Alexandru Rafila: De câteva focare cu siguranţă nu au de ce să fie şcolile sau alte activităţi puse în pericol

Alexandru Rafila: De câteva focare cu siguranţă nu au de ce să fie şcolile sau alte activităţi puse în pericol

Alexandru Rafila

Profesorul Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, afirmă că apariţia unor focare de COVID-19 nu este o cauză pentru închiderea unor activităţi şi subliniază nevoia reducerii numărului de elevi din clase. El susţine în continuare redeschiderea şcolilor, "dar nu toate şcolile şi nu oriunde” .

Ştiri pe aceeaşi temă

"De câteva focare cu siguranţă nu au de ce să fie şcolile sau alte activităţi puse în pericol, dar o extindere a focarelor, foarte multe focare şi o creştere a numărului de cazuri la nivel naţional, sau la nivel regional, sau la nivel local - pentru că discutăm de trei paliere - da. Dar pentru că vor fi câteva focare atunci discutăm doar de un pretext, nu discutăm de situaţia care să pună în vreun fel în pericol deschiderea şcolilor”, a declarat Alexandru Rafila, luni seară, la Digi 24. 
 
Acesta a precizat că susţine în continuare redeschiderea şcolilor, "dar nu toate şcolile şi nu oriunde” . 
 
"Mai este şi cealaltă parte despre care nu ar trebui să mai discutăm: după un an de zile de pandemie e vorba de organizarea şcolii din punct de vedere al asigurării condiţiilor igienico-sanitare şi al protejării elevilor. Mie îmi pare bine că domnul ministru Cîmpeanu a adus în discuţie decizia legată de reducerea numărului de elevi din clasă – sigur, la liceu, dar şi la celelalte clase – reducerea numărului de elevi în clase este esenţială pentru siguranţa desfăşurării cursurilor. Or, chestiunea asta ar trebui să fie aplicată, evident, adaptat: clasele cu mai puţini elevi nu ar trebui să aibă probleme, pentru cele cu mai mulţi elevi ar trebui găsită o soluţie încât ei să nu fie prea numeroşi într-o sală de clasă care ştiţi bine că nu este foarte primitoare pentru multă lume”, a adăugat medicul. 
 
Rafila, care esre deputat PSD, a remarcat faptul că scăderea numărului de îmbolnăviri nu se corelează cu o scădere a numărul de cazuri grave care ar trebui să se înregistreze în cazul unui regres al epidemiei. 
 
"În România lumea are foarte multe opinii, foarte multe păreri, dar ele trebuie bazate pe dovezi. Or, în cazul nostru dovezile sunt reprezentate de numărul de cazuri noi, de răspândirea lor şi de evoluţii previzibile. Or, eu am văzut că în ultimele două zile am avut 1.500 de cazuri, 1.800 de cazuri, deci numere extrem de mici care pe mine m-au pus pe gânduri, mai ales că aceste cifre, acest număr de cazuri, nu se corelează cu o scădere semnificativă a cazurilor de la terapie intensivă. Adică noi am avut în jur de 1.100-1.200 de cazuri la terapie intensivă când aveam 10.000 de cazuri pe zi, acum avem o medie de două mii şi ceva - trei mii de cazuri pe zi cel mult, deci de trei-patru ori mai puţin, şi avem o mie - o mie o sută de cazuri la terapie intensivă. E ceva care nu se leagă şi ceea ce nu se leagă în mod evident este incapacitatea de a testa sau de a stabili o strategie de testare care să ne dea o imagine apropiată de realitate”, a mai afirmat Alexandru Rafila.
 
Medicul a precizat că "există şi teste de proastă calitate care nu trebuie să existe pe piaţă”, iar autorităţile ar trebui să testeze mai mult, nu să invoce testele pe care le fac oameni acasă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările