EXCLUSIV Execuţii la Ministerul Dezvoltării. Ion Ştefan a dat undă verde concedierilor în masă din heirupism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Ion Ştefan şi secretarul general adjunct Marius Mihai Vasiliu, oamenii care au gândit reorganizarea şi demiterile din Ministerul Dezvoltării
Ministrul Ion Ştefan şi secretarul general adjunct Marius Mihai Vasiliu, oamenii care au gândit reorganizarea şi demiterile din Ministerul Dezvoltării

Ministrul Ion Ştefan a pornit vânătoarea de vrăjitoare în Ministerul Dezvoltării, fiind hotărâte concedieri în masă şi organizarea de concursuri pe repede înainte. Deşi deciziile încalcă mai multe legi, Ştefan susţine ferm epurările politice şi reglările de conturi din minister, au precizat surse din instituţie pentru „Adevărul”.

Aproape 400 de funcţionari din Ministerul Dezvoltării, instituţie care are un număr total de 1.020 de posturi, au primit notificări privind demiterea sau obligativitatea susţinerii unui concurs în cazul în care vor să rămână angajaţi. Toate deciziile de demitere sau chemare la concurs au fost redactate duminică după-amiază, în minister lucrându-se până la zece noaptea, potrivit unor surse din instituţie, apoi trimise funcţionarilor. Pe scurt, unii s-au trezit cu preaviz de concediere în 30 de zile pentru că nu mai exista postul lor, iar alţii că trebuie să dea examen, pentru că organigrama a fost redusă. Concursul, pentru cei care nu acceptă plecarea acasă, e stabilit deja pentru vinerea aceasta, deşi în funcţie de fiecare post, acestea ar trebui organizate în 15 sau 30 de zile.

În spatele decizie privind reorganizarea ministerului, astfel încât să fie demişi cei consideraţi oameni ai PSD sau funcţionari neagreaţi de actuala conducere, sunt ministrul Ion Ştefan şi Marius Mihai Vasiliu, secretar general-adjunct. De altfel, ultimul e considerat eminenţa cenuşie din spatele desenării noii organigrame a ministerului, au precizat surse din instituţie pentru „Adevărul”. 

Amploarea demersului dirijat de cei doi i-a luat prin surprindere şi pe funcţionarii din instituţie, obişnuiţi cu reglările de conturi din minister şi cu demiteri care aveau loc mai ales la nivelul funcţiilor de conducere odată cu schimbările de miniştri şi guvernări. „Sunt funcţionari de 15-20 de ani în minister, adică oameni care au trecut prin multe, care spun că nu au mai văzut o acţiune de genul ăsta. Fac praf ministerul în momentul de faţă. Nimeni nu mai lucrează, cu excepţia celor de la Resurse Umane, pentru că nu ştiu ce se va întâmpla. Surprinzător e că merg pe varianta demiterilor, deşi ştiu că încalcă multe legi”, au declarat surse din minister pentru „Adevărul”.

De altfel, juriştii din minister, la care s-au adăugat şi funcţionari la alte direcţii, au depus la Curtea de Apel Bucureşti cerere de suspendare a Hotărârii de Guvern 358 din 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, pe care s-a bazat Ion Ştefan când a decis demiterile şi concursurile. Argumentele funcţionarilor sunt numeroase. În primul rând, sunt încălcate cel puţin două articole din legea privind starea de alertă, adică unul care spune că în perioada aceasta nu se organizează concursuri, iar al doilea că trebuie evitate pe cât de mult posibil concedierile.  

De asemenea, nu sunt respectate prevederile din Codul administrativ referitoare la concurs şi termene. În mod normal trebuie să existe un termen de 15 sau 30 de zile între perioada de anunţare a concursului şi organizarea lui, în prealabil fiind anunţată Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Surse politice susţin pentru „Adevărul” că Ştefan a afirmat în instituţie că nu sunt probleme privind organizarea lui, deoarece se numeşte examen, nu concurs. Ceea ce e fals, din moment ce există o competiţie pe un număr limitat de posturi, iar urmarea este că unii vor pleca acasă.

Alte argumente privind ilegalitatea demiterilor

Alte probleme de legalitate invocate de angajaţii Ministerului în documentul depus la Curtea de Apel au fost nerespectarea transparenţei decizionale prevăzute de Legea 52 din 2003, adică nu a fost pusă Hotărârea în dezbatere publică, încălcarea Legii 24 din 2000 privind normele de tehnică legislativă, în condiţiile în care nu a existat un aviz al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi al Consiliului Legislativ până în momentul adoptării în şedinţa de Guvern. Pe scurt, nu a fost respectat circuitul de avizare. Hotărârea de Guvern nu a fost avizată nici măcar de Direcţia Generală Juridică din Ministerul Dezvoltării, deşi trebuia şi aceasta să se pronunţe. 

Nu în ultimul rând, documentul nu ţine cont nici de poziţia Ministerului Justiţiei sau avizul ulterior al Consiliului Legislativ, în care e subliniat faptul că formulările din actul normativ „sunt imprecise, inventându-se noi proceduri de reorganizare şi mobilitate a muncii funcţionarilor publici, reguli clar prevăzute în Codul Administrativ”.

„Nu e nimic ilegal, nimic imoral”

Pe de altă parte, ministrul Ion Ştefan a subliniat pentru „Adevărul” că toate procedura e legală. „Totul e făcut conform legii. Toate termenele sunt respectate. Nu e nimic ilegal, nimic imoral. E pentru prima dată când reorganizarea se face prin Hotărâre de Guvern. Suntem pionieri în domeniu”, a declarat Ion Ştefan laconic, în timp ce participa la şedinţa de Guvern.

Surse politice susţin că până şi Secretariatul General al Guvernului a comunicat echipei lui Ion Ştefan că nu respectă legea prin demiterile şi concursurile organizat, dar ministrul şi oamenii săi nu l-au băgat în seamă. Mai mult, juriştii care s-au ocupat de acţiunea în instanţă, dar şi alţi specialişti, le-au spus celor afectaţi că, dacă contestă în instanţă concedierile, sunt şanse de peste 90% să câştige, dar că procesul va dura unul sau doi ani.

Demiteri din cauza politizării instituţiei

„Problema Ion Ştefan” i-a fost semnalată lui Ludovic Orban de săptămânile trecute. Mai mulţi colegi l-au criticat pe ministru pentru că imaginea partidului e afectată de deciziile sale, însă Orban nu a luat nicio decizie în privinţa lui Ştefan. De altfel, Ion Ştefan de la avut de la început o abordare politică în ceea ce priveşte epurările din minister. „Am luat decizia de a reorganiza ministerul deoarece era politizat. Nu există nici cel mai mic semn de întrebare că acest minister nu ar fi fost politizat 100%. Chiar cei care spun că au rămas de pe vremea lui X sau Y, între timp s-au decolorat sau s-au vopsit”, declarat Ştefan pe 30 aprilie, ziua în care Guvernul adopta HG-ul de reorganizarea Ministerului Dezvoltării.

Ministrul Ştefan şi-a pus rudele funcţii grele

Eventualele bune intenţii ale ministrului Ştefan în ceea ce priveşte asanarea administraţiei publice sunt contrazise chiar de faptele sale recente: după ce a ajuns la putere, acesta a avut grijă de apropiaţii săi, cărora le-a găsit funcţii bine remunerate la stat. Finul său de cununie, Jan Florin Vasilache, a fost uns consilier personal al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Un alt exemplu este cel al soţiei vărului primar, Doina Ştefan, numită director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. O funcţie a găsit şi pentru nepotul său, Sergiu Marian Bordea, numit director al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, instituţie care are în subordine Fiscul şi vămile din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea, Brăila, Constanţa. O sinecură a găsit şi pentru un alt apropiat al său, Sorin Mihăilescu, numit director al Regionalei CFR Galaţi. Surse din ministerul Dezvoltării au precizat pentru „Adevărul” că în instituţie ar urma să fie aduse pe mai multe funcţii de conducere persoane din camarila lui Ştefan, dar din Vrancea, în condiţiile în care ministrul nu are încredere în nimeni din minister, cu excepţia lui Marius Mihai Vasiliu şi Liviu Bostan, ultimul fiind consilier al acestuia.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite