Dincolo de analiza sumelor pe care Oprescu le-ar fi primit drept mită de la firmele contractante, trebuie să ţinem cont şi de legătura ”de suflet” care se creează între cel care dă mită şi cel care o primeşte. Ei devin „prieteni”. Ei nu îşi pot face rău unul altuia. Ei trebuie să îşi zâmbească, să-şi rezolve amiabil conflictele, să-şi elimine competitorii.

Aşadar, o instituţie condusă de un şpăgar nu va mai putea controla niciodată calitatea lucrărilor unei firme care are „afaceri” cu primarul.

De exemplu, pentru lucrarea X, asfaltatorul Y oferă o şpagă primarului Z. Dar asfaltatorul Y nu este mulţumit de profitul realizat după virarea şpăgii. Atunci, el face economii la materiale. De exemplu, reduce stratul de asfalt de la 10 cm la 4 cm. Când asfaltul se strică după câteva săptămâni, cetăţenii, cei care au dat banii pentru lucrare, dar şi pentru şpagă, sunt nemulţumiţi.

Primarului şpăgar Z nu îi rămâne decât să condamne executarea lucrărilor. Iar presa difuzează ”sceneta” prin care primarul îi ceartă, astfel încât presa (şi cetăţenii) să aibă senzaţia că acestuia chiar îi pasă de modul în care se cheltuiesc banii din taxe şi impozite.

Apoi, rămaşi singuri în birou, lucrurile revin la „normal”. Cred că înregistrările din 2010 cu discuţiile dintre Oprescu şi asfaltatori o să vă dea o nouă perspectivă asupra ”grijii” faţă de cetăţean.

În cazul pistelor pentru biciclete, costurile au crescut de 10 ori, pentru cele recepţionate în 2011, dar au rezultat lucrări la fel de proaste ca cele recepţionate în 2008. Cu toate că poliţia rutieră a început închiderea lor în acelaşi an (2011), lui Oprescu nu i-a păsat de banii irosiţi. Angajaţii Administraţiei Străzilor care au recepţionat lucrările, ar fi putut refuza semnarea documentelor. Însă nu au facut-o. Astfel, paguba a fost transferată de la constructor, la administraţia locală.

Poate o şpagă dată primarului să influenţeze recepţionarea unor lucrări neconforme ?

Dacă cei din comisia de recepţie a pistelor ar fi refuzat să semneze documentele, constructorul s-ar fi trezit cu o paguba de vreo 2 milioane de Euro din executarea lucrărilor. Restul, de peste 9 milioane de Euro, nu se regăsesc în materiale sau manoperă. Dacă acesta ar fi fost profitul, nu i-ar fi păsat, pentru că tot mai rămânea cu peste 7 milioane de euro. Dar dacă o mare parte din profit s-a dus spre şpagă ?

Dacă funcţionarii publici şi-ar fi permis să respingă lucrarea, nemulţumit, constructorul s-ar fi oprit direct la DNA. Iar Oprescu nu şi-ar fi dorit aşa ceva.

Şpaga nu afectează bugetul oraşului doar prin cifre. Şpaga afectează calitatea serviciilor. O administraţie coruptă nu va mai putea cere respectarea unor criterii de calitate. Pentru că şpaga crează obligaţii. Iar singurul care pierde este cetăţeanul.

„Nu suntem toţi neam de hoţi şi de derbedei. (…) S-a încetăţenit ideea că toţi din administraţia locală sunt hoţi, toţi iau 10%, 15% (…) E prezumţia de nevinovăţie, ce să fac, să stau toata ziua să afirm că nu?” – Sorin Oprescu

Descrierea faptelor de mai sus reprezintă un scenariu, cu excepţia înregistrării discutiei dintre asfaltatori şi Oprescu.

Voi ce explicaţii aveţi pentru calitatea proastă a serviciilor publice din Bucureşti ?

Marian Ivan
membru fondator al OPTAR


Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR