PNL şi PSD au deschis robinetul mesajelor împăciuitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ George Calin
FOTO: Inquam Photos/ George Calin

Cele două partide mari aflate la guvernare, PNL şi PSD, au renunţat, pentru moment, la atacuri şi au decis să mizeze pe o comunicare mai paşnică în spaţiul public.

Liberalii s-au arătat de mai multe ori nemulţumiţi că social-democraţii anunţă public diferite măsuri pe care ar vrea să le implementeze, fără să fie discutate în prealabil cu partenerii de guvernare, reprezentanţii PSD au făcut numeroase reproşuri în mod public fostei guvernări liberale, iar liderii celor două partide nu au ezitat să se înţepe pe diverse subiecte importante precum implementarea Certificatului Verde la locul de muncă sau adoptarea unor măsuri din pachetul social, inclusiv pentru deciziile luate în contextul crizei energetice. Astfel, problema atacurilor publice reciproce a fost adusă în discuţie şi tranşată la ultima şedinţă a coaliţiei, miercuri.

„Aseară, la coaliţie, s-a spus foarte clar că nu se va mai ataca, nu va mai fi niciun atac la un membru liberal din partea Partidului Social Democrat”, a declarat Cîţu, joi. Cu mai bine de o săptămână în urmă, liderul PNL susţinea că este nemulţumit de modul în care se comunică în coaliţie, aşteptând mai mult fair-play din partea partenerilor.

„E foarte uşor să vin şi eu să scriu pe Facebook că vă propunem să creştem pensiile cu 60% sau cu 80%. Mă duc în coaliţie, nu se poate, bineînţeles, şi apoi să spun că nu vrea partenerul de coaliţie. Aş vrea mai mult fair-play, să vorbim în coaliţie, nu înainte de coaliţie să aruncăm tot felul de mesaje pe surse sau prin comunicatori”, susţinea Florin Cîţu.

Pe lângă disponibilitatea de a opri atacurile publice, discursul guvernanţilor s-a mutat pe funcţionarea „foarte bună” a coaliţiei, idee pe care a subliniat-o ministrul Apărării, Vasile Dîncu, duminică, într-o emisiune TV. „Sunt printre cei care sunt pozitivi în ceea ce priveşte pregătirea unui proiect comun cu PNL. (...) Funcţionarea noastră în Guvern şi în coaliţie este una foarte bună. Există însă în toate părţile, există şi la noi, şi la liberali, poate oameni frustraţi că nu au reuşit să prindă echipa guvernamentală. (...) Eu sunt pentru o colaborare pozitivă. Guvernul, vreau să vă spun că avem o colaborare şi coordonare perfectă între noi, nu există nicio diferenţă între de unde venim, de la ce partid”, a explicat ministrul Apărării.

Şi liderul PNL a punctat, într-o conferinţă de presă, unele aspecte pozitive. „Am susţinut această creştere cu 10% a pensiilor şi am fost foarte plăcut surprins când social-democraţii au înţeles că promisiunea lor de 40% nu se poate face”.

Totodată, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost mai rezervat în declaraţii şi a mizat pe dezbaterea problemelor în şedinţele interne. Întrebat luni, la sediul partidului, cum comentează declaraţiile liderului PNL care le cere social-democraţilor să nu mai facă promisiuni referitoare la pensii care nu pot fi respectate, Ciolacu a transmis: „Nu am văzut apelul. Avem un angajament cu pensiile. Cred că o să le discutăm în interiorul coaliţiei”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite