Nicuşor Dan, întrebat dacă Ludovic Orban ar trebui să demisioneze de la conducerea PNL: Are două sau trei mari merite

Nicuşor Dan, întrebat dacă Ludovic Orban ar trebui să demisioneze de la conducerea PNL: Are două sau trei mari merite

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, întrebat dacă Ludovic Orban ar trebui să demisioneze din fruntea PNL, a declarat, luni seară, că fostul premier are trei mari merite: a stabilizat PNL, a schimbat Guvernul Dăncilă şi a contribuit decisiv ca Bucureştiul să aibă primar de dreapta. ”Am un mare respect pentru el”, a afirmat Nicuşor Dan.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Este o dezbatere internă pe care PNL o are. În opinia mea, Ludovic Orban are două sau trei mari merite. Unul că a stabilizat partidul ăsta în 2017, când era într-un oarecare dezechilibru, doi că a reuşit să încheie Guvernul Dăncilă, că a reuşit să dea jos Guvernul Dăncilă - ne gândim cum ar fi fost România în criză sanitară cu Guvern PSD -  şi trei - că a contribuit decisiv ca Bucureştiul să aibă un primar de dreapta. Acestea sunt meritele pe care Ludovic Orban le are. Am un mare respect pentru el”, a declarat Nicuşor Dan, la Digi 24, luni seară, după ce a fost întrebat dacă Ludovic Orban ar trebui sau nu să demisioneze de la conducerea PNL.
 
Întrebat, de asemenea, dacă îl va afecta o eventuală demisie a lui Orban din conducerea PNL, Nicuşor Dan a explicat că personal are o relaţie ”foarte corectă” cu oamenii din acest partid.
 
”Eu am o relaţie foarte corectă, am făcut o campanie electorală împreună cu PNL, am o relaţie foarte bună cu oamenii din acest partid, în special cu organizaţia PNL Bucureşti, cu consilierii generali cu care sunt în contact. Lucrul ăsta nu o să se schimbe”, a declarat Nicuşor Dan.
 
Secretarul general al PNL Robert Sighiartău a afirmat că Ludovic Orban ar trebui să plece din funcţia de preşedinte al partidului, pentru că de multe ori, prin comportamentul unor colegi în guvernare, liberalii au fost puşi de multe ori alături de PSD. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările