Aflaţi la guvernare încă din noiembrie 2019, liberalii traversează una dintre cele mai favorabile etape politice: au preşedintele României, controlează guvernul de coaliţie prin intermediul premierului, dictează jocurile din Parlament prin preşedintele Camerei Deputaţilor, iar forţa politică de la nivel local este dată de cei peste 1200 de primari şi cei 15 preşedinţi de Consilii Judeţene. 

Miza acestui congres nu este doar despre alegerea unei echipe care să gestioneze partidul în perioada actualei guvernări sau pregătirea pentru un an electoral 2024 extrem de dificil – când în România se vor organiza alegeri europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale – ci rezultatul congresului va da direcţia rolului pe care îl va mai juca Klaus Iohannis pe scena politică la finalul mandatului său de preşedinte. 
 
Este adevărat că participarea la guvernare aduce numeroase beneficii şi avantaje politice dar, în acelaşi timp, are şi numeroase costuri şi riscuri electorale. Astfel că, în perspectiva anului 2024, este greu de crezut că liberalii îşi vor mai putea păstra suflul electoral de care s-au bucurat cu ocazia alegerilor care i-au propulsat la conducerea statului. Consecinţele măsurilor dure impuse populaţiei de contextul pandemiei se vor resimţi la nivelul electoratului pentru încă multă vreme, iar criza economică ce se prefigurează va contribui din plin la erodarea partidelor şi a liderilor care se afla acum în prim-planul scenei politice. 
 
În acest context, pentru cele mai importante alegeri din anul 2024 – parlamentare şi prezidenţiale – singura soluţie viabilă pentru liberali va fi formarea unei alianţe electorale care să contracareze atât pierderile electorale pe care le vor suferi pe parcursul guvernării, cât şi avântul electoral al Partidului Social Democrat, care se va accelera pe fondul erorilor guvernamentale comise de către liberali. Or, după ce au deţinut deja timp de zece ani funcţia de preşedinte al ţării, este aproape imposibil pentru liberali să pretindă din nou această poziţie în cadrul negocierilor pentru o alianţă electorală. 
 
Mai mult, perspectivele pe care Klaus Iohannis le are pentru perioada post-prezidenţială nu sunt unele cele mai îmbucurătoare. În cei şase ani cât a stat la Palatul Cotroceni, actualul preşedinte a simţit din plin gustul puterii. Iar puterea, de cele mai multe ori, dă dependenţă. Or, pentru a mai conta pe scena politică, după expirarea mandatului de preşedinte, Iohannis trebuie să îşi securizeze controlul asupra partidului. Un partid pe care l-a condus doar câteva luni înainte să fie ales în funcţia de preşedinte al României. 
 
Pentru predecesorii săi, pierderea controlului asupra partidelor care i-au susţinut pentru funcţia supremă în stat a echivalat cu diminuarea impactului acestora în plan politic. Ion Iliescu a fost spulberat de Mircea Geoană în momentul în care a încercat să revină în fruntea PSD, în timp ce Traian Băsescu a preferat soluţia unei bărcuţe de salvare, după ce „Buldogul” Vasile Blaga a câştigat competiţia cu Elena Udrea pentru şefia PDL. Cu lecţiile învăţate de la cei doi foşti preşedinţi, Iohannis încearcă încă de pe acum să îşi ia toate măsurile de siguranţă prin care să se menţină ca un pol de putere şi după ce nu va mai fi preşedintele României. 
 
Impunerea unei personalităţi cu un profil cât mai şters în fruntea PNL este un prim pas al operaţiunii „Iohannis – premier din 2024”. Un personaj care să nu acumuleze prea multă puterea, care să fie dependent de influenţa lui Klaus Iohannis şi care, la momentul alegerilor din 2024, să îl propună pe acesta pentru funcţia de premier din partea liberalilor.