Ca şi agitaţia sterilă şi afirmaţiile disperat-nătânge ale pesedeilor care au pierdut accesul nelimitat la borcanul cu miere.

Intenţionat am zappat, am făcut ceea ce se cheamă telesurfing spre a vedea şi felul în care politicienii din întreg arcul politic cât şi comentatorii şi analiştii politici au întors pe toate feţele desfăşurarea evenimentului. Care trebuie să o spunem că s-a desfăşurat asemenea unei confruntări sportive de prima mână, cu mare miză, căreia mai nimeni nu îndrăznea să îi pronosticheze ferm finalul. Cred chiar că, deşi dl. Orban însuşi s-a întrecut pe sine în făcutul de declaraţii optimiste, şi în sufletul dumnealui a fost până la sfârşit o umbră de îndoială.

În primul discurs, cel în cursul căruia şi-a prezentat programul, preşedintele PNL a avut grijă să sublinieze şi detalieze faptul că va conduce un guvern de tranziţie. Care va funcţiona până la proximele alegeri şi care are de rezolvat o seamă de chestiuni de maximă urgenţă. Aşa cum sunt o nouă rectificare bugetară astfel încât ţara să nu intre în colaps în decembrie, unii dintre bugetari să nu aibă de unde să îşi încaseze lefurile, iar pensionarii, pensiile. Printre priorităţi se află şi încheierea bugetului pe anul 2019, adoptarea Legii Bugetului de stat şi a asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 şi desemnarea unui candidat serios pentru funcţia de comisar european.

Problema e ce înţeleg dl. Ludovic Orban şi liberalii prin sintagma „viitoarele alegeri”. Urmărind comentariul făcut desfăşurării evenimentelor de prim-vicepreşedintele PNL, dl. Rareş Bogdan, am fost frapat de cât de des a invocat acesta soluţia alegerilor anticipate. Semn că o chemare la urne a electoratului înainte de termen este din ce în ce mai serios luată în calcul de conducerea liberală. Şi aceasta nu neapărat fiindcă ar fi conducerea în cauză preocupată zor - nevoie mare de respectarea promisiunilor făcute celor de la USR. Ci deoarece liberalii sunt conştienţi că depind de o majoritate parlamentară fragilă şi fluidă. Că ea s-a constituit şi graţie unor promisiuni adesea divergente făcute în timpul negocierilor. Că nu pot, nu au cum să guverneze fiind veşnic chinuiţi de gândul că ceea ce este pe placul domnului Dan Barna nu ar putea fi şi pe gustul domnului Kelemen Hunor. Şi că, oricât de bun acrobat politic s-ar putea dovedi dl. Ludovic Orban, nu e deloc exclus ca respectiva acobaţie să nu fie nici pe placul, nici în interesul alegătorilor. Capitalul de prestigiu şi de electori al liberalilor trebuie folosit şi valorificat la maximum cât mai curând posibil şi validat de alegeri. Chiar dacă după ele, ţara ar urma să aibă un guvern de coaliţie. Liberalii ştiu foarte bine că este foarte posibilă repetarea situaţiei din decembrie 2016, atunci când PSD a revenit en fanfare în fruntea bucatelor. Din care s-a înfruntat într-un mod care în multe cazuri este mai mult ca sigur de competenţa DNA.

Sus-menţionata fragilă majoritate parlamentară lasă oricând câmp deschis introducerii unei moţiuni de cenzură. Pe care de abia aşteaptă să o vadă trecută nu doar PSD, cu Viorica Dăncilă pe mai departe în sau nu în frunte, ci şi ultra-rănitul aventurier politic cu numele de Victor Viorel Ponta. Tocmai de aceea există voci de analişti politici care susţin că nu ar fi deloc în dezavantajul d-lui Orban şi în cel al echipei sale să repete cel puţin de la un moment dat încolo istoria guvernului Dăncilă. Adică să avem un guvern demis, dar care să continue să guverneze.

Calcule politice? Desigur! Calcule politicianiste? Probabil. Sunt ele în interesul ţării? Întrebare cu răspuns deschis tuturor posibilităţilor.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro