„Era ca atunci când  te duci cu părinţii din nou într-un loc în care ai petrecut câţiva ani când erai mic de tot. Nu cunoşti locul sau cel puţin crezi că nu-l cunoşti. Dar când te uiţi în jur ceva te atrage şi îţi dai seama că o parte din tine - o parte ascunsă undeva în adâncul tău - îşi aminteşte până la urmă locul şi se bucură de reîntoarcerea ta acolo". Nu am fost cuprinsă de nicio melancolie, ci de bucuria de a spera că lumea de dincolo există cu certitudine.

Celor care, prin absurd, se gândesc că ar putea să nu mai subvenţioneze în viitor acest festival fiindcă este prea costitisitor, le spun că ar comite o crimă.

Nu pot să nu remarc promovarea excelentă pe care ziarul „Adevărul” o face festivalului Enescu. Este prima dată când festivalul se bucură de asemenea profesionoşti!

Nu pot să nu remarc însă debandada şi dezorganizarea inadmisibilă care s-a produs la intrarea în sală. Spectatorii stăteau afară la o coadă care se întindea până în stradă, fiindcă uşile Atheneului erau deschise doar pe jumătate. Dezordinea s-a prelungit până când ARTISTUL a intrat pe scenă şi chiar după. Cu un gest liniştitor către sală, ca o binecuvântare, el ne-a dat de înţeles că aşteaptă şi că nu este supărat...

Am stat in rândul 6, pe scaunul cu numărul 44. În faţa mea stătea Valentin Gheorghiu la fel de fermecat ca toţi ceilalţi spectatori.

Trebuie să recunosc: MUZICA este mai presus de toate!