Nicuşor Dan, despre criza refugiaţilor: Paturi în spitale pentru persoanele din Ucraina şi posibilitatea de testare gratuită pentru coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Refugiaţi din Ucraina în Vama Siret / FOTO Andrei Luca
Refugiaţi din Ucraina în Vama Siret / FOTO Andrei Luca

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a luat mai multe decizii despre coordonarea eforturilor în sprijinul refugiaţilor ucraineni care ajung în Capitală, a informat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Primăria Capitalei pune la dispoziţie locuri în spitale, inclusiv în secţiile de ATI, pentru persoanele din Ucraina, care pot beneficia şi de testare gratuită pentru coronavirus.

În şedinţa de azi a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a discutat şi s-au luat decizii despre coordonarea eforturilor în sprijinul refugiaţilor ucraineni care ajung în Capitală, a anunţat Nicuşor Dan, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.  

Primăria Capitalei a informat în şedinţă despre capacităţile de cazare puse la dispoziţie pentru refugiaţi, precum şi despre faptul a strâns 7 tone de ajutoare în urma donaţiilor făcute de bucureşteni. Centrele de donaţii puse la dispoziţie de primărie sunt Centrul Bebe de Bucureşti, Centrul pentru Economie Circulară şi Centrul de la Academia de Tenis din incinta Arenei Naţionale. Conform datelor centralizate de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială, 710 refugiaţi de mai multe naţionalităţi, veniţi în Bucureşti din Ucraina, au primit diverse forme de asistenţă, mai arată primarul general al Capitalei. 

În acelaşi timp, potrivit sursei citate, în spitalele administrate de primărie prin ASSMB, am pus deja la dispoziţie 22 de paturi ATI (libere în condiţiile scăderii cazurilor grave de COVID-19), precum şi 79 de paturi pentru diferite specialităţi chirurgicale. Sunt disponibile în plus 26 de paturi special pentru copii (inclusiv 6 paturi ATI) la Spitalul Victor Gomoiu şi am pus la punct capacităţi pentru testare PCR disponibile tuturor celor care sosesc din Ucraina.

Cu ajutorul STB, avem mai multe autobuze disponibile pentru transportul refugiaţilor, autobuze care operează deja pe rute care includ Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, a mai transmis conducerea PMb, informând, de asemenea, că mobilizate, „ în continuare instituţiile din subordinea PMB”. Lucrăm împreună cu autorităţile centrale pentru a face faţă fluxului crescut de refugiaţi. Împreună cu colegii din primărie, le mulţumesc tuturor bucureştenilor care ne-au sprijinit şi ne sprijină în continuare. Ajutorul vostru, al ONG-urilor şi al companiilor private e binevenit”, a mai informat Nicuşor Dan. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite