Orban, despre negocieri: PNL are pregătită o structură guvernamentală. Runda finală va fi marţi, miercuri. Între timp, guvernul PSD demis „face nefăcute”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul desemnat Ludovic Orban a afirmat, marţi seară, că PNL are pregătită o structură guvernamentală cu 15 ministere, dar că prin negocieri se poate ajunge la 16, dacă şi alte partide intră cu oameni în noul Executiv. "Vrem oameni integri, fără probleme morale în cariera lor, cu experienţă în domeniul respectiv şi să vină cu soluţii pe această perioadă", a spus Orban.

„Se vor declanşa discuţiile oficiale, partidele vor prezenta condiţiile pentru susţinerea guvernului. Suntem după un exerciţiu, reuşita moţiunii, sunt foarte încrezător că discuţiile vor duce la formarea unei majorităţi”, a spus Orban care a precizat că unele condiţii cerute de partide (alegerea primarilor în două tururi şi fără penali în funcţii publice) sunt îndeplinite deja, în timp ce altele depind de punctele de vedere ale unor partide care nu pot fi impuse de PNL.

 "Noi avem pregătită o structură de 15 ministere, putem ajunge la 16 maxim. Vor fi negociate, este vorba de chestiunea participării altor partide la guvernare, dacă vin cu miniştri, dacă vor altă formă. Se va discuta şi programul de guvernare. Evident că discutăm toate numele de miniştri. Dacă se stabileşte distribuţia portofoliilor, fiecare partid va prezenta propriile propuneri. Vrem oameni integri, fără probleme morale în cariera lor, cu experienţă în domeniul respectiv şi să vină cu soluţii pe această perioadă“, a explicat Ludovic Orban.

Ludovic Orban a spus că are un calendar pentru formarea noului Guvern şi că urmează consultări cu partidele, apoi cu societatea civilă, după care marţi şi miercuri va fi runda finală de negocieri cu formaţiunile politice.

"Avem un calendar. Va fi prima rundă de consultări politice, va fi şi o consultare a societăţii civile, pe fiecare domeniu în parte, cu patronatele, asociaţiile profesionale, cu sindicatele. Numele vor fi date după finalizarea negocierilor politice, iar runda finală de negociere va fi marţi-miercuri, practic să decidem cu fiecare partid în parte“, a spus Orban la Digi24.

El a adăugat că porneşte deschis şi onest la aceste discuţii şi că vrea să facă un parteneriat care să stabilizeze situaţia şi să repare stricăciunile.

"Oricine ne sprijină în acest demers va avea de câştigat, nu va avea de pierdut. Oricine se cramponează de menţinerea la putere a PSD-ului nelegitim, căzut prin moţiune de cenzură, face rău imens României şi va pierde clar din punct de vedere electoral“, a mai spus Ludovic Orban.

Premierul desemnat consideră că în primul rând noul guvern trebuie să repare stricăciunile provocate economiei şI mediul de afaceri şi să pună bazele reformelor care trebuie făcute ulterior.

În privinţa alegerilor anticipate, premierul desemnat a amintit că PNL, dar şi preşedintele Iohannis sunt susţinători ai acestui demers, precizând că nu poţi arunca ţara în criză dacă nu există un acord ferm susţinut de partidele politice.

"Trebuie să ai un guvern legitim care să guverneze serios România. Este necesar un acord politic pentru anticipate. Ca să faci anticipate trebuie să ai garanţia ca o majoritate să fie de acord. Aceste partide să fie de acord că sunt îndeplinite condiţiile, adică două guverne să cadă în Parlament. Dacă există o astfel de formulă, partidele cad de acord, ai majoritatea necesară, dar fără să arunci ţara în criză“, a explicat Orban.

Întrebat dacă şi-ar da ulterior demisia din funcţia de premier pentru declanşarea anticipatelor, Orban a răspuns: “Cu siguranţă, dacă există majoritate pe acest proiect, găsim formula necesară".

În ceea ce priveşte programul de guvernare, Orban a spus că „nu va fi un program pe patru ani”.

„Cea mai lungă perioadă posibilă este până la alegerile parlamentare. Anticipate – după prezidenţiale şi după alungarea PSD de la guvernare.

În toată această perioadă PSD face nefăcute. Un guvern demis prin moţiune de cenzură, ce să mai numeşti secretar de stat? Au dat drumuri la o grămadă de concursuri, un protejat al lui Daea să fie angajat la ADS, director. Dar nu e numai ADS, prin proceduri viciate îşi angajează politruci. Forţează încheierea unor contracte. (Ploieşti-Braşov) Odată! În condiţiile în care nimeni nu mai ştie, că Dăncilă după ce anunţase în campania electorală că a fost adjudecată licitaţia către consorţiul chinezo-turc, a venit Dăncilă şi a zis că vine în CSAT ca să definească acest tronson ca fiind de importanţă strategică. S-a răzgândit şi acum anunţă semnarea contractului. E o bătaie de joc. Se forţează pe calea ferată ştiind că există constestaţii în instanţă şi Cuc e disperat să forţeze conducerea CFR să semneze contractele pe o adjudecare care e contestată în instanţă. Sunt angajate cheltuieli în continuare. De ce mai papă Viorica Dăncilă, după ce a fost demisă, fondul de rezervă al Guvernului? De ce şi-a permis un guvern demis să aloce 1,4 miliarde către autorităţile locale, fără dezbatere publică, fără criterii, care să îmbrace haine de mită?”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite