De ce vrei să vezi mortul

Cetăţeni, la Cercul Militar, nemulţumiţi că au văzut doar un sicriu închis. FOTO: Marian Iliescu

Care să fie explicaţia fascinaţiei unora pentru morbid, dincolo de faptul că vor să-şi condimenteze cu astfel de lucruri tari viaţa, altfel anostă?

Mămăi indignate că sicriul lui Sergiu Nicolaescu a rămas tot timpul închis: „Nu se poate una ca asta - să nu vedem mortul! Ruşineee!“ Tot nişte mămăi, prin anii ’90, se înghesuiau satisfăcute să se uite cum ţâşnea sângele cetăţenilor sub gârbacele minerilor. Dar nu numai pensionarele şi pensionarii patriei sunt avizi după astfel de scene. Destui tineri se uită pe internet la beregăţi tăiate ori la lapidări din lumea arabă sau din alte părţi ale globului. Şi, oricum, mulţi se simt frustraţi că televiziunile blurează cadavrele întinse pe asfalt în bălţi de sânge, în urma accidentelor.

Fascinaţia pentru moarte şi nevoia de a o transforma în spectacol au existat dintotdeauna. În alte vremuri, lumea se strângea în pieţele publice să vadă cum alţi semeni ai lor sunt traşi pe roată, decapitaţi sau jupuiţi de vii. Şi erau încântaţi de spectacol.

Care să fie explicaţia unei asemenea fascinaţii? Cea mai la-ndemână ar fi că unii vor să-şi condimenteze cu astfel de lucruri tari viaţa, altfel anostă. Dar cred că există şi explicaţii mai de adâncime. Văzând morţi sau oameni murind, ai impresia că afli mai multe despre moarte, că risipeşti cumva din misterul ei. Cu toţii ne întrebăm cum va fi să fie. Unii cred că, dacă văd cum e la alţii, îşi pot da seama cum va fi la ei înşişi. Nu întâmplător, cei mai dornici să participe la înmormântări sunt oamenii în vârstă, cei care simt că li se apropie ceasul. Încearcă să înveţe, astfel, lecţia, pentru ca în momentul în care vor fi scoşi la tablă să nu fie cu totul pe dinafară.

Apoi, în prezenţa unui mort, cei vii încearcă sentimente de superioritate. Iată, el a murit, eu i-am supravieţuit. Deci mă aflu într-o poziţie mai bună! În plus, o fi fost el un om celebru, care le-a avut pe toate în viaţă, dar până la urmă eu, amărâtul, sunt mai câştigat decât el. Se mai întoarce roata! Îl vedea toată lumea la televizor pe Sergiu Nicolaescu - mare şi tare? Iată că acum se află inert la picioarele mele şi eu mă simt foarte bine. Cum să privezi poporul de satisfacţia de a-l vedea într-o asemenea postură? Ruşine să le fie celor care au decis asta!

Filmele vor să le facă unor astfel de oameni pe plac şi dau cu nemiluita crime şi tot felul de orori. Dar ei nu sunt copii, să fie duşi de nas. Ştiu că aceea nu e decât o ficţiune şi că de fapt nu moare nimeni. Că sângele e vopsea roşie. Ei vor realitate! Iar, când realitatea e blurată la jurnalele de ştiri, ori ascunsă într-un sicriu închis, încep să devină nervoşi. Se simt traşi pe sfoară. Ce putem face pentru a-i mulţumi?