Mulţi români, oameni din lumea sportului, politicieni, jurnalişti, personalităţi şi cetăţeni simpli s-au arătat oripilaţi de recentul scandal de rasism, întâmplat la Paris, în timpul unui meci de fotbal. Unde două vorbe neinspirate ale arbitrului român Sebastian Colţescu au determinat un val de proteste vehemente, acuzându-l pe nefericitul nostru compatriot de rasism şi transformându-l într-o oaie neagră, gata, gata să fie sacrificată de ghilotina apărătorilor drepturilor rasiale.

Reacţiile opiniei publice au fost de-a dreptul fulminante, la nivel internaţional, condamnându-l apriori şi fără judecată pe acuzat, ajungându-se să se exprime în acest sens chiar şi marele şef de stat, Recep Tayyp Erdogan al Turciei. Că doar ”victimă” era o persoană de culoare, care munceşte în această ţară, unde drepturile omului sunt respectate la sânge de autorităţi!

Dacă la acest nivel a fost condamnat pe plan internaţional, cum să nu fie linşat, executat, chiar şi ars pe rug de către mulţi dintre românii de acasă. Chiar de către cei mai mari apărători ai drepturilor omului, cei care în toată viaţa lor n-au fost rasişti şi nu au discriminat pe nimeni, în nici un fel!!! Nici nu se încheiase seara scandalului de rasism, că aici în România nerasistă, foşti arbitri, ziarişti, diverşi părerologi şi săritori la cap îl condamnau şi ei public, fără judecată, fără să se ştie dacă este vinovat sau nu pe ”criminalul” Colţescu. Zile la rând apoi, au curs ştirile televizioniste, s-a scris la greu, s-a condamnat nefericitul pentru cele două vorbe, considerate apogeul rasismului!

Păi, dacă nu l-au ghilotinat turcii imediat la Paris, patria ghilotinei tăietoare de capete, acolo unde francezii au văzut de-ai noştri vânzând fiare vechi şi doar ţigani, ce şi-au zis unii dintre bunii români, hai să-l spânzurăm noi în piaţa publică pe ăsta care a zis doar ”ăla negru!” Dreptatea mioritică este mai a dracului decât dreptatea turcă, doar ştim cum este din celebra baladă Mioriţa, cu cei trei baci. Puţini români însă, în special cei care au căzut pradă rasismului şi discriminării de-a lungul anilor, în Europa, chiar la Paris unii dintre ei, au avut curajul să-i sară în apărare ”vinovatului!”

Mulţi alţii au uitat, însă, că noi, în frumoasa noastră ţară, furată, batjocorită şi hulită tot timpul, avem în permanenţă mari probleme de rasism şi discriminare de toate felurile! În societate, în instituţiile de stat în special, în instituţii private, în şcoli, în spitale, în Parlament, peste tot fenomenul discriminării este atotprezent. De zeci de ani! Dintotdeauna! Şi se face simţit zi de zi, mai ales acum în fragila noastră democraţie. În toate domeniile de activitate. Interesează pe cineva?

În unele cazuri, discriminarea este consfinţită prin lege/legi, de aleşi ai poporului, de conducători şi chiar de judecători de rang înalt!

Cum, nu se poate nu exisă aşa ceva în România? Ha, haa, haaa!

Păi cel mai mare şi cel mai recent celebru exemplu de discriminare legiferată este cel al pensiilor speciale. Exemplul românilor mai cu moţ pentru care s-au făcut legi să primească sume imense de bani, nemeritate, nemuncite, necontribuite, dar plătite de românii fără moţ care, deşi muncesc şi contribuie la buget nu au aceleaşi drepturi ca primii aleşi ai sorţii.

Mai mult, în speţa contestării şi impozitării acestor venituri discriminatorii au fost chemaţi să facă dreptate judecătorii Curţii Constituţionale a României. Dar o parte din aceşti judecători sunt beneficiari direcţi ai pensiilor uriaşe nemeritate contestate de românii fără moţ, deci sunt implicaţi direct într-un conflict de interese, Şi cum pot să facă dreptate altfel decât în interesul lor şi al minorităţii românilor cu moţ, care încasează caşcavalul nemuncit!

Doar cine nu vrea să vadă adevărul, realitatea vizibilă de pe lună, nu vede că discriminarea ne loveşte la tot pasul, în toate straturile societăţii şi este o plagă care se întinde tot mai mult pe trupul României!

Românii trăiesc zi de zi cu discriminarea, ne-am obişnuit cu ea că aproape nu o mai vedem cât rău ne face, chiar dacă avem instituţii de stat speciale înfiinţate şi finanţate tocmai să combată acest fenomen. Dar îl combat cu adevărat sau doar se fac că lucrează? Din când în când, mai aflăm şi noi că mai există CNCD-ul, când mai intervine cu câte o amendă asupra unor jurnalişti care-i înfierează în media pe politicienii zilei. Cum a fost de exemplu, cazul jurnalistului Cristian Tudor Popescu atunci când a asemănat-o pe Viorica Dăncilă, prim ministru la acea vreme, cu o maimuţă. Atunci şi-a arătat muşchii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În rest, ştie cineva câte cazuri, câte dosare de discriminare, de rasism, a lucrat, a rezolvat, a înregistrat această instituţie, de câte ori s-a sesizat din oficiu în raport cu fenomenul extins la liber la nivel naţional?

Nu! Nici alte instituţii cu atribuţii în domeniul respectării drepturilor omului nu sunt mai breze.

Doar ne facem că mimăm respectarea acestor drepturi, iar acum în vreme de criză sanitară discriminarea este şi mai gravă, chiar criminală în unele cazuri.

Vede cineva discriminarea care se face în educaţie, în sănătate, unde există pacienţi, modeşti, fără venituri mari, fără influenţă, dar discriminaţi pănă la a-şi pierde viaţa în raport cu barosanii, cu cei cu banii mulţi şi putere?

Nu! Mulţi dintre noi nu vedem realitatea noastră păguboasă, o băgăm sub preş, o ascundem, nu ne interesează! Dar, unii mai ”moralişti” din fire, din interes sau din nici un fel de interes, sar ca arşi, să înfiereze, să condamne, să ardă pe rug pe cineva care a greşit, doar pentru că fapta sau vorba acestuia au devenit notorii.

De parcă în România nu ar exista rasism şi discriminare de când lumea şi pământul! Există şi avem mare nevoie de o combatere reală, adevărată a acestui fenomen scăpat de sub control, nu de mimetism.