308 noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus în România. Bilanţul total a ajuns la 1760 pacienţi confirmaţi

308 noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus în România. Bilanţul total a ajuns la 1760 pacienţi confirmaţi

Numărul cazurilor de imbolnăvire cu noul virus este în continuă creştere Imagine: Arhiva Adevărul

Numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România a ajuns duminică la 1760, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 308 de noi infectări. Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 0 şi 89 de ani. O tânără de 27 de ani care suferea de diabet a fost răpusă de noul coronavirus. Este cel mai tânăr pacient care îşi pierde viaţa în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 13.45 Încă două persoane au pierdut lupta pentru viaţă. Bilanţul decedaţilor din cauza infectării cu noul corornavirus a ajuns astfel la 40.

Astfel, azi a mai decedat un bărbat, 71 ani, judeţul Suceava (contact cu o persoana care a revenit din Austria). În data de 25.03.2020 s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 care au fost testate la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca. Rezultatul testarii din data de 26.03.2020 a fost pozitiv. Omula murit astăzi la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca, Secţia ATI.

Patologie preexistenta: Tumora neuroendocrina. HTA. Anevrism de aorta.

Tot astăzi şi-a pierdut viaţa o tânără de 27 de ani cu domiciliul în judeţul Botoşani . În data de 22.03.2020 s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 care au fost testate la Spitalul  Clinic de Boli Infectioase Iasi. Rezultatul testării din data de 23.03.2020 a fost pozitiv. A murit la Spitalul Boli Infectioase Iasi. Tânăra suferea de diabet zaharat tip I decompensat.

Raportul de la ora 13.00

Până astăzi, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.760 de persoane confirmate pozitiv, 169 au fost declarate vindecate şi externate (55 la Timişoara, 79 la Bucureşti, 17 la Iaşi, 7 la Craiova, 9 la Constanţa şi 2 la Cluj). 
 
Totodată, până acum 38 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timişoara, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa şi Ialomiţa, au decedat.”, arată autorităţile.
 
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 308 noi cazuri de îmbolnăvire.
 
Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 0 şi 89 de ani.
 
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 38 de pacienţi, dintre care 31 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.
 
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 8.666 de persoane. Alte 132.641 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 
 
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 21.460 de teste, din care 1.400 în unităţi medicale private. 
 

229 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 229 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. 
 
Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat 5.393 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. 
 
De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3, poliţiştii au depistat 33.484 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.089.939 de lei.
 
De asemenea, cu ocazia formalităţilor de intrare în ţară, Poliţia de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod Penal.
 
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 73 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 6 în Germania, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franţa şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie şi Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 12 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franţa, unul în Germania şi unul în Marea Britanie, au decedat.
 

Algoritmul de testare pentru COVID-19, modificat: Au fost incluse în lista celor testaţi persoanele cu pneumonie

Algoritmul de testare pentru COVID-19 a fost modificat, fiind incluse în lista celor testaţi persoanele cu pneumonie şi cele care urmează că fie supuse transplantului. Personalul medical va fi testat doar dacă e simptomatic, în condiţiile în care până acum criteriul era că personal medico-sanitar, chiar şi cel asimptomatic, este testat dacă a fost contact apropiat cu un caz confirmat.
 
De asemenea, testarea se va face doar la recomandarea medicului şi în sistemul de sănătate de stat, şi în cel privat.
 
”În acest moment România se află în stadiu pre-epidemic, înregistrându-se cazuri de import şi cazuri de transmitere locală restrânsă (generaţia 2, 3 si 4), neexistând încă dovezi de transmitere intra-comunitară susţinută”, arată Institutul Naţional de Sănătate Publică.
 
În aceste condiţii, strategia trebuie sa fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitării transmiterii, şi pe obţinerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectată.
 
 Noile criterii de prioritizare a testării în ordine descrescătoare a importanţei sunt următoarele:  
 
1. Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internaţională; 
2. Contacti apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;  
3. Personal medico-sanitar simptomatic. Până acum, criteriul era ”personal medico-sanitar (inclusiv asimptomatic) contact apropiat cu caz confirmat”;
4. Cazuri de pneumonie fără altă etiologie, din toate categoriile de varstă şi din toate spitalele, acesta fiind un criteriu nou introdus, după ce pacienţi iniţial diagnosticaţi cu pneumonia, au fost api confirmaţu cu COVID-19;
5. Cazuri de SARI fără altă etiologie, din toate categoriile de varstă şi din toate spitalele;
6. Persoane instituţionalizate simptomatice
7. Pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare, şi această categorie fiind nou introdusă.
 Testarea se face doar la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât şi în cel privat, de sănătate.    
 

Numărul deceselor înregistrat într-o săptămână

Un bărbat de 66 de ani este cea de-a 38-a victimă a coronavirusului, anunţă Grupul pentru Comunicare Strategică. Bărbatul avea diabet zaharat şi hipertensiune arterială. Alte trei decese ale unor persoane confirmate cu noul coronavirus au fost anunţate sâmbătă seară. Este vorba de trei bărbaţi în vârstă de 39, 60 şi 77 de ani. 
 
Bilanţul deceselor în România a ajuns, sâmbătă seara, la 37. Cazul 35 este un bărbat de 39 de ani, din judeţul Ialomiţa. A decedat pe data de 26.03.2020 în izolatorul CPU Spital Ţăndărei, fără alte boli asociate cunoscute.
 
Primul deces a fost anunţat duminică, 22 martie, la primele ore. Bărbatul de 67 de ani din Filiaşi, judeţul Dolj, a locuit în Franţa în ultimii 10 ani, unde a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în fază terminal.


O lună de la diagnosticarea primului caz de coronavirus în România

Primul caz de coronavirus din România a fost diagnosticat în 26 februarie. O lună mai târziu, în România sunt 906 cazuri de îmbolnăvire şi 17 decese, iar 86 de oameni au fost vindecaţi. Dintre cei decedaţi, 11 sunt bărbaţi şi 6 sunt femei, iar 9 dintre ei sunt persoane de peste 70 de ani. Majoritatea celor decedaţi aveau şi alte afecţiuni asociate.

Potrivit, medicului Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, România poate evita un scenariu similar cu cel din Italia, unde numărul cazurilor şi deceselor din cauza Covid-19 a explodat într-o perioadă scurtă de timp, dacă oamenii îşi limitează deplasările iar autorităţile cresc capacitatea de testare.

„Sunt două elemente – unul este legat de comportamentul individual, să fie responsabil, să încercăm să respectăm măsurile indicate de autorităţi şi să ne limităm deplasările. Eu nu spun să nu ieşim din casă, sigur că nu trebuie să oprim toată activitatea economică, nu putem să nu ne aprovizionăm, dar trebuie să limităm pe cât posibil aceste deplasări, ca să putem să vedem în câteva săptămâni o turtire a acestei cocoaşe. Al doilea element e să fim foarte eficienţi atunci când creştem capacitatea de testare şi să reuşim să testăm exact persoanele care sunt la riscul cel mai înalt, respectiv cei care sunt simptomatici, eventual, dacă discutăm de personalul medical, contacţii acestor persoane”, a spus Rafila.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: