Are domnul Florin Cîţu curajul să îşi asume eşecul în faţa poporului?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României pare că trăieşte în altă lume. În ultimii 32 de ani, am tot citit că aşa se spunea despre ultimii ani din perioada lui Nicolae Ceauşescu. Am trăit acei ani şi, cu siguranţă, în România se trăieşte mai rău decât în decembrie 1989.

Florin Cîţu distruge pe zi ce trece speranţele românilor. Premierul se află într-o campanie electorală care seamănă a luptă între două găşti de cartier. Florin Cîţu inventează creşteri economice pe care niciun om realist nu le poate crede. Florin Cîţu cade în penibil cu fiecare zi în care ocupă fotoliul din Palatul Victoria. A spus că nu mănâncă pâine şi din acest motiv, nu ştie cât costă.

Florin Cîţu nu ştie că prin istorie mai e cineva care gândea aşa. Era Regina Franţei, Marie Antoinette, fiica Mariei Theresia, Împărăteasa Austriei. Ea a întrebat, că nu înţelegea franceza, ce striga un ţăran. I s-a spus că acel om cerea pâine. Regina a răspuns că dacă nu are pâine, să mănânce cozonac. Francezii şi-au adus aminte şi Marie Antoinette a fost executată la ghilotină în zilele Revoluţiei Franceze.

Florin Cîţu a reuşit să distrugă respectul pentru calitatea de demnitar. În vremea când România devenea stat modern, îşi cucerea independenţa şi aspira la Marea Unire, demnitarii erau aleşi dinre cei care studiau în Occident, dar veneau acasă cu diplome. Aceştia publicau lucrări de specialitate, bazate pe ce învăţaseră acolo. Despre domnul Cîţu ce se ştie? Că a condus beat prin America, pe care a confundat-o cu izlazul din Vâlcea pe unde strămoşii lui păsteau vitele. Că a acumulat datorii pe care nu le-a plătit niciodată. Poate fi comparat Cîţu cu ilustra familie Michail din Craiova? Ai cărei membri au studiat la Hochencheim, la Paris, apoi au aplicat ceea ce au învăţat... Poate fi comparat cu Brătienii?

Avea Eminescu o poezie: „Ai noştri tineri/La Paris învaţă/ La gât cravatei cum se leag nodul/S-apoi, ni vin de fericesc norodul /Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă”.

Domnul Cîţu ştie oare cine a fost inginerul Anghel Saligny? Bunul simţ îl obliga să ştie, atât timp cât a dat acest nume ilustru unei maculaturi ordinare prin care se vor fura bani publici din buzunarele noastre exact cum personajul Limbă opera până când punea Comisarul Moldovan mâna pe el.

Inginerul Anghel Saligny a decis să stea în barcă, pe Dunăre, când primul tren trecea din Feteşti, spre Cernavodă, la 14 septembrie 1895, pe podul construit de el. Domnul Cîţu va sta măcar o zi într-o şcoală care are risc seismic şi funcţionează cu elevi, în regim normal? Nu cred că are curaj.

Tot vorbeşte pe la televizor, domnul Cîţu despre 80 miliarde de euro care ne vor invada pentru a fi investiţi. Azi dimineaţă, la Palatul Victoria au protestat membri ai sindicatelor transportatorilor feroviari, sindicalişti din Poliţie, cadre militare disponibilizate, lucrători din spitalele CFR. Adică au protestat oameni din domenii unde este nevoie de investiţii. Pensionarii, aflaţi şi ei la proteste, au spus că nimeni de la Guvern nu vine să le vorbească? Oare pe ce se bazează domnul Cîţu când spune că românii o duc mai bine sau că va investi în economie? În stradă, sub ferestrele biroului său de la Palatul Victoria, se aflau oameni care au activat şi activează în economie. De ce nu a ieşit ân mijlocul lor să le facă un calcul pe hârtie? Sau de ce nu a primit o delegaţie a lor, în biroul lui de premier? Asta ar fi esenţa democraţiei.

Ştie domnul Cîţu câţi copii adorm nemâncaţi? Ştie câţi profesori aleg dacă să ia un bilet de autobuz, o cartelă de metrou sau să cumpere pâine în ziua aceea? Ştie câţi oameni mor când este o promoţie la carne de pui? Sau câţi oameni aşteaptă să cumpere produsele reduse la 50% care stau să expire?

Sau de câte ori dau unele gospodine ocol unei pieţe până găsesc roşiile cele mai ieftine? Adică pe cele mai mici ca preţ, jumătate stricate?

Ştie domnul Cîţu câţi oameni vor tremura la iarnă pentru că termoficarea va ceda din cauza putreziciunii conductelor? În acelaşi timp, ştie că acei oameni vor plăti facturi enorme deşi vor sta în frig?

Ştie domnul Cîţu că în timp ce familia sa îşi ia hectare de teren în mod nejustificat, un român care moare, nu are 2 mp pentru groapă?

Se spune că un rege vestit plătea un om care să îi amintească zilnic că este şi el un om. Seara acel om îl întreba: ”Ţi-ai amintit că eşti om?”

Domnul Cîţu îşi aminteşte că este om? Ori a uitat, în timp ce amanetează România prin împrumuturi neperformante?

Oare este aşa de greu pentru un premier al României să fie realist? Este greu să vină şi să recunoască faptul că, deliberat ne distruge pentru setea lui de putere?

Am văzut că domnul Cîţu a lansat acuzaţii directe la adresa BNR şi a guvernatorului Mugur Isărescu.

Dacă punem una lângă alta biografiile celor doi, Florin Cîţu şi Mugur Isărescu, oare pe cine ai fi tentat să crezi, dacă nu te pricepi la Economie?

Contabilii care ţin contabilitatea cârciumilor săteşti, chiar şi studenţii restanţieri de la ASE îi pot da lecţii lui Florin Cîţu.

Cum să mai poată un şef de promoţie să spere că va avea măcar ce să mănânce după o lună de muncă pe un salariu mizer, când un individ incapabil să promoveze treapta a II-a de liceu şi incapabil să promoveze doi ani la rând admiterea la facultate, ajunge premier?

Poate să spună cineva ce fel de calităţi are premierul Cîţu? Principala calitate trebuie să fie realismul. Să fie aceea de a te adresa naţiunii, în mod direct. Cum să credem noi că Florin Cîţu se va gândi la noi, când îşi atacă direct actualul şef de partid şi pe cei care i se opun în drumul de a câştiga şefia PNL?

Oare ce va trebui să se petreacă în România să iasă Florin Cîţu şi să spună, „oameni buni, am greşit! Îmi pare rău!”?

Recent, omul de afaceri Dragoş Săvulescu, care a fost reţinut în Grecia, a spus că va da în judecată statul român la CEDO fiindcă din cauza acţiunilor judiciare ale statului român îndreptate contra lui i s-au adus prejudicii de imagine, iar soţia sa suferă, nemaiavând linişte să doarmă şi nici poftă de mâncare. El cere românilor care se simt abuzaţi de statul român să i se alăture în acţiuni în instanţă contra statului român.

Oare noi, milioanele de români care nu putem dormi de grija facturilor şi cheltuielilor zilei de mâine şi care poate nu mâncăm decât o dată pe zi, fiindcă atât ne permitem, oare pensionarii caree visează ca măcar de Crăciun şi de Paşti să aibă o bucată de carne pe masă, noi toţi ce ar trebui să facem? Oare nu am putea să acţionăm la CEDO Guvernul României în judecată, pentru atentat la viaţa pe care Guvernul a jurat cu sau fără mâna pe Biblie să o apere? Pentru că tot ceea ce face Florin Cîţu este exact un atentat la adresa vieţii şi siguranţei cetăţenilor acestei ţări.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite