VIDEO Klaus Iohannis: Voi discuta mâine cu Orban despre anticipate. Tehnic, şi demisia e o variantă. Cred că sunt posibile anticipatele

VIDEO Klaus Iohannis: Voi discuta mâine cu Orban despre anticipate. Tehnic, şi demisia e o variantă. Cred că sunt posibile anticipatele

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, joi, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni. Declaraţia preşedintelui vine în contextul conflictului extern dintre SUA şi Iran, dar şi a scandalului intern dintre PSD şi PNL pe tema pensiilor.

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări declaraţia preşedintelui. 

Klaus Iohannis: În ultimele zile am asistat la agravarea situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu, evoluţii care afectează în mod special stabilitatea din Irak şi din regiune. Amplificarea tensiunilor nu este în interesul regiunii şi nici al comunităţii internaţionale. Instituţiile de bază ale statului irakian trebuie să poată funcţiona în condiţii de stabilitate şi securitate, pentru a putea fi identificate soluţii paşnice în beneficiul cetăţenilor. Aceste evoluţii recente au un impact la nivel internaţional şi sunt relevante pentru securitatea Europei şi a cetăţenilor noştri, nu doar pentru securitatea statelor direct implicate. Până în prezent, interesele României nu au fost în mod direct afectate. Mă refer, în primul rând, la securitatea cetăţenilor români, inclusiv securitatea militarilor noştri aflaţi în Irak. Vă asigur că România se coordonează permanent, în cadrul NATO şi UE, precum şi la nivel bilateral cu partenerii săi strategici, în primul rând, sigur, cu Statele Unite ale Americii, în ceea ce priveşte obiectivele fundamentale de securitate, atât cele naţionale, cât şi cele ale comunităţii transatlantice. România a condamnat escaladarea tensiunilor, cauzată de atacul asupra Ambasadei Statelor Unite ale Americii de la Bagdad şi ne-am exprimat poziţia inclusiv în raport cu atacul cu rachete împotriva bazelor irakiene care găzduiesc forţe americane şi personal al coaliţiei anti-Daesh.

În context, doresc să salut ultima declaraţie, cea de ieri, a Preşedintelui Statelor Unite ale Americii. România susţine unitatea, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritoriului irakian. De-a lungul anilor, România a avut un rol important în eforturile de stabilizare şi reconstrucţie din această ţară, în cadrul unor demersuri internaţionale colective. Aceste procese trebuie să continue, în primul rând, în interesul cetăţenilor irakieni şi pentru a nu irosi eforturile substanţiale în acest sens. Lupta noastră comună, a partenerilor internaţionali şi a instituţiilor şi cetăţenilor din această ţară, împotriva terorismului trebuie să continue cu fermitate. Nu este nevoie de noi focare de conflict, ci de coagularea eforturilor pentru a aduce pacea în regiune şi a oferi siguranţa necesară reconstrucţiei.

Prin convocarea unui consiliu extraordinar al miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene, mâine, la Bruxelles, Uniunea Europeană poate fi parte la găsirea soluţiilor de reducere al tensiunilor şi calmare a situaţiei. România va transmite valorile şi mesajele ferme pe această linie, alături de disponibilitatea de a contribui la soluţii comune constructive. De asemenea, se pot examina căi pentru ca NATO să se implice mai mult în regiune şi în combaterea terorismului. Este, cu siguranţă, nevoie de prevenire a unei spirale a instabilităţii. Cred că şi noi, şi aliaţii noştri, organizaţiile internaţionale relevante, dar şi toate statele din regiune, trebuie să acţionăm în favoarea acestui obiectiv. Calmul şi reluarea dialogului pentru detensionarea situaţiei, alături de respectarea angajamentelor internaţionale asumate, sunt condiţii esenţiale pentru identificarea unor soluţii pe termen lung.

Jurnalist: Bună seara! Domnule Preşedinte, în cadrul întâlnirilor cu Preşedintele american s-a pus vreodată problema relocării a noi trupe în România, după ce Preşedintele Erdoğan a ameninţat în câteva rânduri că doreşte să închidă cele două baze americane din Turcia?

Klaus Iohannis: Au existat diferite discuţii cu partenerul american pentru a evalua cum putem să continuăm cooperarea şi colaborarea. Însă nu s-a discutat în concret despre relocarea unor baze din alte ţări în România.

Jurnalist: Sâmbătă, cancelarul german va face o vizită la Moscova. În opinia dumneavoastră, care ar fi aşteptările în urma dialogurilor care vor fi purtate sâmbătă?

Klaus Iohannis: Acum, vom vedea care este agenda bilaterală, dar asta vom afla după ce se încheie vizita. Însă eu cred că ar fi foarte de dorit să se avanseze pe negocierile care privesc Ucraina de Est şi calmarea în zona Ucraina.

Jurnalist: Bună seara. Preşedintele Trump a spus că îşi doreşte de la aliaţi o implicare mai mare a NATO în Orientul Mijlociu. Aceleaşi cuvinte le-aţi folosit şi dumneavoastră. Aţi primit nişte indicii de la partea americană ce ar putea să însemne asta?

Klaus Iohannis: Această discuţie a fost antamată şi cred că este o abordare foarte constructivă. Ce anume ar însemna asta, vom vedea în discuţiile care urmează, şi între miniştrii afacerilor externe, şi, în continuare, între specialiştii NATO. Dar este clar că trebuie să se lucreze, cel puţin în planul securităţii, unde, sigur, NATO se poate implica mai mult, prin personal de instruire, de exemplu, dar trebuie să avem în vedere şi al doilea plan, cel al reconstrucţiei, şi aici, sigur, şi România este interesată să facă parte din statele care se ocupă şi de acţiuni de reconstrucţie.

Jurnalist: Domnule Preşedinte, aş dori să vă întreb cum vedeţi ameninţările lansate de gărzile revoluţionare, care au anunţat că vor lua în vizor toate ţările care oferă facilităţi forţelor americane? Consideraţi că ţara noastră ar trebui, în vreun fel, să se simtă vizată de aceste ameninţări?

Klaus Iohannis: Eu nu consider că România este vizată de aceste ameninţări, însă lucrurile trebuie luate foarte în serios şi, după cum am văzut ieri, astăzi, majoritatea actorilor internaţionali au luat lucrurile foarte în serios. Se poate constata, evident, o oarecare calmare a situaţiei, dar, evident, acum este momentul să intervină toate diplomaţiile pentru a consolida această calmare.

Jurnalist: Având în vedere situaţia tensionată din Irak, consideraţi oportună rămânerea militarilor români în acea zonă, dar şi a oficialilor români?

Klaus Iohannis: Oficialii români sunt acolo, în reprezentanţele noastre diplomatice, şi deocamdată nu avem semnale că sunt sub vreo ameninţare directă. Militarii noştri care sunt implicaţi în proiectele de instruire a forţelor irakiene au fost temporar relocaţi într-o locaţie sigură, unde aşteaptă calmarea aceste situaţii, după care, probabil, şi în viziunea NATO, îşi vor relua activitatea. Iar cei care nu sunt direct implicaţi în acţiuni, dar sunt în contingente în aşteptare, vor rămâne în această situaţie.

Jurnalist: Şi o ultimă întrebare, pe plan intern. La începutul săptămânii, au fost primiţi în Partidul Naţional Liberal parlamentari care au votat moţiunea de cenzură şi Guvernul Orban - unii dintre aceştia, foşti social-democraţi sau foşti membri ai Guvernului Grindeanu, primind funcţii în conducerea partidului. Cum vedeţi această decizie a PNL?

Klaus Iohannis: Acum, este evident că au fost politicieni care au sprijinit activ demersurile Partidului Naţional Liberal şi cred că este la fel de evident că aceste lucruri s-au făcut în baza unor negocieri politice, care acum, sigur, s-au finalizat cu acţiunile pe care am putut să le vedem.

Jurnalist: Bună seara! Domnule Preşedinte, dacă ne permiteţi să continuăm cu întrebări pe teme de politică internă.

Klaus Iohannis: Poftiţi!

Jurnalist: Aş vrea să vă întreb ce veţi face cu dublarea alocaţiilor, care ar fi trebuit deja să ajungă la dumneavoastră. Dacă le veţi promulga, dacă veţi face acest lucru, şi dacă da, dacă aţi discutat cu Guvernul despre posibile surse de finanţare?

Klaus Iohannis: Proiectul de lege a ajuns la mine şi are termen de promulgare 18 ianuarie. La acest moment, nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar ea încă se află în analiză şi, într-adevăr, se află în analiză şi în aşteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului, fiindcă aici vorbim despre nişte sume care nu sunt prinse în buget şi atunci Guvernul va trebui să vină cu soluţii pentru a vedea cum se poate continua. Dar repet, la momentul acesta, nu intenţionez să refuz promulgarea.

Jurnalist: Ministrul de finanţe spunea că nu va creşte deficitul, nu vor creşte taxe, pentru ca aceste alocaţii să fie dublate. Vi s-a explicat de unde ar putea să fie tăiate cheltuieli, pentru că aceasta pare a fi singura soluţie?

Klaus Iohannis: Există variante, cu siguranţă, însă trebuie să fim foarte realişti. Prima rectificare de buget, deci o rectificare înseamnă să se mute bani de la un capitol la altul, se poate face abia la mijlocul anului.

Jurnalist: Referitor la PNL, s-a constituit, luni, în şedinţa BEx o comisie care este responsabilă de ceea ce înseamnă alegeri anticipate. Aţi discutat în ultima perioadă cu premierul Ludovic Orban despre acest lucru şi dacă într-adevăr consideraţi că sunt posibile aceste alegeri anticipate?

Klaus Iohannis: Eu cred că sunt posibile şi mă voi implica pentru a promova conceptul de alegeri anticipate. Da, îmi doresc alegeri anticipate.

Jurnalist: Dacă PSD nu va depune o moţiune de cenzură, îi veţi sugera Premierului Ludovic Orban să îşi depună mandatul? Ar accepta?

Klaus Iohannis: Asta este o chestiune pe care nu am discutat-o. Este evident că pentru a ajunge la anticipate cunoaştem prevederea constituţională. Este nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă şi după aceea este nevoie de două încercări nereuşite de formare a unui nou guvern. Este evident moţiunea de cenzură o variantă prin care se poate iniţializa acest proces. Dar, tehnic, şi demisia este o metodă prin care se poate iniţializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta, şi cu Premierul, şi cu alţii. Chiar mâine voi avea, aici, la Cotroceni, o discuţie cu Premierul Ludovic Orban şi vom aborda aceste chestiuni.

Jurnalist: O ultimă întrebare pe această temă, dacă îmi permiteţi. Consideraţi că domnul Ludovic Orban este la fel de determinat ca anul trecut cu privire la convocarea unor alegeri anticipate? Îşi doreşte alegeri anticipate?

Klaus Iohannis: Domnul Orban, din câte ştiu eu, îşi doreşte alegeri anticipate, aşa cum le doresc şi eu.

Jurnalist: Domnule Preşedinte, aş vrea să vă întreb în legătură cu intenţia EXXON de a vinde participaţia din Marea Neagră, pentru că s-a discutat despre acest subiect, că ar putea să vândă către ruşii de la Lukoil. Şi această întrebare, pusă în contextul în care am văzut zilele trecute inaugurarea unui nou gazoduct care aprovizionează pe o rută alternativă Europa cu gaze din Rusia - este o problemă pentru securitatea energetică a României?

Klaus Iohannis: Inaugurarea gazoductului TurkStream nu este o problemă pentru România, fiindcă noi nu ne aprovizionăm pe această filieră. Şi oricum aprovizionarea României nu este o problemă, este o chestiune rezolvată şi care funcţionează foarte bine. Pe de altă parte, sigur, vânzarea participaţiei Exxon la Marea Neagră este o chestiune care ne preocupă. Însă, după opinia mea, această informaţie, ca să zic aşa, care circulă în ultimele zile nu este una reală. Nu cred că putem să vorbim despre o astfel de posibilă tranzacţie. Oricum, aici este vorba de o tranzacţie care ne priveşte, evident, şi pe noi, şi România va avea un cuvânt greu de spus aici.

Jurnalist: Ministrul energiei sugera, într-o postare pe Facebook, că ar trebui, această tranzacţie, să se facă printr-o hotărâre de guvern de transfer a licenţei, nu prin vânzarea directă. Aţi discutat cu ministrul energiei? Vă veţi implica în aceste discuţii cu cei de la Exxon?

Klaus Iohannis: Orice tranzacţie se face în condiţiile legii şi atunci, evident că se va aplica legislaţia în vigoare.

Jurnalist: Şi dacă îmi mai permiteţi o întrebare în legătură cu o scrisoare pe care v-au transmis-o sindicaliştii din învăţământ din Iaşi, care reclamă faptul că Guvernul PNL numeşte inspectori şcolari judeţeni din interiorul Partidului Naţional Liberal, tocmai lucrul pe care dumneavoastră şi cei din PNL l-au reproşat guvernelor anterioare, că se fac numiri politice în educaţie.

Klaus Iohannis: Voi verifica situaţia foarte concret, dar, din câte ştiu eu până acum, nu se fac numiri, ci se fac numiri de interimari, care trebuie să funcţioneze până la sfârşitul anului şcolar. Dacă aceste persoane corespund sau nu postului respectiv este, sigur, o chestiune care trebuie verificată de Ministerul Educaţiei şi voi solicita aceste informaţii.

Jurnalist: Nu ar trebui organizate concursuri pentru ocuparea posturilor respective pentru a se vedea dacă sunt competenţi sau nu pentru poziţia respectivă?

Klaus Iohannis: Dar evident că trebuie organizate concursuri, dar se lucrează, chiar în această perioadă, la o metodologie de concurs pentru inspectorii şcolari generali şi, cu siguranţă, când ea va fi finalizată se vor organiza aceste concursuri.

Jurnalist: Domnule preşedinte, voiam să vă întreb dacă împărtăşiţi aceeaşi îngrijorare ca a ministrului muncii privind sustenabilitatea sistemului de pensii, şi ministrul muncii spunea că românilor nu le place munca, îşi doresc să iasă mai devreme la pensie, motiv pentru care nu există această sustenabilitate pentru sistemul de pensii.

Klaus Iohannis: Eu am spus-o de mai multe ori şi am avertizat, probabil vă amintiţi, în toţi anii care au trecut, în primul meu mandat, că este nevoie de o abordare foarte serioasă şi de elaborarea unei legislaţii pentru pensii care garantează o sustenabilitate şi o stabilitate. PSD bineînţeles că a ignorat aceste avertismente şi suntem în situaţia în care au apărut inechităţi între pensionari, şi atunci devine din ce în ce mai clar că legea în vigoare trebuie îmbunătăţită. Deci, da, legea trebuie îmbunătăţită. Şi cu această ocazie, cu siguranţă, se vor face noi calcule şi se va verifica cum se îmbunătăţeşte sistemul ca să fie şi echitabil, şi sustenabil, şi să crească pensiile.

Jurnalist: Şi voiam să vă mai întreb dacă împărtăşiţi şi părerea Premierului şi a Guvernului că nu ar trebui plătite majorările de salarii la cadrele didactice, majorări din septembrie înainte de 2022, aşa cum prevede legea, pentru că premierul Ludovic Orban spunea că nu ar trebui date acum, ci în 2022, pentru că se creează discriminări între diverse categorii de salariaţi.

Klaus Iohannis: Creşterile care sunt prevăzute prin lege sunt prevăzute şi în bugetul pe 2020.

Jurnalist: Apropo de pensii, aş vrea să vă întreb, domnule Preşedinte, dacă Guvernul v-a consultat cumva, cu privire la plafonarea pensiei minime la 704 lei şi dacă împărtăşiţi această idee.

Klaus Iohannis: Este o discuţie pe care trebuie să o purtăm şi o vom purta.

Jurnalist: Dar aţi susţine o asemenea variantă, ca pensia minimă să fie plafonată, bineînţeles pentru acest an, la nivelul anului 2020?

Klaus Iohannis: Auziţi, nu vreau să dau eu acuma nişte indicaţii prin televizor cum trebuie să calculeze Guvernul pensiile. Este o discuţie foarte serioasă cea în jurul pensiilor. Discuţia se va purta cu argumente şi, evident, obiectivul final este să se găsească soluţii care sunt sustenabile, plătibile şi prin care se elimină inechităţile şi, evident, se cresc pensiile. Toată lumea întreabă: „cresc pensiile?”. Da, vor creşte pensiile. Este un lucru evident, fiindcă ne dorim acest lucru, nu din alt motiv.

Jurnalist: Şi consideraţi că acea modificare pe care o ia în calcul Guvernul, cu privire la majorarea vârstei de pensionare, dar pentru cei care doresc să lucreze mai mult, pentru educaţie şi pentru sănătate, ar trebui să fie aplicată din acest an sau de anul următor?

Klaus Iohannis: În primul rând, mi se pare o idee foarte bună, fiindcă noi ne confruntăm cu un deficit de forţă de muncă, mai ales un deficit de forţă de muncă calificată şi, pe de altă parte, sunt foarte mulţi angajaţi, mai ales în sistemele mari publice, care ar dori să continue munca lor. Cunosc personal multe persoane care ar vrea să continue, dacă ar fi posibil, să lucreze peste vârsta de pensionare. Şi atunci a apărut discuţia, la care recunosc că am participat, să se dea, în perspectivă, posibilitatea acestor persoane să rămână mai mult timp în sistem. În acest fel, în primul rând, s-ar atenua deficitul de forţă de muncă. În al doilea rând, persoanele apte şi disponibile să lucreze mai mult, şi care sunt, de regulă, foarte bine calificate, vor avea posibilitatea să o facă.

Însă vreau să subliniez un lucru foarte, foarte important: nu vorbim de creşterea vârstei de pensionare. Am văzut că de la PSD, imediat, au sărit unii în sus că noi vrem să creştem vârsta de pensionare.

Nu este adevărat! Noi nu dorim să creştem vârsta de pensionare, ea rămâne aşa cum este stabilită. Însă pentru persoanele care doresc să muncească mai mult se va crea posibilitatea legală pentru a face acest lucru. Încă o dată, este o opţiune, nu este o obligaţie.

Jurnalist: Până în acest moment, având în vedere activitatea de anul trecut a Guvernului şi activitatea prezentă, sunteţi mulţumit de Executiv? Consideraţi că s-ar impune şi unele remanieri?

Klaus Iohannis: Eu sunt foarte mulţumit de Guvernul PNL şi recomand să rămână în funcţie un guvern PNL mult şi bine.

Jurnalist: Domnule Preşedinte, tot în legătură cu sistemul public, la unul dintre cele mai mari şi importante spitale din ţară, Floreasca, în ultima perioadă am asistat la un incident care s-a soldat cu demiterea şefului de secţie, Mircea Beuran, dar şi cu o reacţie de protest din partea unor medici. Cum apreciaţi acţiunea Ministerului Sănătăţii în acest caz, dar şi reacţia corpului medical, chiar şi a Colegiului Medicilor?

Klaus Iohannis: În primul rând, este un eveniment catastrofal, trist, inadmisibil, dar el s-a produs, regretabil. Ministerul a reacţionat şi a reacţionat prompt şi ferm. Mi se pare, în concluzie, că reacţia ministrului şi a Ministerului Sănătăţii au fost adecvate. Am auzit de acea scrisoare, o atitudine care este regretabilă şi ciudată, şi sper că se datorează unei atitudini nefericite de moment, care a trecut. Mai mult nu aş comenta în acest moment.

Jurnalist: În ce măsură credeţi că este posibilă o reformă a sistemului sanitar, care era una dintre priorităţile dumneavoastră pentru acest mandat, având în vedere acest tip de reacţii din partea medicilor?

Klaus Iohannis: Se vede cu atât mai mult că este nevoie de o reformă profundă şi în acest domeniu şi reforma se va produce.

Jurnalist: Domnule Preşedinte, îi puteţi oferi o garanţie publică Premierului Ludovic Orban că, în cazul în care va demisiona. îl veţi numi tot pe el premier după alegerile anticipate?

Klaus Iohannis: O întrebare un pic ciudată, mi se pare. Nu ştiu de ce mă întrebaţi dumneavoastră dacă pot să ofer garanţii cuiva, însă pot să vă spun că sunt foarte mulţumit de felul în care Ludovic Orban îşi face treaba ca şi premier. În continuare, şi asta v-am spus-o şi în informalele noastre, eu cred că Ludovic Orban este în acest moment cea mai bună soluţie de premier, fie premier plin, fie premier interimar.

Jurnalist: Există această discuţie în PNL cum că domnul Orban ezită să demisioneze tocmai pentru că există această temere, că aţi putea desemna ulterior pe altcineva premier.

Klaus Iohannis: Nu cunosc că ar exista o astfel de discuţie şi nu cred că ar avea sens o astfel de preocupare. V-am spus, sunt foarte mulţumit şi îmi doresc să continue Ludovic Orban.

Jurnalist: Deci dacă mâine domnul Orban îşi dă demisia şi se va ajunge la anticipate, tot Ludovic Orban e prima opţiune pentru funcţia de premier a dumneavoastră?

Klaus Iohannis: Dacă aveţi şi alte întrebări.

Jurnalist: Da, mai am. Angajarea răspunderii pentru alegerile în două tururi ar trebui să fie o prioritate a Guvernului luna aceasta? Pentru că am intrat deja în an electoral, mai e jumătate de an doar până la alegerile locale?

Klaus Iohannis: Eu îmi doresc alegeri în două tururi pentru primari şi o să încurajez Guvernul să găsească cea mai rapidă şi cea mai bună cale pentru a legifera în acest sens.

Jurnalist: Asta o să îi transmiteţi şi mâine domnului Orban, să insiste pentru angajarea răspunderii în Parlament, pe două tururi?

Klaus Iohannis: Tocmai v-am răspuns la această chestiune.

Jurnalist: Ca să fim mai clari, pentru că ulterior există interpretări de ambele părţi.

Klaus Iohannis: Da.

Jurnalist: Şi ultima întrebare, dacă îmi permiteţi. Guvernul a acceptat un amendament la Legea bugetului, prin care au oferit finanţare de la stat Partidului PRO România, deşi, conform legii, partidul condus de Victor Ponta nu avea acest drept. Din moment ce aţi promulgat legea fără obiecţii, să înţelegem că sunteţi de acord cu acest amendament acceptat de Guvernul Orban?

Klaus Iohannis: Promulgarea nu se poate face cu obiecţii. Promulgarea ori se face, ori nu se face.

Jurnalist: Puteaţi să o întoarceţi în Parlament.

Klaus Iohannis: Eu am considerat că bugetul este suficient de bun pentru a fi promulgat şi am considerat că este nevoie de o promulgare urgentă. Ştiţi foarte bine că am promulgat bugetul în prima zi în care a fost posibil acest lucru. Iar în ce priveşte finanţarea partidelor, am văzut că s-a modificat felul în care sunt finanţate partidele, şi în acest sens aş avea două observaţii. Prima ar fi că, suma summarum, subvenţia pentru partide a scăzut.

Jurnalist: Cu 30%.

Klaus Iohannis: Ceea ce este corect, fiindcă se ajunsese la finanţări un pic prea mari. Doi, în vechea formă principalul beneficiar al unor finanţări exagerate a fost PSD, după cum ştim cu toţii, iar prin această formă, propusă în Legea bugetului, PSD pierde sume din finanţare, şi acest lucru, din punctul meu de vedere, nu este regretabil.

Jurnalist: Acest lucru nu, când privim înspre PSD, dar cât priveşte PRO România, un partid care nu avea dreptul să primească bani şi, iată, acum primeşte în jur de 200.000 de euro lunar, vi se pare corect?

Klaus Iohannis: Este o abordare care a fost negociată cu ocazia legii bugetului şi, după ce am promulgat-o, vă daţi seama că am acceptat-o aşa cum a venit ea la promulgare.

Jurnalist: Domnule preşedinte, aţi spus că veţi avea mâine o întâlnire cu premierul Ludovic Orban. Ne puteţi da şi ora la care vă veţi întâlni?

Klaus Iohannis: Mâine, înainte de masă, mă voi întâlni cu Premierul Orban.

Jurnalist: Am înţeles. În contextul crizei din Orientul Mijlociu, România poate avea un timp de răspuns mai mic, după astfel de evenimente? Consideraţi că România a avut un răspuns întârziat?

Klaus Iohannis: România a avut un răspuns absolut onorabil şi în timp util. Acum, trebuie să vedem de fapt ce înseamnă un răspuns. Cam după 10 minute după primul incident, eu am discutat cu miniştrii de resort, la al doilea incident am discutat după cred că cinci minute, şi aşa mai departe. Deci nu vreau să se creeze impresia că, dacă am fost în deplasare sau dacă au fost sărbători, nu am ştiut sau nu am acţionat. Noi suntem tot timpul pe fază şi reacţionăm foarte bine şi foarte, foarte repede, suntem dintre cei care reacţionează cel mai repede. Însă asta nu înseamnă că trebuie să dăm comunicatul după două minute. Un comunicat, în astfel de situaţii de criză internaţională, se dă după discuţii şi cu alte state şi după ce ne facem o imagine generală. Adică a se disocia un pic reacţia instituţională şi felul în care ne-am îngrijit de oamenii noştri şi comunicatul oficial al României, dat prin Ministerul Afacerilor Externe. Din fericire, suntem în situaţia în care nu mai este nevoie să dăm cinci comunicate ca să ştim care e poziţia României. Suntem în situaţia în care un comunicat este poziţia României.

Jurnalist: Dar poate avea Preşedintele o reacţie mai rapidă, să asigure lumea că nu este cazul de panică, spre exemplu?

Klaus Iohannis: Nu a fost în niciun moment cazul de panică.

Jurnalist: Am înţeles. În privinţa rechemării ambasadorului României în SUA, George Maior, aţi mai luat vreo decizie?

Klaus Iohannis: Nu am discutat chestiunea. N-am mai discutat chestiunea în ultimele zile.

Jurnalist: Am înţeles. Iar, în contextul în care domnul Preşedinte al Americii, Donald Trump, a spus că NATO ar trebui să se implice mai mult, consideraţi că România ar trebui să se implice cu trupe sau cu alt fel de efective, dacă a fost luată decizia de relocare a trupelor existente acolo?

Klaus Iohannis: Discuţia despre implicarea NATO în regiune este la început. Nu s-a luat nicio decizie şi nu există încă niciun proiect. Există o intenţie şi noi sprijinim această intenţie, vom fi parte la discuţii şi vom hotărî împreună cu aliaţii cum va arăta, în cea mai bună variantă, această nouă implicare.

Jurnalist: Voiam să vă întreb despre blocajul privind pensiile speciale. În Parlament nu a existat un vot la sfârşitul sesiunii trecute, iar PNL insistă pentru o sesiune extraordinară pentru eliminarea acestor pensii speciale, mai puţin pensiile militarilor şi ale celor din sistemul de Apărare şi de Interne. PSD însă spune că este o capcană şi că, dacă s-ar adopta această lege, ar fi neconstituţională. Cum vedeţi rezolvată problema eliminării acestor pensii speciale, cerute şi de societate?

Klaus Iohannis: Această chestiune trebuie rezolvată pe cale parlamentară. Dar pot să vă spun că mi se pare cam lungă vacanţa parlamentară. Deci, dacă există în PNL dorinţa de a accelera demersurile parlamentare, îi voi sprijini.

Jurnalist: Şi în acest context, credeţi că ar trebui, Partidul Naţional Liberal sau Guvernul, să îşi asume răspunderea şi pe acest proiect, care este extrem de important? Pentru că nu există majoritate.

Klaus Iohannis: Evident că variantele, dacă am spus că trebuie rezolvată prin procedură parlamentară, sunt două. Angajarea răspunderii este o procedură parlamentară şi discutarea în regim normal în Parlament este evident calea uzuală parlamentară. Dar am vrut să reiterez acest lucru, fiindcă a apărut aşa, la unii, impresia că angajarea răspunderii este o cale neparlamentară de legiferare. Este o cale parlamentară de legiferare şi nu este o legiferare delegată.

Jurnalist: Şi în legătură cu alegerile locale care vor fi anul acesta, Partidul Naţional Liberal dădea semnale, prin liderul de la Bucureşti, Violeta Alexandru, că ar trebui să vină cu un candidat unic, candidat al PNL. Cum vedeţi acest lucru? Ar trebui dreapta să se unească, cel puţin pentru Primăria Capitalei?

Klaus Iohannis: Nu exclud unele negocieri între partide, dar, ca şi principiu, un partid care guvernează şi care are o reacţie foarte pozitivă în populaţie - în sondaje, vedem că Partidul Naţional Liberal a urcat semnificativ - un astfel de partid ar trebui să meargă, de regulă, singur în alegeri, pentru a-şi dovedi şi puterea, şi curajul.

Jurnalist: Varianta Rareş Bogdan, vehiculată în spaţiul public, cum o vedeţi?

Klaus Iohannis: Acum este cam repede să discutăm, într-o conferinţă de presă, despre nume de candidaţi. Aceste chestiuni se lămuresc în interiorul partidului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: