Ghidul MJ în vremea pandemiei: Inculpaţii sub control judiciar - căutaţi acasă de Poliţie, foştii puşcăriaşi aflaţi în probaţiune - „deranjaţi” la telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan
Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan

Inculpaţii plasaţi sub control judiciar vor fi verificaţi la domiciliu în perioada stării de urgenţă, dacă nu se prezintă la organul de control judiciar, spre deosebire de foştii deţinuţi aflaţi în perioada de probaţiune, care vor fi supravegheaţi la distanţă, arată Ministerul Justiţiei (MJ).

Ministerul Justiţiei a actualizat Ghidul practic de măsuri cu privire la  Justiţie, care cuprinde principalele modificări aduse activităţii instituţiilor din subordine, ca urmare a emiterii Decretului prezidenţial de prelungire a stării de urgenţă. Întregul Ghid poate fi consultat AICI.


„Prevederile actelor normative în vigoare, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor cuprinse în decret, rămân aplicabile, pentru a se asigura aplicarea corespunzătoare a măsurilor dispuse pe durata stării de urgenţă”, arată MJ.

Cei sub control judiciar, controlaţi la domiciliu


Printre modificări se numără aceea potrivit căreia dacă un inculpate sub măsura controlului judiciar nu poate să se prezinte la Poliţie, atunci poliţiştii îl vor căuta la domiciliu.


„Pentru supravegherea inculpatului, organul de poliţie menţionat se va deplasa, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori se apreciază a fi necesar, la domiciliul inculpatului”, se arată în Ghidul MJ.


Anterior stării de urgenţă, dacă inculpatul aflat sub control judiciar nu se prezenta la data sau ora dispusă în faţa organului de control judicial, se putea alege cu un raport, apoi procurorul putea cere înlocuirea măsurii cu una mai dură: arestul la domiciliu sau arestul preventiv.

Probaţiune la telefon


Potrivit MJ, cu privire la restul măsurilor şi obligaţiilor impuse persoanelor supravegheate (majori şi minori), serviciul de probaţiune va exercita în continuare supravegherea prin mijloace de comunicare la distanţă.


„Având în vedere că în prezent serviciile de probaţiune au în evidenţă un număr foarte ridicat de cazuri, respectiv peste 100.000 şi aproximativ 600 de angajaţi, restrângerea executării acelor părţi din măsurile şi sancţiunile neprivative de libertate care presupun interacţiunea interpersonală şi deplasarea persoanelor apare cu atât mai necesară şi justificată în contextul în care tocmai aceste acţiuni contribuie la răspândirea infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2”, se arată în Ghid.


Potrivit sursei citate, limitarea executării „are un rol protectiv faţă de însăşi persoana supravegheată, faţă de angajaţii instituţiilor din comunitate care participă la executarea obligaţiilor şi faţă de personalul din serviciile de probaţiune, respectiv faţă de comunitate în ansamblu”.


Prin această limitare sunt ocrotite două drepturi fundamentale, respectiv dreptul la viaţă şi sănătate, se mai arată în documentul citat.


În privinţa proceselor care nu reprezintă urgenţe s-au luat următoarele măsuri:

  • Dacă termenele pentru declararea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cauzele penale se împlinesc după declararea stării de urgenţă, aceste termene se întrerup.
  • După încetarea stării de urgenţă, persoanele care, potrivit legii pot formula căi de atac, vor avea un nou termen pentru formularea respectivei căi, termen având aceeaşi durată cu cel întrerupt. Pentru cauzele judecate pe durata stării de urgenţă, nu se întrerup termenele pentru declararea căilor de atac, acestea trebuind să fie declarate cu luarea în considerare a acestora.
  • Pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanţe sau a unei încheieri în acest scop.
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite