Generaţia Eliade încercase o ciudăţenie mistico-totalitară care nu putea duce la nimic bun şi temeinic; apoi, cinci decenii de pervertire sovietoidă şi stupid-naţionalistă; apoi mai bine de două decenii de readaptare haotică şi superficială la Occident. Aveam nevoie de refondarea conservatorismului pierdut la 1918 pentru a căpăta rădăcini după toată această lungă agitaţiune istorică. Trebuia să înţelegem din nou cine suntem şi de ce merităm respectul celorlalţi. Numai în acest mod puteam gândi, în sfârşit, un proiect de ţara ambiţios şi durabil.

Această prioritate conservatoare a gândirii româneşti a dispărut, din punctul meu de vedere, în ziua în care Vladimir Putin a invadat Crimeea. Această invazie reprezenta apogeul (şi dimensiunea contondentă) a unei construcţii ideologice care se contura de ceva vreme în laboratoarele de la Kremlin - dar care putea fi totuşi doar o modă superficială, nu o doctrină de stat. Încă ecranat de ridicolul unor argumente care aglomerau idei fasciste, reacţionare şi conservatoare, Dughin, gânditorul noii Rusii, identificase noua justificare a imperialismului de la Kremlin. Nu, de această dată Rusia nu îşi va extinde graniţele şi nu va încerca să-şi impună punctele de vedere vecinilor mai slabi în numele marxismului, nici în numele protecţionismului ortodox şi pan-slavist (argumente fumate, de care cei din jur erau sătui); de această dată, Rusia era „euro-asianistă” şi „conservatoare”. Trebuie să punem punct, ne explică Dughin, haosului liberal din Europa. Avem nevoie de repere morale solide, de tradiţii. Şi cine poate fi garantul lor - dacă nu atât de piosul spion KGB Vladimir Putin? La fel ca Dughin gândea, de ceva vreme, vecinul nostru de la vest, Viktor Orban, scârbit de superficialitatea liberalismului, dar ambetat de parfumul tare al naţionalismului autoritar.

Aglomerarea acestor nori negri deasupra României ar trebui să ne oblige - într-o desfăşurare corectă şi inteligentă a istoriei civilizaţiei româneşti - să regândim prioritatea proiectului conservator. Acum, dacă e să fim sinceri până la capăt, nu e momentul pentru el. Astăzi orice proiect conservator (mai ales din estul Europei) va fi parazitat şi manipulat în beneficiul noului expansionism de la nord şi în favoarea extremismelor bizare din vestul Europei. Vei începe, cu bună credinţa plenară, o acţiune în slujba celor mai curate idei creştine sau naţionale - şi te vei trezi peste noapte în barcă cu cei care detestă America, libertatea, femeile în fustă sau codul de bare.

Imperativul ideologic şi politic al generaţiei noastre trebuie să fie cel liberal.
După 25 de ani de huzur, în care minunata lume a lui Popper a ajuns în România, în care ne-am bucurat de binefacerile incomparabile ale libertăţii şi ale societăţii deschise, descoperim acest univers sub un prim asediu cu şanse de succes. Putin la nord, Erdogan la sud, Orban la vest - nu aceasta e compania la care am visat în 1989. Avem pentru prima dată atacuri asumate la „imperialismul american” (cine s-ar fi gândit că vom ajunge iar, în mod voluntar, la prostia asta, după 50 de ani în care am visat să vină americanii?), avem pentru prima dată forţe politice dispuse să vorbească despre eşecul UE, avem o întreagă dezbatere confuză şi uneori manipulată despre drepturile minorităţilor sexuale. Sute de politicieni români îşi doresc decapitarea DNA, susţinând că acesta este „un instrument al Occidentului pentru a-i supune”; de la Kremlin, Vladimir Putin transmite acelaşi mesaj. Ce bine s-ar înţelege ei - nu-i aşa? - pentru a pune capăt acestui experiment al statului de drept. Ce frumoasă le-ar deveni viaţa dacă ar putea şi ei să-i aresteze pe cei care demonstrează împotriva corupţiei. Dacă nimeni nu ar mai îndrăzni să pună sub urmărire penală un om politic...

În acest context - în care conservatorismul e deturnat şi falsificat pentru a limita libertatea şi forţa societăţii civile - imperativul ideologic şi politic al generaţiei noastre trebuie să fie cel liberal. Tocmai pentru că ar fi atât de uşor să fim purtaţi din nou, fără voia noastră, într-un univers închis şi cenuşiu. Un stat cât mai limitat la misiunile sale de bază, drepturi şi libertăţi pentru minorităţi, respect pentru diversitate, o justiţie puternică, care să blocheze gonflarea şi baronizarea politicienilor în detrimentul cetăţenilor, o societate civilă cât mai puternică - aşa ar trebui să arate lumea liberală pentru care luptăm.

Şi aşa - coerentă şi asumată indiferent de risc - ar trebui să arate doctrina unui partid liberal care îşi înţelege vocaţia şi rolul istoric.