Atenţie, se ridică maşinile de pe trotuar!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoturismele oprite pe locurile de parcare ale altora, pe trotuarele şi pe spaţiile verzi sunt ridicate, începând de ieri, în sectorul 6.

“Hingherii de maşini” pot face asta în baza unei Hotărâri de Consiliu, adoptate la începutul acestui an. „Maşinile parcate neregulamentar se ridicau şi înainte, însă acum, există Hotărârea de Consiliu nr. 4/28.01.2010 care prevede ca şi autoturismele parcate pe spaţiile verzi să fie ridicate. Pentru ridicat, transport şi epozitat se plăteşte o taxă de 650 de lei“, a declarat Mirela Buzărin, reprezentantul Primăriei Sectorului 6. În plus, poliţiştii comunitari vor sesiza ridicarea autovehiculelor parcate abuziv sau care blochează accesul parcărilor de reşedinţă din sector.

În cazul în care pe trotuar nu este asigurat un spaţiu de cel puţin un metru pentru circulaţia pietonilor, şoferii vor fi taxaţi, iar dacă îşi vor maşina înapoi o vor recupera din strada Mânăstirea Văratec numărul 14-16 din sectorul 6. Reclamaţiile se fac la numărul de telefon 021.9546, iar tariful pentru operaţiunea de deblocare a roţilor pentru autovehicule cu masa sub 2.500 de kilograme este de 170 de lei, iar pentru cele cu greutatea peste 2.500 de kilograme este de 350 de lei.
Constantin Stoicescu, reprezentantul firmei Trans Auto, cea care ridică maşinile în sectorul 1, a spus că aceeaşi regulă se aplică şi în sectorul 1, încă din luna septembrie a anului trecut.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite