EXCLUSIV Ultimul interviu al lui Radu Vasile: „Putin mi-a zis că n-a mai rămas mare lucru din tezaurul nostru“

EXCLUSIV Ultimul interviu al lui Radu Vasile: „Putin mi-a zis că n-a mai rămas mare lucru din tezaurul nostru“

Deşi retras din viaţa politică de opt ani, Radu Vasile a rămas mereu preocupat de problemele ţării. FOTO: Marian Iliescu

În ianuarie 2013, Radu Vasile a acordat un amplu interviu ziarului „Adevărul“. Nu ştiam, atunci, că va fi şi cel din urmă. Fostul premier a decedat miercuri. Publicăm, în premieră, ultimele sale confesiuni.

Radu Vasile păşea liniştit în redacţia ziarului „Adevărul“. Era bolnav. Se împuţinase, deşi se încăpăţâna să nu admită asta. Fuma ţigară după ţigară. Am discutat, atunci, cu fostul premier, despre tarele noastre istorice, dar şi despre momentele principale din activitatea sa de prim-ministru al României (1998-1999): mineriada din 1999, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România sau discuţiile „private“ despre tezaurul românesc cu actualul lider rus, Vladimir Putin, ori demersurile pentru integrarea României în Uniunea Europeană cu fostul premier britanic, Tony Blair. Radu Vasile îşi punea, tot mai mult, nădejdea în sănătate. De trei ani, de când fusese diagnosticat cu cancer de colon, fostul premier urma un tratament în Israel. Ieri, Radu Vasile a murit, răspus de boală. Acesta este ultimul interviu acordat de fostul ţărănist.

„Adevărul“: Ce mai faceţi, domnule Radu Vasile?
Radu Vasile: Nu am nimic special de spus. Deocamdată, scriu. Am publicat nişte traduceri, nişte cărţi.

Lucraţi la o carte de istorie acum.
Într-un fel, de istorie. Încerc să descifrez acele caracteristici care sunt o permanenţă a fiecărui popor, în sensul comportamentului. Am încercat să identific dacă există o continuitate în comportamentul nostru politic, că vorbesc de politic, nu neapărat de popor.

Şi există?
Reiese că există. Una dintre caracteristicile care de la început s-au fixat – aproape definitiv, până în ziua de astăzi – e o neîncredere a celor din afară faţă de clasa politică românească. Fie că e vorba de boierimea medievală, fie din epoca modernă.

Suntem percepuţi drept neserioşi?
Suntem nişte neserioşi! Şi mergând pe firul acesta, a reieşit această lipsă de credibilitate de care, în ghilimele fie spus, s-au „bucurat“ şi domnitori, şi clasa politică, în general boierimea medievală. În epoca modernă s-a mai redus, mai ales din ultimele decenii ale secolului XIX, această neîncredere. Până la Primul Război Mondial.

Domnia lui Carol I...
Carol I, da, el a avut această perioadă. Din contră, s-a înregistrat o sporire a prestigiului României vechi de atunci şi a importanţei ei din multiple puncte de vedere, şi în ce priveşte zona sud-est europeană, şi faptul că era o stabilitate politică prin succesiunea celor două partide, Liberal şi Conservator, pe care domnitorul şi apoi Regele Carol le-a ţinut într-un echilibru, fără să se amestece în viaţa lor internă, cum făcuse anterior Alexandru Ioan Cuza. Au fost şi succese economice incredibile, care după părerea mea nu vor mai fi atinse niciodată, ca indicatori vorbesc, de România. De exemplu, faptul că moneda românească, leul, nu numai că avea valoare mare, de 322,6 miligrame aur fin, dar era o valoare în sine, fiind cotată la bursele occidentale, ceea ce cred că nu va mai ajunge vreodată leul nostru, cât va mai exista.

Vorbeaţi de continuitatea lipsei de credibilitate...
Pot să vă dau un exemplu din Petru Cercel, un domnitor moldovean, nu foarte inspirat în acţiunile lui, care, adresându-se Apusului de la care solicita sprijin împotriva otomanilor, spunea: „Ştiu că nu aveţi încredere în noi, ştiu că ne consideraţi trădători“. Prin urmare, de atunci era sesizabilă această lipsă de încredere. Pe de o parte, domnitorii plăteau tribut Porţii, şi din ce în ce mai mare, supralicitând sumele care ar fi trebuit acordate, dar în acelaşi timp deschideau alte canale de discuţii.

Jucau la două capete...
Asta e a doua caracteristică majoră. Dacă vă uitaţi la nivelul clasei politice, sunt persoane care merg cu un partid, dar în acelaşi timp îşi pregătesc terenul pentru alt partid, în caz că nu iese bine.

Şi dumneavoastră aţi fost propus premier de PNŢCD şi aţi fost apoi senator PD, dacă nu greşesc.
Am fost exclus din PNŢCD prin decizia lui Ion Diaconescu, care era preşedintele partidului, şi a celorlalţi din Biroul Central, după ce n-am mai fost prim-ministru.

De ce v-au exclus?
Sincer, nici acum nu ştiu.

Dacă vă uitaţi la nivelul clasei politice, sunt persoane care merg cu un partid, dar în acelaşi timp îşi pregătesc terenul pentru alt partid, în caz că nu iese bine.


Şi aţi mers la PD?
Nu. În aprilie (n.r. – 2000) am creat Partidul Popular din România, dar nu l-am dus până la capăt din motive obiective, asupra cărora nu vreau să insist. Am început negocieri întâi cu liberalii, şi am fost refuzat, în sensul că pe mine mă primeau, dar pe ceilalţi pe care îi propusesem i-au respins, nu îi interesau, mă rog. În schimb, la Partidul Democrat au fost pe lângă mine încă trei oameni pe listele PD. Şi am stat acolo cât am mai stat până în 2004, când m-am retras deoparte din viaţa politică.

Nu vă mai gândiţi la o întoarcere?
Păi, aş putea pune şi eu o întrebare: unde?

S-a degradat atât de mult clasa politică în ultimii opt ani?
Neaşteptat de mult, pentru mine. Până în ’96-’98 era un tip de evoluţie care era promiţătoare în diverse aspecte. Erau dezbateri parlamentare extrem de serioase şi am crezut că pe linia asta se va merge. Dar acum s-a ajuns la această situaţie şi iată că avem acest Parlament care e cel mai numeros din istorie.

Sunt 588...
Nici Franţa nu are atâţia! E ceva de domeniul kafkian, ca să zic aşa. Şi sunt tot felul de indivizi, dădeau unele canale de televiziune, care ba aveau liceul, ba nu aveau. Problema e că aceşti anonimi, care vor rămâne pentru totdeauna anonimi, nu sunt nici siguri pentru partidele în cauză.

Vor fluctua.
Fireşte.  Vor juca la două, dacă nu la trei capete. Vă întreb pe dumneavoastră sau pe oricare dacă îşi aminteşte un parlamentar din legislatura trecută care a devenit o personalitate ca deputat sau senator. Care să ştie să vorbească cel puţin gramatical, dacă nu frumos, măcar corect.


Ce facem, ce e de făcut?
În acest sens, al clasei politice, trebuie să se înceapă cu partidele. Am să dau un singur exemplu, din păcate de la alţii, din Anglia. Noi, la PNŢCD, aveam legături serioase cu Partidul Conservator Britanic. Am fost la un congres al lor într-o localitate, Blackburn, trec peste detalii. Mergeam pe stradă cu cel care mă însoţea din partea partidului şi vedem pe stradă un tânăr care mergea pe jos citind un ziar. „Ştiţi cine este?“. „Nu ştiu“. „Este ministrul Ţării Galilor“. În sistemul britanic, ministrul Ţării Galilor este primul pas ca să devii guvernamentabil. Era unul dintre tinerii promiţători. Avea 27 de ani. Acest tânăr a fost descoperit de Margaret Thatcher la cincisprezece ani şi a fost trecut prin toate filtrele. Trec peste faptul că mergea pe jos, nu Mercedes, nu etc, şi citea ziarul, nu bodyguarzi, nu nimic. Deci iată. Cam de aici trebuie să înceapă. PNŢCD a avut o iniţiativă bună, dar care din păcate nu a fost dusă până la capăt: crearea de departamente unde veneau diverşi oameni şi ţineau conferinţe, practic, politicienii erau şcoliţi.

 

Unii au spus de bine, alţii au spus de rău, personal la ora asta nu mă mai interesează nimic, indiferent ce părere ar fi, pozitivă sau negativă.
 

O şcoală de politică...
Da, plus şcoala de la Câmpulung pentru tineri. Aceasta ar fi fost o soluţie, dacă ar fi fost făcută în mod serios, şi sistematic, explicându-se de exemplu tinerilor că principala calitate a unui tânăr politician este să aibă răbdare, că trenul va trece şi prin gara lui. Orice forţare, nu neapărat din punctul de vedere al vârstei, orice forţare a treptelor, din nimic să ajungi ministru sau altceva, e o problemă în primul rând pentru partid, dar şi pentru persoana în cauză, că îi creează iluzii despre el însuşi. Primul pas trebuie făcut în partid, trebuie organizate aceste departamente. S-ar putea ca ele să existe pe hârtie, dar nu funcţionează în ideea de a scoate ce e mai bun de acolo. În al doilea rând, promovarea nu trebuie făcută că eu sunt „omul lui X“ sau „omul lui Y“, promovarea trebuie făcută în funcţie de ceea ce arăţi, iar ceea ce arăţi este ştiinţă, comunicare şi sânge rece, că îţi trebuie şi aşa ceva.

Spuneţi despre iluziile pe care şi le creează oamenii despre ei înşişi. Vreau să vă întreb cum v-a schimbat, dacă v-a schimbat, puterea.
Domnule, vedeţi, eu am avut şi datorită educaţiei, o privire foarte relativă asupra puterii. De la început eram conştient că puterea e temporară, că nu are cum să dureze. Eu am avut un fel de comportament care i-a derutat pe mulţi.

„Domnule, ce vrea ăsta?“
Da, unii au spus de bine, alţii au spus de rău, personal la ora asta nu mă mai interesează nimic, indiferent ce părere ar fi, pozitivă sau negativă. Fiind acolo, pe fondul ăsta al educaţiei şi cu istoria pe care o ştiam, se simte. Te resimţi într-un univers închis în care informaţiile, realitatea, sunt filtrate prin intermediul interesului altora, pe care nu ai cum să îi controlezi total decât atunci când ajung faţă în faţă cu tine. Mergeam cu maşina, cu echipaje, şi am oprit să iau pepeni verzi pe marginea DN1. Şi acum m-am întâlnit cu omul cu pepenii: „Domnule, cum ai oprit tu, domnule? Am spus la toţi“. Mergeam la fotbal, nu prea des, să iau contact cu realitatea realităţii, lăsând la parte că a fost şi o perioadă agitată în care m-am confruntat cu realitatea din plin.

Spuneţi-ne ceva ce n-aţi mai spus până acum, din culisele anilor aceia.
Păi, nu pot.

Cum să nu puteţi? Trebuie!
Despre trei lucruri pot să vă spun: primul este aproapo de Tony Blair, al doilea este vizita în Rusia şi o vizită anterioară în Israel, care a fost simpatică. Despre Tony Blair – el a făcut, atunci, o vizită în Bulgaria. Era perioada când se discuta ca intrarea în Uniunea Europeană să fie după principiul „geometriei variabile“. Adică să intre un grup de ţări – Grupul de la Vişegrad – şi apoi celelalte, cândva. Demersurile pe care le-am făcut pe unde am mers, şi pe care le-au făcut probabil şi alţii, au fost pe principiul ca negocierea s-o înceapă toţi odată, urmând ca, în funcţie de cum stabilesc dosarele respective, să fie primite în UE. Discuţia asta am avut-o cu ambasadorul Marii Britanii de aici şi i-am spus că trebuie să facem ceva, măcar ca imagine. El a făcut diligenţele necesare ca Tony Blair, aflat în Bulgaria, neavând plănuită o vizită în România, să facă o escală aici, de patru ore. Eu m-am întâlnit cu el la aeroport şi am discutat cu el în maşină. Şi el a spus: „Ideea «geometriei variabile» nu o considerăm foarte eficientă. Suntem de acord ca tratativele pentru integrare să înceapă cu toate ţările în acelaşi timp“. În momentul în care a dat declaraţia aceasta, pentru mine au fost clare lucrurile – că putem începe procesul de integrare.

Cât a contat ce am făcut cu deschiderea spaţiului aerian pentru NATO ca să bombardeze Iugoslavia?
Foarte mult! Păi şi acum îşi aminteşte generalul Wesley Clark: „Domnule, ce atitudine a avut România atunci, cum şi-a permis faţă de Rusia...“.

Preşedintele Constantinescu pretindea că mineriadele din 1999 au fost, de fapt, o încercare dinspre Rusia pentru a-l debarca pe el tocmai în înţelesul negocierilor care urmau să înceapă cu UE. Există vreo noimă în asta?
Nu pot să spun nimic în legătură cu asta. Ce pot să spun eu este că în discuţia pe care am avut-o eu cu premierul rus de atunci, cu Putin, el m-a întrebat: „Cum aţi reuşit să rezolvaţi problema cu minerii?“.

Şi ce i-aţi spus?
Păi, i-am spus cum s-a întâmplat. Nici ei nu mai voiau cu minerii, că se speriaseră. Dar eu l-am întrebat de ce. Mi-a spus că şi lor le era frică pentru că şi minerii lor începuseră să acţioneze. Deci, dintre cele două informaţii, a mea e reală, cealaltă nu ştiu. Le puneţi cap la cap şi vedeţi ce iese.

Şi cu Israelul? Cu ce scop aţi mers în Israel?
Am avut discuţii îndelungate cu primul-ministru de atunci, Netanyahu, m-a invitat la el acasă, ceea ce i-a mirat pe toţi. Am fost şi într-o vizită de protocol la preşedinţele ţării, Ezer Weizman, care fusese pilot în aviaţia britanică în cel de-Al Doilea Război Mondial. Şi atunci era problema faimoasă a elicopterelor Bell, pe care trebuia să le cumpărăm. L-am întrebat pe preşedinte: „Domnule preşedinte, ca fost pilot şi specialist în domeniul aeronautic, uitaţi, avem problema aceasta cu un contract cu cei de la Bell Helicopters, care trebuie să ne livreze nişte elicoptere“. Şi a zis: „Aaaa, ălea din Vietnam! Dar de ce vă trebuie?“. „Ca să ne apărăm de duşmani“. „Păi, care sunt duşmanii dumneavoastră?“. „Domnule, Bulgaria nu e, Iugoslavia nu e, Ungaria nu e, Moldova nu e, Marea Neagră nu e, deci observaţi şi dumneavoastră că nu prea avem, dar noi suntem partener strategic cu NATO şi probabil vom intra în NATO“ „E, în condiţiile acestea, vă trebuie, că dacă o să intraţi în NATO, o să aveţi duşmani!“. Preşedintele Israelului – el a zis.

A treia vizită este ultima vizită oficială, în Rusia, în decembrie 1999. Am avut o discuţie de două ore şi jumătate cu premierul Vladimir Putin. Două lucruri pot să vă spun. Ne-a reproşat că de ce luăm gaz de la ei prin intermediari, când putem să luăm direct. Eu nu ştiam exact, dar m-am sesizat, am spus că voi anunţa mai departe. A doua chestie pe care am discutat-o a fost, fireşte, problema tezaurului.
 

Am avut o discuţie de două ore şi jumătate cu premierul Putin. Ne-a reproşat că de ce luăm gaz de la ei prin intermediari, când putem să luăm direct!

Radu Vasile a povestit despre întâlnirile cu Tony Blair, Vladimir Putin şi Ezer Weizman  avute în timpul mandatului său de premier FOTO: Adevărul


Ce a zis Putin despre tezaur?
Eu i-am spus: „Ştiţi, tezaurul...“ . Putin mi-a spus aşa: „Domnule, vă pun şi eu câteva întrebări. Cine a decis trimiterea tezaurului în Rusia în 1917?“. „Păi, Guvernul de la Iaşi, Brătianu, Regele“. „Dar ei nu ştiau că e Revoluţie în Rusia?“ „Domnule, eu cred că ştiau!“ „Păi atunci de ce aţi trimis?“ „Eu la întrebarea aceasta nu ştiu ce să vă răspund, ei ar putea să vă răspundă“. Că, într-adevăr, să trimiţi tezaurul într-o ţară în plină Revoluţie nu e tocmai o idee bună. Iar a doua chestie pe care mi-a spus-o: „Dumneavoastră aţi participat la cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Germania. Şi aţi ocupat nu numai Transnistria, ci şi Crimeea, timp de patru ani“. „Da“. „Păi, atunci să vă facem socoteala pentru despăgubiri“. „Staţi puţin, că am plătit despăgubiri, în Tratatul de la Paris în 1947, 300 de milioane în aur!“. În banii de azi, i-am făcut eu repede o socoteală, ieşeau cam 2 miliarde de dolari. „Şi mai e ceva – Sovromurile!“. „Evaluăm şi asta, însă noi vă cerem 5 miliarde aur pentru ocupaţia de patru ani“. „Aţi făcut socoteala asta exact?“. „Da“. Şi s-a lăsat tăcerea. „Dar v-am trimis ceva“. „Da, Cloşca cu pui, documente, dar nu e destul“. Şi zice: „Domnule, într-o ţară care a trecut prin două revoluţii şi două războaie, mi-e teamă că nu mai e mare lucru din tezaurul vostru“.


 

„Fără educaţie şi fără sănătate, naţiunea rămâne departe de ceea ce ar trebui să fie“

Dar la vizitele acestea care aveau încărcătură economică, când îi luaţi şi pe miniştri şi îl mai puneaţi în delegaţie şi pe Traian Băsescu, el cum le primea?
A refuzat mereu! Nu-i plăceau. 

L-aţi pus negociatorul-şef cu Banca Mondială. El lucra cu străinii.
Da, cu Banca Mondială. Se ducea pe baza acestor tratative în Japonia şi în alte ţări.

Adică se ducea unde conducea el, unde era el şeful.
Exact.

Ce a fost decisiv pentru Papa Ioan Paul al II-lea să vină în România – vizita dumneavoastră acolo?
El era convins să vină. Eu îi aduceam de aici asentimentul Bisericii Ortodoxe. Fără asentimentul Bisericii Ortodxe Române nu ar fi venit. Sigur că am avut discuţii cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, inclusiv cu Patriarhul Teoctist, care s-a arătat înţelegător. În orice caz, vizita a fost o schimbare a imaginii pentru România pentru că, pentru prima oară, pe posturile internaţionale de televiziune nu mai apăreau minerii, era Papa.

Ce aţi fi vrut să faceţi ca prim-ministru şi nu aţi realizat?
Singurul lucru pe care mi l-am dorit atunci şi care totuşi s-a creionat puţin a fost eliminarea acestei „geometrii variabile“ de integrare în Uniunea Europeană şi acceptarea României la tratative. Şi, de asemenea, încheierea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional la care guvernul anterior nici nu se uita. Nu pentru că sunt un mare simpatizant al FMI-ului, dar pentru o ţară ca România, dacă aveai marca acordului, mai ales în perioada aceea, însemna mult.

Pentru prima oară, pe posturile internaţionale de televiziune nu mai apăreau minerii, era Papa.
 

Spuneaţi că Netanyahu era premier în Israel, când aţi fost, iată că el, după 15 ani, încă mai este în politica de vârf. Dumneavoastră aţi ieşit din politică de 8-9 ani.
Da, aşa este. Bine, la mine situaţia e determinată şi de faptul că nu mai sunt sănătos. În primul rând, de-asta am stat departe. Am boala asta pe care o am şi nu ştiu până când o duc. Până acum e bine, nu ştiu când va începe să fie rău şi să se încheie toată viaţa. Vedeţi, uitaţi-vă, sunt OK, beau cafea, fumez.

Face bine tutunul?
Face parte din tratament.

Unde mergeţi să vă trataţi?
În Israel, la Ierusalim.

Au un sistem medical bun acolo?
Nu neapărat în ceea ce priveşte profesionalismul medicilor de vârf, ci tratamentul şi terapia de după. Eu am făcut două operaţii, una pe ficat şi una pe colon. Cea pe ficat a durat 12 ore. Dar n-am avut problemă. După şapte zile, eram în oraş. Aici, acum doi ani, am avut o problemă, am fost internat la Spitalul Elias din Bucureşti, apoi la cel Municipal, şi după o săptămână a trebuit să plec. Cred că dacă mai rămânean, muream. Şi m-au reparat într-o zi în Israel. Acestea sunt diferenţele. De-aia zic, cheia viitorului în România stă în educaţie şi în sănătate. Fără acestea, naţiunea rămâne departe de ceea ce ar trebui să fie.

Interviu realizat în campania „Adevărul“ împreună cu platforma "România de la zero“  (www.dela0.ro) - „Cine, ce, cum, când schimbă România“
 

Citeşte mai multe despre moartea lui Radu Vasile

Radu Vasile a murit

Fostul premier ţărănist Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în această dimineaţă în jurul orei 4.00. El suferea de cancer la colon şi urma un tratament în Israel.

Pitorescul domn Vasile. "Singurul lucru pe care l-am făcut la Guvern a fost să fac infarct"

Fostul premier Radu Vasile a decedat miercuri, răpus de boală.Cu bune şi cu rele, Radu Vasile a fost un prim-ministru de care românii îşi vor aminti cu zâmbetul pe buze.
 
 
Mandatul de prim ministru al lui Radu Vasile a fost marcat de mineriada din 1998, precum şi de încheierea pactului cu minerii, denumit “Pacea de la Cozia”. În calitate de şef al Guvernului, Radu Vasile a fost cel care a negociat cu reprezentanţii minerilor încetarea conflictului.
 
EXCLUSIV Ultimul interviu al lui Radu Vasile: „Putin mi-a zis că n-a mai rămas mare lucru din tezaurul nostru“
 
În ianuarie 2013, Radu Vasile a acordat un amplu interviu ziarului „Adevărul“. Nu ştiam, atunci, că va fi şi cel din urmă. Fostul premier a decedat azi, într-un spital din Israel. Publicăm, în premieră, ultimele sale confesiuni.
 
 
„Am sunat la preşedinţie să mă ajute cu problemele de sănătate, dar n-am avut succes. Secretara a spus «da, da, vă anunţăm noi» şi aşa a rămas. Eu ştiu cum e sistemul...”, le-a spus fostul premier Radu Vasile în ultimul său interviu acordat în studioul „Adevărul“ jurnaliştilor Andrei Crăciun şi Anca Vancu, pe 17 ianuarie 2013.
 
 
În memoria fostului premier Radu Vasile, care  s-a stins din viaţă, la 71 de ani, republicăm un dialog în exclusivitate surprins între acesta şi fiul său, Tudor Vasile.
 
 
Dincolo de activitatea politică, fostul premier ţărănist Radu Vasile a avut o scurtă, dar importantă carieră literară. Radu Vasile a scris două romane: „Fabricius" şi „Buricul preşedintelui". Cartea cu care a surprins cel mai mult fostul premier este însă volumul de poezii „Echilibru în toate", apărut în anul 1999 la Editura Cartea Românească şi semnat cu pseudonimul Radu Mischiu.
 
 
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat astăzi că Radu Vasile a fost un premier bun, într-o perioadă foarte dificilă, când România îşi punea problema dacă intră în încetare de plăţi, care a găsit resurse şi inteligenţa să spună „da“ unor programe care sunt implementate şi acum.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: