Crin Ponta ne-a încântat privirile încă de la primul mandat, iar partidul l-a apreciat pentru că i-a mai oferit încă o dată sprijin. Soţia lui Crin Ponta a declarat pentru ziarul nostru: “am văzut un bărbat tare frumuşel”, dar, la început, “nu mi-am permis să-l privesc altfel decât ca pe un politician. În acea perioadă eram deputată şi nu am vrut să se creadă că eu l-am tras pe Crin Ponta după mine, că eu i-am făcut loc printre propunerile partidului”.

Victor Antonescu, şatenul de 30 de ani este considerat bomba sexy a actualei legislaturi, însă el a spus: “îmi doresc să fac treaba cu seriozitate şi poate oamenii nu mă vor mai privi ca pe o bombă sexy”.

Valeriu Duşa, la cei 38 de ani este una dintre cele mai sexy prezenţe din politică. Cu peste 11.000 de voturi, el s-a plasat în topul candidaţilor Alianţei Degeaba.

Mircea Zgonea este una dintre cele mai noi si mai sexy prezenţe de pe scena politică românească, are 49 de ani, este căsătorit şi are 5 copii.

Orban Nicolae, brunetul senzual din Partidul Cai Verzi pe Pereţi a câştigat un nou mandat chiar într-un sector unde iubita lui este consilieră.  

Bănicioiu Ludovic, despre el nu se cunosc multe lucruri decât că duce o viaţă de lux fiind căsătorit cu G.H. 

Recent, la finalul unei discuţii între reprezentantele mai multor partide, deputatele şi senatoarele s-au gândit să oganizeze un concurs de Mister cu categoriile „cel mai sexy", „cel mai bine îmbrăcat", „cel mai popular " şi „cel mai deştept". Deputata Partidului Cai Verzi pe Pereţi, care a avut iniţiativa organizării acestei competiţii pentru colegii parlamentari, a declarat că nu este interesată să aibă un acord al dânşilor pentru că „astfel de concursuri sunt peste tot”.

 
Fotografie „Legitimitate". Arhivă Oana Băluţă

Neobişnuit ca în urma unor alegeri să citeşti articole despre cât sunt de atrăgători bărbaţii din politică. Însă complet obişnuit în ceea ce le priveşte pe femei. Dintr-o întâmplare, zilele trecute, o amică mi-a trimis un articol despre alegerile pentru Parlamentul European. De acolo am ajuns la alte texte din care am aflat iar cât sunt de frumoase, sexy şi senzuale parlamentarele noastre. Da, informaţii despre aceste femei care mai aleargă într-un parc, merg la coafor, mai cumpără una alta există. Însă nu pot înţelege de ce ele prevalează în raport cu altele, să zicem acestea: de ce a selectat partidul persoana în cauză? Care este parcursul politic al acesteia ? Dar proiectul politic ? Are acesta vreo legătură cu problemele cu care se confruntă cetăţenii/cetăţenele ?

Tot în articolele recente despre europarlamentare autorii, au revenit asupra ideii că dacă nu eşti frumoasă, sexy şi senzuală trebuie să fii soţia cuiva. Bineînţeles că acest statut nu te împiedică  să fii şi frumoasă, şi sexy şi senzuală în continuare. Într-un articol mai vechi apăruse numele Adinei Vălean lângă cel al lui Crin Antonescu şi nu într-o manieră inocentă. Ci iritant insinuantă. Da, cei doi sunt soţie şi soţ, însă memoria mea reţinuse că amorul a venit după ce fiecare avusese startul în cariera politică. De curiozitate, am dat un “search pe google” cum se spune şi am aflat lucruri interesante: în 2004, Adina Vălean a fost aleasă deputată în Parlamentul României. În 2006 a fost eurobservator PNL în Parlamentul European, iar din 2007 europarlamentar, obţinând un nou mandat în 2009. Dar din 2007, Adina Vălean este şi vice-preşedintă a grupului politic ALDE din Parlamentul European. Şi am rezerve că soţul i-ar fi pus vreo pilă.   

Nu aduc aici un laudatio Adinei Vălean, nu iau la bani mărunţi conţinutul iniţiativelor, intervenţiilor sale şi substanţa lor ideologică. Ce spun este că mulţi au o deprindere teribil de păcătoasă şi cred că femeile din politică sunt: 

1soţii ale unor bărbaţi politicieni care le-au propulsat pe culmile gloriei politice; 

2) sex simboluri, atribut ce le-a propulsat pe culmile gloriei politice, după ce, evident, au îmbrobodit vreun bărbat, şi el politician la rândul lui. Iar dacă nu l-au îmbrobodit, sigur o vor face. 

Deprinderea aceasta păcătoasă întunecă orice fărâmă de curiozitate, logică, bun-simţ. O căutare banală îţi mai deconstruieşte credinţe transformate în afirmaţii publice pentru că primele nu sunt chiar sprijinite prin fapte. Lipseşte adică „adevărul corespondenţă”. Dar nu importă atare trebuşoară pentru că se aplică regulile 1 şi/sau 2.  Cele de sus care trimit către soţie, sex simbol.

Aşa se face că minţile femeilor par un tărâm neautonom. Cunoştinţele femeilor la fel. Iar corpul poate fi scos oricând la vânzare jurnalisto-politică. E o trilogie neatrăgătoare, să recunoaştem.

Oare, o fărâmă de îndoială nu există? Ne întrebăm noi oare, dar dacă nu este aşa? Şi dacă femeile au o minte autonomă şi folosesc ceea ce ştie capul lor pentru o carieră politică sau o carieră şi punct? Iar cariera şi reificarea trupului nu au nicio legătură. Există un fel de “Impuritate a Femeilor” transpusă în politică. Ori în altă parte. Deh, este prea tânără şi prea frumoasă ca să...  Ne întrebăm noi: “oare el nu este prea tânăr şi prea frumos ca să... ? Nu, pentru că „Impuritatea Bărbaţilor” nu există. Fie ea trupească, financiară. Nici despre scandalurile cu minore în care au fost implicaţi unii dintre ei nu s-a mai făcut vorbire, dar acesta pare totuşi un alt subiect.

Mai multe despre femei şi politică puteţi afla accesând pagina #PolFem, care este o platformă de informare şi dialog privind participarea politică a femeilor. Facebook