Comunicarea politică, această bestie inutilă, dar total indispensabilă

Secvenţa faptelor este după cum urmează. Acum cîteva luni, Guvernul României a propus scăderea TVA de la 24% la 20%. De reţinut această cifră: 20%. Nu 19%. 20%.

O propunere de scădere de taxe care a venit să lovească drept în plex onorabila opoziţie care teoretic e liberală ideologic, practic însăeste un atîrnache moale şi flasc la remorca lui Iohannis, respectiv a pedeliştilor infiltraţi sistematic în cîmpul tactic organizaţional.

La o asemenea lovitură, PNL-ul care de fapt e un PDL mascat, să uite lumea ce nemernicii au făcut recent, nu avea cum să contracareze la nivel de acţiune politică. 

Să se opună la aşa ceva? Sinucidere politică din două direcţii. 

Una, ideologică. Ar fi însemnat să se pună contra fix la una din principalele linii de gîndire liberală: un stat mai mic, cu taxe mai puţine, care să lase resursele către cetăţeni, conform ideii de libertate. 

Alta, popularo-populistă. Cum să te opui unei propuneri care e dorită de toţi cetăţenii, mai puţin de şerpilieni, congolezi, marţieni, diasporezi şi de analiştii politici plătiţi să facă scandal no matter what?

Deci nu se puteau opune. Dar nici să stea precum popîndăii în păpuşoi nu puteau, că tot sinucidere politică se chema, nu puteau să-i lase pe adversarii politici să îşi însuşească această decizie politică importantă. Cel puţin nu fără să opună rezistenţă, că de-aia se cheamă opoziţie: să nu fie moale şi flască.

Atunci au comis o manevră de învăluire din două bucăţi.

Ca în tehnicile clasice de negociere de tip “door in the face” (gugăliţi şi voi să vedeţi despre ce e vorba la tehnica asta), mai întîi au supralicitat, afirmînd că nu sînt de acord cu propunerea decît dacă aceasta este şi mai tranşantă. Nu 20%. 19%.

Să se consemneze, onorată instanţă şi distinsă opinie publică, faptul că fără noi nu putea să se întîmple nimic! Să vadă tot poporul că noi scădem şi mai mult taxele! Noi, opoziţia tare ca fularul la soare, iată ce am fost în stare să realizăm!

Buuun. S-a făcut tam tam. S-a discutat. S-a negociat. S-a tokshowizat. După balamucul de rigoare, s-a trecut prin Parlament modificarea legislativă mai ceva cum trece glonţul prin brînză sau pufosul prin cabina de vot. Şi cu asta s-a încheiat pasul unu al manevrei de contracarare.

Pasul doi a fost generat de sosirea legii spre promulgare la Cotroceni. Distinsul Iohannis, cel fără de care PNL, adică PDL vopsit, ar trebui să vină cu procente de-acasă cînd se fac sondajele, să nu iasă cu minus la socoteală, a declanşat cel de-al doilea pas al manevrei.

Henţ! A strigat acesta cu glas aspru, dar clar, cu o guturalitate specifică naţiei nemţeşti de pe malul Dîmboviţei. Ich nicht possible. Sau cum se zice în limba nemţească.

Nu că l-ar fi preocupat pe distinsul semizeu efectele economice, ci doar cele politice şi electorale. Şi mai ales şi mai ales, conta să-şi demonstreze dreptul de veto, acest instrument indispensabil de putere. Cine poate să spună “nu”? Ich. Atunci “nu”! Adică “nein!”, mai pe româneşte.

Adoptînd exact tactica de opoziţie nediferenţiată pe care a folosit-o Băsescu în mandatul anterior – nu contează ce vine de la Guvern sau de la Parlament, trîntim tot, mama lor de... – şi Iohannis face la fel. Coabitare pîn’ la moarte şi pîn’ la ultimul glonţ. Să cază Ponta. Să plece de la Guvernare. Să nu facă nimic. Eu sînt stăpînul. Guvernul meu. Ein Zwei Drei.

Şi aşa s-a declanşat cel de-al doilea element al manevrei de contracarare. La acesta s-au coalizat toţi purtătorii secundari de mesaj de care e nevoie într-o asemenea trosneală comunicaţională. Isărescu, dornic să facă pe plac noului stăpîn. Ţuţării politici dornici să iasă şi ei în faţă. Vajnicii analişti politici obiectivi şi imparţiali care vorbesc la ordin. Vajnicii jurnalişti politici obiectivi şi imparţiali care, desigur, şi ei tot la ordin vorbesc. Că de-aia sînt obiectivi şi imparţiali.

Astfel s-a ajuns să se negocieze din nou. Rezultatul, după o nouă rundă de tam-tam şi de vîltoare mediatică? Fix ce a propus Guvernul Ponta la începutul balamucului. Un TVA de 20%.

Doar că, distinşi cititori şi restul pufoşi şi spumanţi, de data asta percepţia diferă. Nu Guvernul Ponta e cel care a propus această necesară scădere de taxe (vezi ce s-a întîmplat în tot restul Europei, rămăsesem cam singurii cu TVA-ul atît de ridicat, piatră de moară la picioarele consumului şi economiei). Nu Guvernul Ponta este cel care a propus 20%. Nuuuu! Doamne fereşte! Nuuuu.

Ci doar datorită vajnicei noastre lupte, noi, opoziţia moale şi flască care uite ce frumos atîrnăm, slavă Domnului că mai e şi Iohannis să ne proptească cifrele în sondaje,  doar datorită nouă am reuşit, noi am învins balaurul kaghebist şi iresponsabil şi populist care vroia să sugă sîngele poporului şi să aducă ţara pe marginea prăpastiei (nu contează că ei au propus de fapt 19%). Noi, onorată instanţă şi distinsă opinie publică. Noi!

Ce s-a întîmplat lunile astea a fost un exemplu de manual de comunicare politică. De manieră de deturnare a unei acţiuni politice.

Să recapitulăm. Guvernul Ponta propune scăderea TVA la 20%. După tot balamucul de rigoare, propunerea finală va fi TVA la 20%. Deci fix cum a propus Guvernul Ponta.

Doar că asta s-a întîmplat doar datorită celor care s-au opus acestei propuneri :)

Pufoşilor, voi toţi ăştia care combateţi ferm, dar aspru, atunci cînd vituperaţi că politica e doar vorbărie şi că ar trebui să se facă totuşi şi ceva în ţara asta, sărăcuţa de ea, uite în ce hal a ajuns. Voi înţelegeţi că de fapt comunicarea politică este cel puţin la fel de importantă, dacă nu chiar şi mai importantă decît acţiunea politică?

Hai, pupaţi-i pe Iohannis şi pe peneliştii care de fapt sînt nişte pedelişti mascaţi. Au salvat ţara de la catastrofă. Au reuşit să reducă TVA-ul la 20%. Dacă nu erau ei, sărăcuţii de ei, Ponta făcea varză ţara asta, nu scădea TVA-ul deloc. Sau, şi mai rău, îl scădea la 19%, o scădere catastrofală, groaznică, nesustenabilă.