul săptămânii, amenzi de 1,5 milioane de lei.
În perioada 7-9 august, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale, au verificat 11.986 de operatori economici şi 64.477 de persoane.
Potrivit MAI, au fost aplicate 5.435 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.549.699 de lei, dintre care: 76 unor operatori economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 86.200 lei; 130 - persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 63.300 lei; 3.711 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 514.810 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală; 212 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 417.352 lei, pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.).
De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost aplicate şi 1.306 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 468.037 de lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.
La aceste activităţi au participat, zilnic, 5.008 poliţişti, 2.324 de jandarmi, 629 de poliţişti de frontieră, 104 cadre ISU, 1.539 de poliţişti locali, 55 de reprezentanţi ANSVSA, 19 inspectori ANPC, 34 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 61 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 6 din cadrul Ministerului Transporturilor şi 10 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
La linia telefonică TELVERDE (0800800165) dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19, în perioada 7-9 august, au fost primite 120 de apeluri telefonice.
Sesizările au fost direcţionate pentru verificări, în municipiul Bucureşti şi 20 de judeţe, fiind semnalate, în special, nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării sociale.16 dintre faptele sesizate s-au confirmat în urma verificărilor.