Nici nu depuseseră toţi miniştrii jurământul, unele dintre actualele „excelenţe” nici măcar nu ştiau că vor deveni astfel ca urmare a unui telefon neaşteptat, a unei audieri sumare, a unui jurământ rapid urmat de o cupă de şampanie băută pe fugă şi a unei instalări cu sau fără pompă, cu sau fără preşedintele Iohannis, şi criticile începuseră demult să curgă.

Prefigurate de tot felul de scenarii, unele fanteziste de-a dreptul, nu toate inventate de dl. Ion Cristoiu, e drept, dar în totalitate legate de felul în care s-a ajuns la soluţia „Cioloş”. Care, deşi e ardelean get-beget (motiv pentru ridicolul personaj Rareş Bogdan, Rică Venturiano-ul de la Realitatea tv şi viitor „angel radios” al afacerilor jurnalistice ale banditului Dan Adamescu să etaleze complexele de superioritate ori de inferioritate aferente), numai român nu a fost socotit de tot felul de minţi înfierbântate.

Definitiv cucerite de teoria conspiraţie, respectivele spirite au vorbit ba despre amestecul nepermis de mare, dacă nu cumva chiar total al Bruxelles-ului în desemnarea premierului, ba despre faptul că noul guvern nu este nimic altceva decât o comandă a atotputernicului George Soros. Indiciu cum nu se poate mai clar că vadimita nu s-a evaporat defel odată cu dispariţia fizică a creatorului său.

S-a mers până acolo încât s-a spus că demisia guvernului condus de Victor Ponta, demisie pe care mai toată lumea o profeţea încă de la începutul verii şi pe care destui români şi-o doreau fiind săturaţi până peste cap de aroganţa prim-ministrului şi a unora dintre principalii săi colaboratori, a fost plănuită, planificată şi ordonată de cercuri ostile României. Care ar fi cum nu se poate mai îngrijorate şi mai potrivnice trendului ascendent pe care se află ţara şi  nemulţumite de bunăstarea adusă de guvernarea Ponta. Drept pentru care au manipulat la modul cel mai ordinar şi criminal o tragedie, au instrumentalizat, confiscat şi deturnat protestele cum nu se poate mai autentice din seara de marţi, 4 noiembrie, spre a impune un Cabinet care să strice tot ceea ce a făcut bine guvernul PSD.

Fără doar şi poate, nici un om zdravăn la cap nu are cum să dea crezare, nici măcar preţ de un minut, unor atare elucubraţii. Din păcate însă, ele au prins în piaţă mai mult decât era firesc să se întâmple, penetrând mase de oameni mult mai ample decât cele aproximate a aparţine publicului „otevizat” şi „antenizat”. Explicaţia e simplă.  Dl. Dacian Cioloş a comis câteva greşeli colosale, într-un răstimp extrem de scurt, greşeli ce  au permis amploarea neaşteptată, aproape grotescă a fenomenului.

Câteva lucruri sunt clare şi nu pot fi trecute cu vederea. Fără îndoială, Cabinetul Cioloş a fost generat sub semnul urgenţei. Băltirea pesedisto-uneperistă din ultimele luni era mult prea evidenţă, din cale afară de primejdioasă şi se cuvenea să se treacă rapid la asanarea ei.

Din păcate, urgenţa a luat forma grabei, iar graba a permis nechibzuinţa. Grăbit ori presat să anunţe lista noului guvern, dl. Cioloş a inclus pe listă persoane despre care nu ştia nimic. Care i-au fost recomandate ori sugerate. Cărora nu le-a cercetat cu atenţie cv- ul în conţinutul cărora erau lesne sesizabile multe omisiuni. Interviurile cu viitorii colaboratori, dacă au existat, au fost superficiale.

 Când graba s-a răzbunat şi dl. Cioloş a trebuit să purceadă la rectificări, operaţiile au fost etapizate neinspirat şi justificate copilăreşte. Nu era normal ca studiile neterminate şi experienţa zero care îmi place să cred că au fost motivele reale ale retragerii de pe listă a d-lui Andrei Baciu să funcţioneze în aceeaşi seară şi în cazul d-nei Cristina Guseth, încă mai nepregătită pentru ministeriat decât mai tânărul şi efemerul ei coleg pe lista de candidaţi la posturi guvernamentale? Nu l-ar fi scutit oare coordonarea dorită a celor retrageri pe dl. Cioloş de umilinţa din noaptea de luni spre marţi, şi de bâjbâiala de marţi dimineaţă? Regret umilinţa încasată de dl. Cioloş, în vreme ce pe cea a doamnei Guseth  nu o regret defel. Dimpotrivă, o socotesc meritată cu asupra de măsură, ca plată a inconştienţei şi îngâmfării sale. Cât de tehnocrat mai putea să fie un guvern definit astfel când în componenţa lui ar fi urmat să intre o impostoare precum d-na Guseth?

Şi întrebările continuă. Iată, de pildă, de ce a ascuns dl. Cioloş unele etape din trecutul unora dintre miniştrii săi? De la ministeriate trecute (cazul Dâncu, cazul Comănescu) la înregimentări politice trecute (cazul Vlad Alexandrescu şi, iarăşi, cazul Dâncu) şi asocieri primejdioase (cazul poliţistului Tobă). Nu seamănă aceste omisiuni cu mânăriile, furtişagurile, jocurile cu memoria românilor, desconsiderarea lor din vremea lui Victor Ponta?

Guvernul Victor Ponta a trebuit să plece din pricina imensei neîncrederi a unei consistente părţi a electoratului. Guvernul Dacian Cioloş şi-a început mandatul pe fondul unei neîncrederi stârnite nu de scenariile fanteziste menţionate în prima parte a acestui editorial, ci de acţiunile haotice, bezmetice ale premierului desemnat. Iată de ce prima misiune a noului guvern e recâştigarea încrederii. Şi aceasta pentru că în absenţa încrederii dintre guvernanţi şi guvernaţi nici un succes nu este posibil.