Şeful Poliţiei din Centrul Vechi, detaşat  la o altă secţie, acuză că este îndepărtat din cauza refuzului de a pune poliţia la picioarele unor patroni

Şeful Poliţiei din Centrul Vechi, detaşat  la o altă secţie, acuză că este îndepărtat din cauza refuzului de a pune poliţia la picioarele unor patroni

FOTO News.ro

Şeful Poliţiei din Centrul Vechi, comisarul Cristian Ghica a fost detaşat adjunct la o secţie de poliţie, el acuzând într-un mesaj intern, că de fapt este îndepărtat dintr-un ”punct fierbinte”, în care a realizat performanţa de a deranja pe toată lumea, şi din cauza refuzului de a executa dispoziţii ilegale şi de a pune poliţia la picioarele unor patroni. ”

Ştiri pe aceeaşi temă

În mesajul postat pe un grup de discuţii al poliţiştilor, Cristian Ghica afirmă că primeşte această ”promovare” deşi a refuzat-o în mod constant.
 
”Se pare că cel puţin până la suspendarea unei dispoziţii ilegale, voi fi detasat să ocup funcţia de adjunct în cadrul unei secţii de poliţie. O "promovare" pe care am refuzat-o in mod constant, dar pe care, datorită meritelor,  o voi primi în ciuda voinţei mele. De fapt, termenul corect nu este "datorită", ci "din cauza"”, porecizează Ghica.
 
El afirmă că de fapt este detaşat ”din cauza refuzului de a executa dispoziţii ilegale, din cauza refuzului de a aşterne Poliţia la picioarele unor patroni care dau şpagă, din cauza încăpăţânării de a susţine poliţişti tineri, cinstiti, care au înţeles să îşi facă meseria aşa cum trebuie, fără  să facă diferente intre prietenii şefilor, politicieni, primari şi oameni obişnuiţi”.
 
Un alt motiv este  opoziţia sa faţă de cei care cred că ”odată cu împuternicirea intr-o funcţie, cineva le-a oferit şi dreptul de a călca pe oameni, de a impune drept lege slugărnicia, ilegalitatea şi frica”.
 
El mai afirmă că a fost mutat din cauza nesupunerii sale faţă de ”ceea ce şefii hotărăsc în discuţii private (probabil tot la o biserică, noaptea) cu anumiţi patroni sau oameni politici”, din cauza acţiunilor absolut legale ale poliţiştilor cu care a făcut echipă la Serviciul de Poliţie pentru Centrul Vechi.
 
”Un grup de împuterniciţi duce detaşarea la rang de mod de operare in Poliţia Română”, consideră comisarul Ghica.
 
Astfel, pentru o perioadă (scurtă, sper eu), în ciuda faptului ca am luat un concurs pentru postul pe care îl ocup, conducerea DGPMB decide sa mă detaşeze pe un post in care era deja împuternicit un alt politist, singurul scop real fiind îndepărtarea mea dintr-un punct fierbinte, in care am realizat performanta de a deranja pe toată lumea. Sper ca această modalitate de a "deporta" poliţiştii incomozi, sa îşi reia locul in negura istoriei, acolo unde ar fi trebuit să rămână. Şi mai sper ca cei care îmi scriau în privat că am dreptate dar o sa o păţesc, sa ridice capul în fata strâmbăciunii, pentru că acea linie subţire, albastra, se pare că e mai utila în interiorul organizaţiei”, conchide el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările