STENOGRAME Ce s-a discutat în spatele uşilor închise despre Regele Mihai. Berceanu: "A fost decorat de Stalin"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Berceanu
Radu Berceanu

Stenogramele Camerei Depuţaţilor arată, pas cu pas, cum s-au certat parlamentarii pe marginea aniversării a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai I al României.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au respins, luni, solicitarea PNL de organizare a unei şedinţe solemne a Parlamentului pentru a celebra aniversarea a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai.

Iată discuţiile dintre parlamentari:

Mircea Toader(PDL):  Doamna preşedinte, cred că toată lumea stimează, cel puţin vârsta Majestăţii Sale dar cred că este puţin deplasat să facem un plen reunit. Eu cred că ar fi util şi frumos, din partea noastră, să stabilim o sală, în care putem să ne întâlnim cu toţii, să îl aniversăm, pentru că este aniversarea unei vârste.  Mi se pare corect să nu fie la nivelul plenului reunit, nici nu e şef de stat, dar niciodată nu a fost aniversată vârsta cuiva la nivelul acesta şi cred că putem să oferim - asta este propunerea mea, cel puţin - să oferim o sală, în care toţi colegii noştri care vor să vină, sigur să poată să o facă.

Nicolae Bănicioiu (PSD):  Vreau să vă spun că este prima oară - de fapt, nu este pentru prima oară - este pentru prima oară, la un Birou reunit, când văd că domnul lider de grup a vorbit ca un comunist adevărat. A uitat că a fost monarhist, la un moment dat!

Singura precizare pe care vreau să o fac este că nu este vorba despre o aniversare obişnuită, a unei persoane obişnuită ci a singurului şef de stat, care a mai rămas în viaţă, din perioada celui de al doilea război mondial, ne mai punând la socoteală ceea ce a însemnat Majestatea Sa pentru istoria României. Asta nu înseamnă că are vreo implicaţie politică, în nici un caz. Asta a sesizat bine colegul nostru.

Roberta Anastase (PDL): Deci am înţeles complimentul de început, pentru domnul Toader. Nu am înţeles dacă aţi formulat şi o propunere.

Ilie Sârbu (PSD): O mică rectificare vreau să fac şi, sigur că, nu îmi aparţine, aparţine colegului meu. Domnul Toader este un comunist pocăit!

Mircea Toader: Nu am fost din convingere, pentru că, altfel, nu îţi dădea voie pe vapor!

Puiu Haşotti (PNL): Eu voi fi foarte concis. Cu ocazia întâlnirii unui alt for politic al Parlamentului, un foarte distins coleg mi-a spus - cu cât insişti mai mult cu această solicitare, cu atât devin mai comunist! Pardon, mai republican! Am vrut să îl parafrazez pe domnul Bănicioiu, cred că aţi înţeles, eu îl bănuiesc că este din ce în ce mai comunist. Eu vă spun că este absolut normal ca la vârste de felul acesta, să avem şedinţe comune ale Parlamentului pentru toţi preşedinţii României. Vine şi vremea domnului Băsescu, vine şi vremea domnului Iliescu, căruia îi doresc, la 85 de ani, să îl chemăm sau la 90 sau 100 de ani, poate că şi Emil Constantinescu. Care este problema, dacă invităm foştii preşedinţi ai României într-o şedinţă solemnă, de 30 de minute, să vină şi să ţină un discurs, în faţa Camerelor reunite. E un gest cât se poate de firesc, e normal! Şi de la aceste considerente am pornit, când am făcut solicitarea respectivă.

Berceanu: A fost decorat de Stalin!

Radu Berceanu (PDL): În legătură cu decoraţiile...? La care decoraţii v-aţi referit? Domnul Tăriceanu a spus: este monarhul care a fost la sfârşitul războiului decorat... el a fost decorat de Stalin.

Puiu Haşotti: Da, dar la vremea aceea nu aveaţi voie să vorbiţi aşa şi nici curajul.

Radu Berceanu: Eu m-am născut pe 5 martie 1953, când se zice că a murit Stalin, aşa că... Dar a fost decorat de Stalin.

Călin  Popescu-Tăriceanu: Dragă Radu, putem să facem abstracţie, dacă tu ai făcut această remarcă de decoraţia dată de Rusia, dar aprecierile nu au fost exclusiv ale Rusiei, americanii şi englezii, ştii foarte bine că au avut aceeaşi apreciere, pentru că în final a fost un efort mai mic şi al lor şi în principal, ştim foarte bine că, considerentul principal nu era efortul de război, ci salvarea de vieţi omeneşti.

Puiu Haşotti (PNL): Dar, domnule Berceanu, şi Churchill şi Roosevelt au fost decoraţi de Stalin. Ce facem?

Domnul Ioan Oltean (PDL): Mie mi se pare totuşi că, sigur, Majestatea Sa Regele Mihai merită atenţia cuvenită, nu am nimic absolut împotriva acestui eveniment, dar nu cred că putem genera un eveniment de natura unei şedinţe solemne a Parlamentului României în care Regele Mihai să vină şi să se adreseze naţiunii române. Cred că nici constituţional nu ne putem permite aşa ceva, dar în acelaşi timp, cred că putem să gândim o altă modalitate prin care să-i oferim posibilitatea de a fi tratat cu tot respectul de către Parlamentul României. Putem pune la dispoziţia iniţiatorilor acestui eveniment o sală în Parlamentul României în care, împreună cu toate grupurile parlamentare să gândim o modalitate prin care să cinstim aniversarea vârstei de 90 de ani a Regelui Mihai, dar în nici într-un caz, în opinia mea, nu cred că putem să organizăm o şedinţă solemnă a Parlamentului României pentru ca Regele Mihai să se adreseze naţiunii române. Mi se pare totuşi exagerat o asemenea iniţiativă, dar în acelaşi timp, repet, militez pentru o variantă de altă natură în care cei doi lideri de grup parlamentar să aibă posibilitatea ca împreună cu cei ce sunt interesaţi să gândească o altă formă prin care Regele Mihai să primească atenţia cuvenită din partea Parlamentului României.

Tăriceanu: Pentru noi e bine şi dacă se respinge

Călin Popescu-Tăriceanu: Eu vreau să spun ceva, că pentru noi este bine şi aşa şi aşa. Şi dacă o respingeţi este bine, pentru că tot fardul acesta pe care vi-l daţi voi cu partid de dreapta cu vrăjeli de astea, că liberali, că de dreapta, că nu ştiu ce, se duce cu ocazia asta cu viteza vântului. Asta e.

Puiu Haşotti: Foarte scurt. Aş vrea să le dau o scurtă replică celor doi „tovarăşi" de la PD-L, mă rog..

Ioan Oltean:  Tovarăşi în Parlament cu tine, domnule profesor.

Călin Popescu-Tăriceanu: Discuţia aceasta este turnesol pentru cei de la PD-L, turnesol politic.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite