Câştig, pentru că discursul candidatului ACL a fost mai legat, mai plin, mai alert, mai puţin sincopat, mai potrivit în interacţiunea cu unul bun de gură, ca Victor Ponta. Pierdere, pentru că Iohannis „a câştigat” în agresivitate, ceea ce nu ştiu dacă îi va aduce noi susţinători, dar ar putea să-i rărească pe cei nehotărâţi.

Câştig, pentru că Ponta a înţeles că trebuie, spre binele lui, să renunţe la zâmbetul şmecherit care îl defineşte şi pe care mulţi dintre susţinătorii dreptei îl dispreţuiesc, ba chiar îl privesc cu dezgust, cu atât mai mult cu cât este dublat de atitudinea „mă fac că nu pricep” şi „orice mi-ai spune, nu recunosc”. Pierdere, pentru că l-a înlocuit cu sintagme repetate obsesiv  - şi de la un moment încolo, necredibil- („lozinci”, „nepregătit”, „sunteţi ca Băsescu”), cu care l-a împroşcat permanent pe adversarul său.

Câştig, pentru că tonul discuţiei a avut, pe alocuri, accente civilizate – cum a fost, de pildă, momentul evocării Marii Uniri-, de care n-am fi crezut că vom reuşi să ne bucurăm în această campanie. Pierdere, pentru că astfel de momente au fost foarte rare, ba chiar dominanta discuţiei e reprezentat-o arţagul permanent, şicanarea, trecutul - irelevant într-o confruntare despre viitor.

Câştig, pentru că Victor Ponta a simţit pe pielea lui morala proverbului „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Pierdere, pentru că n-a renunţat încă la obiceiul „ba pe-a mă-tii”, acuzându-l permanent pe Iohannis de propriile tare şi probleme („de unde aţi învăţat să nu răspundeţi la întrebări?”, „ce bine semănaţi cu Băsescu”).

Câştig, pentru că lui Ponta i s-a mai tăiat din elan. Au fost momente în care premierul simţea că se termină propulsia, i-a fost în mod evident mai dificil să facă faţă dezbaterii decât cu o seară înainte. Pierdere, pentru că Iohannis şi stafful lui s-au trezit prea târziu, în al doisprezecelea ceas; s-ar putea să nu fie destul.

Câştig, pentru că primarul Sibiului a acoperit mai bine oportunităţile de transmitere a mesajului şi de adresare de întrebări dificile şi de impact („Domnule Ponta, i-a prostit Traian Băsesc pe români atunci când v-a numit prim-ministru?”). Pierdere, pentru că i-au lipsit, în continuare, multe din vorbele memorabile, remarcabile, pe care le-ar fi putut spune.

Câştig, pentru că Victor Ponta a adresat o ultimă întrebare care a produs ceva nemaivăzut până acum în dezbaterile electorale. Ambii candidaţi au fost, pentru câteva secunde, doi oameni normali, doi bărbaţi de stat, doi români care aderă la o idee. Pierdere, pentru că Iohannis a renunţat la întrebarea sa, lucru de neacceptat într-o competiţie de un asemenea nivel.

Câştig, pentru că Iohannis a demonstrat că îşi doreşte cu adevărat să fie preşedinte, recuperând, de azi pe mâine, toate golurile exploatate din plin de Ponta cu o seară înainte. Pierdere, pentru că premierul nu a reuşit, la rândul său, să repare propriile lipsuri: exagerările în cazul corupţiei aruncate doar în tabăra vecinului (ca şi când PSD-ul nu ar fi plin de hoarde de penali, pe care, de altfel, Iohannis a reuşit, în sfârşit, să îi enumere), dezinformarea în chestiunile economice (recesiunea tehnică este un fapt pe care premierul continuă să îl conteste, în ciuda realităţii), pititul pe după decizia instanţei în cazul plagiatului (în fapt o inducere în eroare, pentru că decizia nu se referă nici pe departe la plagiat, ci doar la faptul că cererea nu a putut fi soluţionată, pentru că reclamanţii nu erau parte), toate acestea arată carenţe grave de integritate.

Câştig, pentru că mesajele finale au fost, în ambele cazuri, coerente şi pline de sens, cu vorbele potrivite pentru cursa electorală. Pierdere, pentru că niciunul dintre candidaţi nu a putut arăta atât fairplay încât să menţioneze, onest, două dintre calităţile reale ale adversarului său.

Totuşi, să nu uităm că aceasta este o competiţie. Iar în public speaking şi comunicare politică succesul nu se măsoară în altceva decât în rezultate. Vom avea, foarte curând, prilejul de a şti cine a pierdut şi cine a câştigat, dar nu vom înţelege decât pe termen mediu-lung dacă victoria unui om este şi a României.