Peste 11.000 de cereri, în prima săptămână a sesiunii de admitere la universităţile din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii s-au îmbulzit să dea la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“ chiar din prima zi a sesiunii de admitere. FOTO: Tudor Iovu / Adevărul
Tinerii s-au îmbulzit să dea la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“ chiar din prima zi a sesiunii de admitere. FOTO: Tudor Iovu / Adevărul

Peste 11.000 de cereri pentru admiterea în învăţământul superior au fost depuse până la 25 iulie curent, în cele 30 de universităţi din ţară. În universităţile de stat, la locurile bugetare (Ciclul I – studii superioare de licenţă) au fost depuse 10.639 de cereri, iar în universităţile private – 1.205 de cereri, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, la instituţiile de învăţământ superior de stat, cele mai multe cereri, în raport cu numărul de locuri disponibile, au fost depuse la Academia Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, Academia „Ştefan cel Mare”, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmaceutică „N. Testemiţanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. La universităţile cu profil pedagogic, cele mai multe cereri în raport cu numărul de locuri oferite au fost depuse la UPS „Ion Creangă”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi la USM.

În acelaşi timp, la instituţiile de învăţământ superior privat, cele mai multe cereri au fost depuse la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Universitatea de Studii Europene din Moldova şi Universitatea Cooperatist – Comercială din Moldova.

Până acum cele mai solicitate specialităţi sunt economie, drept, jurnalism, tehnologii informaţionale, farmaceutică, arhitectură, construcţii industriale şi civile etc.

Pentru sesiunea 2014 planul de înmatriculare în universităţi ciclul I prevede un număr total de 19519 de locuri, din care 6480 de locuri cu finanţare bugetară şi 13039 de locuri cu finanţare în bază de contract. Pentru ciclul II - studii superioare de masterat, au fost rezervate 8688 de locuri, din care 3548 de locuri cu finanţare bugetară şi 5140 de locuri - cu finanţare prin contract.

Admiterea în instituţiile de învăţământ superior se va desfăşura până la 31 august curent. În acest an, fiecare universitate a stabilit propriile termene de depunere a dosarelor, de desfăşurare a concursului de admitere, de anunţare a rezultatelor intermediare şi finale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite