Sergiu Litvinenco l-ar fi propus pe procurorul Dumitru Robu să-l ancheteze pe Alexandru Stoianoglo, însă au răsunat acuzaţii grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şedinţa Consiliului Super al Procurorilor
Şedinţa Consiliului Super al Procurorilor

Procurorul Dumitru Robu, care a exercitat interimatul funcţiei de procuror general în perioada în care Blocul ACUM (Platforma DA şi PAS) era în coaliţie cu PSRM, ar fi fost propus de ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, să fie desemnat pentru a investiga ilegalităţile sesizate de deputatul PAS Lilian Carp împotriva lui Alexandru Stoianoglo, scrie Realitatea.md.

Însă, la adresa ministrului au răsunat acuzaţii grave la şedinţa CSP din 5 octombrie, din partea membrilor vechi ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Discuţiile au avut loc în deliberări, adică cu uşile închise, înainte de pronunţarea deciziei propriu-zise, notează Realitatea.md.

Potrivit unor surse de încredere, preşedinta CSP, Angela Motuzoc, care de altfel nu s-a înţeles cu ministrul Justiţiei pe parcursul şedinţei, i-ar fi explicat acestuia că atunci când Dumitru Robu a fost procuror general interimar, în anul 2019, a exercitat presiuni asupra membrilor CSP, mai exact, ar fi cerut demisia in corpore.

Mai mult, Dumitru Robu a făcut referire la faptul că asta ar fi o solicitare susţinută de reprezentanţi PAS.

Aceleaşi surse ne-au mai declarat că, în urma acestor acuzaţii, Sergiu Litvinenco s-ar fi răzgândit să mai insiste pe candidatura lui Dumitru Robu. Însă, în acelaşi timp, alte surse nu exclud că Dumitru Robu ar putea fi propus să exercite din nou interimatul funcţiei de procuror general, după ce Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcţie, împreună cu adjuncţii săi, după care reţinut în aceeaşi zi.

Alexandru Stoianoglo a fost suspendat din funcţie marţi, 5 octombrie, după ce pe numele lui a fost pornită urmărirea penală de către procurorul Anticorupţie, Victor Furtună, care a fost împuternicit de Consiliul Superior al Procurorilor să examineze aspectele invocate de deputatul PAS Lilian Carp cu privire la activitatea şefului Procuraturii. 

La scurt timp, Stoianoglo a fost reţinut de ofiţerii SIS, iar la sediul Procuraturii au avut loc percheziţii.

Potrivit IPN, în sesizarea depusă, deputatul Lilian Carp, preşedinte al Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, a solicitat investigarea procurorului general sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi corupţie pasivă. Carp invocă legături între Alexandru Stoianoglo şi controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Alte acuzaţii ce i se aduc şui Stoianoglo ţin de faptul că acesta i-ar fi oferit ilegal îndemnizaţii fostului şef PCCOCS, Nicolae Chitoroagă. Stoianoglo mai este acuzat că ar fi semnat un amendament, pe vremea când era deputat, care ulterior a fost votat de Parlament şi care ar fi dus la spălare de bani (landromatul rusesc).

Subiectul a fost examinat în şedinţă extraordinară, la care a venit şi procurorul general, Alexandr Stoianoglo, dar nu i s-a permis să-şi prezinte poziţia. Ministrul justiţiei, Sergiu Litvinenco, a invocat faptul că venirea procurorului este neregulamentară, întrucât pentru invitarea procurorului au votat numai patru membri CSP din nouă.

Liderul Socialiştilor, Igor Dodon, a criticat suspendarea din funcţie a procurorului general şi percheziţiile de la Procuratura Generală. Potrivit lui, a fost comisă o greşeală politică fatală, iar guvernarea se află în mare disperare.

Amintim că odată cu venirea la putere a Partidului Acţiune şi Solidaritate, asupra lui Alexandru Stoianoglo au fost exercitate presiuni enorme pentru ca acesta să-şi dea demisia. După ce procurorul general a opus rezistenţă şi nu a demisionat din proprie iniţiativă, deputaţii PAS au mers mai departe şi au modificat legea cu privire la procuratură, aşa încât Stoianoglo să poată fi demis, ca urmare a unei evaluări făcute de o comisie specială cu privire la activitatea procurorului general.

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a adus o serie de acuzaţii actualei guvernări luni, 4 octombrie, într-o conferinţă de presă. Potrivit lui, Partidul Acţiune şi Solidaritate a pus la cale discreditarea sa, prin care urmăreşte demiterea lui din funcţia de şef al Procuraturii.

Alexandru Stoianoglo a prezentat probe care arată că fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, are legături cu Maia Sandu şi Partidul Acţiune şi Solidaritate. În acest sens, Stoianoglo a făcut public mai multe înregistrări telefonice, care au fost realizate cu suportul experţilor EUROPOL şi care indică faptul că „Morari s-a aflat într-o comunicare strânsă cu reprezentanţii puterii”.

În plus, Stoianoglo susţine că Morari s-a aflat în legături strânse şi cu fostul ambasadorul al UE în Moldova, Peter Michalko, căruia i-a oferit ilegal informaţii din cadrul Procuraturii, în schimb, oficialul european i-ar fi oferit sprijin public lui Morari şi i-a asigurat prezenţă în mass-media.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite