Totul despre noile concedii medicale. Care sunt asigurații care primesc bani pentru a se trata acasă

0
Publicat:

Toți românii asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate au dreptul la concedii medicale și indemnizații de concediu. Însă, banii pe care îi primesc diferă de la caz la caz, în funcție de afecțiunea de care suferă aceștia. Căci există o diferență majoră între o boală obișnuită, de exemplu, și una cardiovasculară. Iată, concret, despre ce sume este vorba.

Concediul medical se plătește diferit în funcție de afecțiune. Sursa foto: arhivă
Concediul medical se plătește diferit în funcție de afecțiune. Sursa foto: arhivă

Suntem salariați, ne îmbolnăvim, avem dreptul să stăm acasă pentru recuperare. Primim și bani, chiar dacă nu mulți și diferit, în funcție de boala care ne ține la pat. Atenție, însă! Nu toată lumea este plătită pentru a se trata și recupera acasă, iar asta pentru că în majoritatea cazurilor concediul medical este condiționat de plata contribuției asiguratorii pentru muncă. Mai exact, angajatul trebuie să fi cotizat cel puțin șase luni din cele 12 anterioare lunii pentru care se acordă beneficiul. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, adio concediu medical plătit!

Există însă și câteva cazuri particulare în care indemnizația este acordată fără ca persoana respectivă să fi plătit stagiul minim de asigurare de 6 luni. Este vorba despre urgențe medicale, arsuri, tuberculoză, boli infectocontagioase din grupa A, neoplazii, SIDA și carantină.

Cât despre suma de bani pe care o primim, aceasta se calculează diferit, în funcție de tipul de concediu medical în care se încadrează angajatul. Este vorba despre un anumit procent aplicat la o bază de calcul ce reprezintă media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare. Există însă și un prag-limită în ceea ce îi privește pe angajații cu venituri foarte mari. Legea spune că limita maximă a bazei de calcul nu poate depăși 12 salarii minime brute pe țară.

Câți bani primim în funcție de afecțiune

-  boală obișnuită: 75% din baza de calcul, până la 183 de zile. Stagiul minim de cotizare este necesar;

-  boală infectocontagioasă din grupa A: 100% din baza de calcul, până la vindecare. Fără stagiu minim de cotizare necesar;

- boală infectocontagioasă cu izolare: 100% din baza de calcul, până la vindecare. Fără stagiu minim de cotizare necesar;

- urgență medico-chirurgicală: 100% din baza de calcul, până la vindecare. Fără stagiu minim de cotizare necesar;

- carantină: 100% din baza de calcul, pe durata carantinei. Fără stagiu minim de cotizare;

- sarcină și lăuzie: 85% din baza de calcul, până la 126 de zile. Stagiul minim de cotizare necesar;

- îngrijire copil bolnav până la 12 ani (sau 18 ani pentru copii cu handicap): 85% din baza de calcul, până la 45 de zile pe an. Stagiul minim de cotizare necesar;

- îngrijire copil bolnav cu afecțiuni grave până la 18 ani: 85% din baza de calcul, pe durata bolii. Stagiul minim de cotizare necesar;

- supraveghere și îngrijire copil în carantină sau izolare: 100% din baza de calcul, pe durata bolii. Stagiul minim de cotizare necesar;

- boală cardiovasculară: 75% din baza de calcul, până la un an în ultimii 2 ani. Stagiul minim de cotizare necesar;

- neoplazii, SIDA: 100% din baza de calcul, până la un an și 6 luni în ultimii 2 ani. Fără stagiu minim de cotizare;

- risc maternal: 75% din baza de calcul, până la 120 de zile. Fără stagiu minim de cotizare;

- arsuri: 100% din baza de calcul, până la vindecare și pe perioada recuperării. Fără stagiu minim de cotizare;

- îngrijire pacient cu afecțiuni oncologice: 85% din baza de calcul, până la 45 de zile pe an. Stagiul minim de cotizare necesar;

tuberculoză: 100% din baza de calcul, până la vindecare. Fără stagiu minim de cotizare.

Banii pentru concediul medical nu se primesc direct de la stat. Angajații sunt plătiți de angajator, care, ulterior, recuperează o parte din sumă de la stat.

Cum se acordă concediul medical

Concediul medical se acordă în funcție de situația în care se regăsește angajatul. Avem, așadar, concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă, concediu pentru risc maternal, pentru îngrijirea copilului bolnav, pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, concediu medical pentru sarcină.

Conform unui Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și care a fost publicat în Monitorul Oficial, medicul de familie poate acorda certificat de concediu medical pentru 7 zile calendaristice, fără întrerupere, însă doar pentru o serie de afecțiuni specifice. Printre acestea se numără difterie, hepatită virală acută, infecția HIV, meningită meningococică, scarlatină, sifilis, tuberculoză, COVID-19. Potrivit noului Ordin, după cele 7 zile inițiale, prelungirea concediului medical pentru aceste afecțiuni poate fi realizată numai de medicul specialist.

Însă deși legea le dă dreptul, medicii de familie nu se înghesuie să elibereze concedii pentru astfel de afecțiuni grave și foarte grave. Motivele sunt foarte simple, a declarat pentru „Adevărul“ medicul de familie Mihai Mara. „Noi eliberăm mai mult pentru COVID-19. La boli precum cele din categoria contagioaselor și infecțioaselor grave, nu noi dăm diagnosticul, ci medicul specialist. Prin urmare, nu avem cum să eliberăm concedii pentru aceste afecțiuni. De unde să știu eu, de exemplu, că pacientul are hepatită virală acută sau tuberculoză? Acest diagnostic se pune după o serie întreagă de analize, investigații imagistice amănunțite care se realizează la indicațiile specialistului. Pentru restul afecțiunilor eliberăm concedii, dar etapizat.“

Este vorba, mai exact, tot despre 7 zile, însă acestea se eliberează în două etape: 4 zile inițiale, urmate de încă 3 zile, cu necesitatea unei noi vizite la medic.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite