Silvia Radu le promite angajaţilor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică că de luni îşi vor primi salariile

Silvia Radu le promite angajaţilor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică că de luni îşi vor primi salariile

FOTO parlament.md

Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a anunţat joi, 27 septembrie, că le dă „o veste bună angajaţilor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică” şi anume că aceştia îşi vor primi salariile începând cu ziua de luni, 1 octombrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am aflat de problemele dumneavoastră, de faptul că nu aţi primit salarile pe ultimele două luni. Am avut azi o şedinţă operativă cu factorii responsabili din minister şi am dispus rezolvarea de urgenţă. Până luni, salariile dumneavoastră vor fi plătite”, a scris Silvia Radu pe pagina sa de Facebook.

Ea a spus că îi pare rău de situaţia prin care au trecut specialiştii de la Agenţia Naţionaă pentru Sănătate Publică şi speră că pe viitor „să nu mai avem astfel de situaţii”.

Aproape 80 de specialişti au decis să semneze un demers către noul ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Silvia Radu, în care se plâng că de două luni nu au mai fost remuneraţi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările