Lucian Bode, întrebat dacă Vlad Voiculescu ar trebui să-şi dea demisia: Primul ministru e responsabil de această decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat luni că modul în care a fost organizată externarea pacienţilor de la Spitalul Foişor nu a fost deloc în regulă. El a precizat că o decizie în privinţa ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, poate fi luată de prim-ministru.

Lucian Bode a fost întrebat luni dimineaţa despre situaţia de la Spitalul Foişor. 

„Legat de Foişor, nu aş vrea să intru în chestiuni care nu mă vizează ca responsabilitate, dar ca simplu cetăţean am văzut şi eu ce aţi văzut şi voi cu toţi, modul cum a fost organizată externarea pacienţilor în seara zilei de vineri nu a fost deloc în regulă. De ce s-a ajuns aici, când s-a semnat ordinul de transformare a spitalului în spital COVID? În paranteză fie spus, mutarea pacienţilor nu a hotărât-o nici Ministerul Sănătăţii, nici DSU”, a transmis ministrul de Interne.

Întrebat dacă Vlad Voiculescu ar trebui să îşi dea demisia, Lucian Bode a declarat: „Nu îmi permit astfel de opinii în calitate de minstru în cabinetul din care face parte şi Vlad Voiculescu. Cine este responsabil de decizia în privinţa lui Vlad Voiculescu? Primul ministru”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite