Rareş Bogdan, despre Barna: Arogant. Nu vorbeşte cu liftierele. Klaus al nostru părea om de lume, băiatul de la bere pe lângă el

Rareş Bogdan, despre Barna: Arogant. Nu vorbeşte cu liftierele. Klaus al nostru părea om de lume, băiatul de la bere pe lângă el

FOTO Inquam Photos / Alberto Groşescu

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat într-un interviu pentru Hotnews.ro că a fost o greşeală din partea Alianţei USR-PLUS să-l nominalizeze pe Dan Barna în locul lui Dacian Cioloş pentru alegerile prezidenţiale. Acesta l-a catalogat pe Barna ca fiind „arogant”. „Păi mă întâlnesc cu el în lift, stă aşa în spate...Îi zic: «Băi alo! Fii, măi, om. Vorbeşte cu liftiera»”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rareş Bogdan a explicat în interviul pentru Hotnews că USR-PLUS a „greşit profund” să-l aleagă pe Dan Barna în locul lui Dacian Cioloş pentru alegerile prezidenţiale.
 
„Au greşit profund în momentul în care aveau un lider aşezat, european convins, cu un glas clar, raţional şi cu o bună credibilitate publică, în persoana lui Dacian, cu care sunt prieten, m-am întâlnit şi ieri cu el şi o să mă văd şi astăzi cu el, suntem într-o relaţie bună... Să-l ai pe Dacian şi să optezi pentru un tânăr - poate de viitor- dar... Eu i-am spus: «Băi, Dane, nu mai fi aşa de arogant, că mă enervezi cu aroganţele tale!»”, a precizat Rareş Bogdan.
 
Acesta l-a mai criticat pe liderul USR că nu vorbeşte cu liftierele şi că, pe lângă el, preşedintele Klaus Iohannis „părea băiatul de la bere”.
 
„Era arogant. Păi mă întâlnesc cu el în lift, sta aşa pe spate... Îi zic: „Băi, alo! Fii, măi, om. Vorbeşte cu liftiera, vorbeşte cu... suntem cinci oameni în lift. Ce-i cu tine, mă, zi, aşa vrei să faci politică?!”. Deci, părerea mea e, când îl ai pe Dacian, să optezi pentru candidatura lui (Dan Barna - n.r.)... Eu m-am bucurat, că pe lângă el, Klaus al nostru părea om de lume, pe lângă Barna... (...) În momentul în care l-au ales pe Dan Barna, Iohannis părea băiatul de la bere pe lângă el”, a mai relatat Rareş Bogdan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările