Şefii de stat şi de guvern au agreat „Declaraţia de la Porto“, document care stabileşte agenda politicii sociale europene pentru perioada următoare

Şefii de stat şi de guvern au agreat „Declaraţia de la Porto“, document care stabileşte agenda politicii sociale europene pentru perioada următoare

Şefii de stat şi de guvern care au participat, în perioada 7-8 mai, la Summitul Social, au agreat ”Declaraţia de la Porto”, document care stabileşte agenda politicii sociale europene pentru perioada următoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Declaraţia subliniază importanţa unităţii şi solidarităţii pentru definirea proiectului european, promovarea modelului social european, a coeziunii sociale şi a prosperităţii în Uniune, precum şi în combaterea efectelor crizei generate de pandemia de COVID-19. Pilonul European al Drepturilor Sociale este considerat un element fundamental al redresării post-criză, care trebuie să fie colectivă, incluzivă şi coezivă”, a transmis, sâmbătă, Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, preşedintele României a apreciat importanţa Planului de acţiune în orientarea demersurilor statelor membre pentru implementarea Pilonului social.

”Preşedintele Klaus Iohannis a amintit necesitatea asigurării coeziunii sociale şi a convergenţei economice în Uniune, subiecte corelate şi relevante şi în dezbaterea privind viitorul Europei. Totodată, Preşedintele României a subliniat relevanţa obiectivelor în materie de ocupare a forţei de muncă, promovare de competenţe şi reducere a sărăciei, cu luarea în considerare a realităţilor din statele membre. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că, în acest context, devin prioritare măsurile privind crearea de locuri de muncă, dezvoltarea competenţelor adaptate economiei moderne şi tranziţiei verzi şi digitale, inclusiv prin promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii, precum şi asigurarea de investiţii financiare pe măsura obiectivelor propuse”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că preşedintele României a arătat că un element cheie pentru o Europă socială puternică este libera circulaţie a lucrătorilor.

”În context, Preşedintele Klaus Iohannis a reamintit rolul esenţial al acestora în asigurarea unei Pieţe Unice funcţionale şi a punctat necesitatea garantării unei mobilităţi juste a forţei de muncă şi a accesului nediscriminatoriu la protecţie socială pentru lucrătorii mobili. În cadrul reuniunii informale a Consiliului European, şefii de stat şi de guvern au avut un nou schimb de opinii cu privire la coordonarea la nivel UE în contextul pandemiei de COVID-19, cu accent pe situaţia epidemiologică actuală şi derularea campaniilor de vaccinare, inclusiv din perspectiva asigurării necesarului de vaccinuri şi a comunicării publice. Au fost abordate în discuţii şi aspectele de interes privind instituirea certificatului digital, precum şi sprijinul pentru statele terţe”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele României a reiterat apelul la consolidarea coordonării la nivelul Uniunii, arătând că imunizarea populaţiei rămâne prioritară, context în care este importantă asigurarea necesarului de vaccinuri, eforturile Comisiei Europene în acest sens fiind pe deplin apreciate.

De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa unei campanii de informare publice eficiente care să contracareze acţiunile de dezinformare care riscă să sporească gradul de neîncredere în vaccinuri.

”Preşedintele României a evidenţiat importanţa sprijinului acordat partenerilor estici şi a celor din Balcanii de Vest, precum şi statelor terţe în nevoie, un exemplu în acest sens fiind sprijinul acordat recent Indiei. În context, Preşedintele Klaus Iohannis a mai arătat că România continuă să acorde sprijin Republicii Moldova şi Ucrainei, prin donarea de vaccinuri”, se mai arată în document.

În marja Consiliului European informal s-a desfăşurat, de asemenea, reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern din statele membre UE cu India, în format hibrid, Premierul Indiei, Narendra Modi, participând prin videoconferinţă la reuniune. Discuţiile s-au axat pe consolidarea cooperării în combaterea pandemiei de COVID-19, cu precădere în contextul în care India se confruntă cu o situaţie epidemiologică pe plan intern fără precedent.

Liderii europeni şi Premierul indian au agreat o Declaraţie comună, axată în principal pe aspecte legate de combaterea pandemiei de COVID-19 şi redresarea socio-economică durabilă şi digitală, o Declaraţie privind stabilirea unui Parteneriat pentru Conectivitate, cu obiectivul îmbunătăţirii conectivităţii în toate dimensiunile sale, prin promovarea unor proiecte de calitate, bazate pe principiile durabilităţii şi condiţiilor echitabile, precum şi o serie de angajamente de cooperare sectorială în domeniile dezvoltării durabile, securităţii, digital şi inteligenţei artificiale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările