CCM este cunoscută în domeniu pentru hotărârea discutabilă a anulării întregii activităţi constituţionale timp de mai mulţi ani, privind modificarea alegerii Preşedintelui de către Parlament şi revenirea la formula anterioară lui 2000. O hotărâre fără precedent şi neregăsită în nici o formă de justiţie constituţională europeană(cu toată deferenţa faţă de prietenul Alexandru Tănase care era atunci preşedinte al CCM). Tot astfel cum, aceiaşi Curte Constituţională, ba chiar în aproximativ aceiaşi componenţă, este autoarea reparaţiei morale şi istorice privind aducerea la zi a Constituţiei prin includerea temeirilor din Declaraţia de Independenţă care validează existenţa statală a Republicii Moldova, înainte de adoptarea actului constitutiv, respectiv recunoaşte identitatea românească a limbii – explicit – şi a majorităţii din Republica Moldova – implicit – indiferent cum se autoidentifică aceasta.

Pronunţări ale Curţii Constituţionale în contexte diferite: alegerea directă respectiv alegerea în Parlament a Preşedintelui

De această dată, componenţa care pronunţă astăzi hotărâri ale CCM – cu 6 membri şi o majoritate greu de decantat în lipsa unuia dintre judecători, decedat, şi a lipsei unui membru desemnat de către CSM – vizează o decizie atât juridică cât şi politică, ba mai grav, de oportunitate politică. Potrivit dreptului pe care-l cunosc, recomandarea mea către CCM ar fi că acesta e un caz ce priveşte viaţa politică şi mai ales decizia de oportunitate a Preşedintelui Republicii Moldova, deci aş declara că sunt incompetent să mă pronunţ, potrivit Constituţiei.

Trebuie să recunoaştem că pretenţia noastră e exagerată şi nenaturală. Orice instituţie –se întâmplă acest lucru şi la Bucureşti – îmbracă logica de a acumula natural cât mai multă putere şi atribuţii şi, pe cale de consecinţă, CCM, ca şi CCR dincoace de Prut, are tendinţa de a se pronunţa pe orice capăt de cerere cu care ajunge să fie sesizată. Dar, pe fond, asta înseamnă să se pronunţe pe atribuţiile unei puteri, Executive - bicefală la Chişinău ca şi la Bucureşti sau Paris – Guvern-Preşedinte – atribuţii care nu-i aparţin.

Cu aceeaşi ocazie, îmi permit să remarc şi observaţia subtilă făcută de prietenul Oazu Nantoi, deputat PAS, care a sesizat corect diferenţa de nunaţă şi statut între legitimitatea şi substanţa Preşedintelui ales de către Parlament şi cel ales direct, o deosebire de cadru constituţional între momentele în care s-a pronunţat anterior Curtea şi cel în care i se cere să se pronunţe astăzi.

Decizia de voinţă şi oportunitate a Preşedintelui, în calitatea e organ executiv, pentru anticipate nu se supune controlului de constituţionalitate

Substanţa de legitimitate, mod de alegere şi atribuţii, face ca opţiunea actuală a Preşedintelui Maia Sandu să fie infinit mai independentă de Parlament şi, desigur, exprimând voinţa şi opţiunea sa de OPORTUNITATE, subiect ce revine exclusiv zonei executive, deciziei Preşedintelui, prin decret prezidenţial de numire, şi nu poate fi supusă judecăţii CCM, care studiază şi se pronunţă doar pe temeiurile de legalitate, şi mai exact pe cele de CONSTITUŢIONALITATE.

Să ne lămurim: că alege să promoveze un premier al unei majorităţi de conjunctură sau să numească un premier la propria sa alegere, Preşedintele e cel ce decide OPORTUNITATEA, când nu are în faţă o coaliţie stabilită legal, înregistrată legal sau constituită din entităţi juridice legal validate, ceea ce înseamnă, în fapt şi în drept, FORMALIZAREA unei majorităţi.

Altfel, Hotărârea CCM pe această speţă, invocată ca precedent de către PSRM în propria cerere, nu poate fi precedent pentru acest caz din două motive: primul, pentru că vorbim de alt cadru constituţional, alt raport de legitimitate şi dependenţă între Parlament şi Preşedinte, în momentul pronunţării, faţă de cel prezent; al doilea, pentru că ideea formalizării unei majorităţi nu se rezumă la strângerea de semnături otova de la deputaţi individuali, migranţi între partide şi supuşi tentaţiilor ca orice traseist, ci existenţei unui acord între instituţii formalizate şi recunoscute de către justiţia Republicii Moldova – Partide, grupuri parlamentare ale unor partide stabile, etc.

Instabilitatea, dubiul​ rezonabil şi lipsa majorităţii formale şi vulnerabilitatea majorităţii de strânsură

Unul dintre motivele recurgerii la această formulă constituţională, a cercetării despre existenţa unei majorităţi prin consultări şi deciziei finale de oportunitate ale preşedintelui ales - atunci când Parlamentul nu are un singur partid care a câştigat majoritatea sau o coaliţie electorală formal înregistrată - ţine tocmai de nevoia de stabilitate a acestei majorităţi, care trebuie să dea sustenabilitate unui guvern. Guvernele nu se schimbă la fiecare două zile, odată cu schimbarea de opţiuni a unui deputat sau altul, bazat pe conjunctură. Or nimeni nu garantează că mâine această formulă ad hoc va avea durabilitate.

Dacă în spatele unei asemenea construcţii se află credibilitatea Preşedintelui statului, proaspăt ales, lucrurile ar arăta sensibil altfel. Acum nu suntem în acest caz, opţiunea de OPORTUNITATE a Preşedintelui Maia Sandu este pentru alegeri anticipate, a afirmat-o transparent în campanie, a obţinut voturi şi a câştigat alegerile prezidenţiale pe această bază, a numit premierul desemnat în această cheie şi, deci, abordarea e transparentă şi validată electoral prin voinţa cetăţenilor.

Şi dacă mâine, unul dintre semnatarii documentului vehiculat de PSRM renunţă la semnătură? Migrează spre alt partid, alege o altă opţiune, îşi retrage formal semnătura dată? Cum ar trebui să judece CCM un asemenea fapt, o asemenea posibilitate, odată ce nu este ţinut de documente oficiale semnate de instituţii recunoscute juridic de către statul Republica Moldova? Evident că acest experiment al consecinţelor se va regăsi în evaluarea CCM.


Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova

Numirea premierului desemnat de către Preşedinte la judecata Curţii Constituţionale a Republicii Moldova

Motiv pentru care, în cazul analizei acestui caz, Curtea Constituţională trece, succesiv, prin câteva etape:

  • verificarea admisibilităţii şi competenţei Curţii în a se pronunţa pe subiect
  • dacă este responsabilitatea, rolul şi atribuţia sa în a se pronunţa pe oportunitatea unui act executiv al Preşedintelui - desemnarea Premierului; personal, considerăm că, chiar dacă instituţia desemnării premierului este una menţionată în Constituţie, actul de desemnare este unul de voinţă, manifest, de oportunitate stabilită de către Preşedinte
  • să evalueze dacă are în faţă o majoritate formală; şi atunci va trebui să constate, chiar pe baza fostei hotărâri luate ca precedent, tocmai că nu are în faţă o majoritate formalizată, despre care să discute privind încadrarea chiar în termenii Hotărârii anterioare.
     

În fapt, Curtea Constituţională are la îndemână, ca bază a solicitării de desemnare a unui Premier, numai o listă de semnături, şi acelea obţinute cu multe dubii, unele relevate de către Maia Sandu atunci când a emis decretul de numire a doamnei Gavriliţă pentru o nouă încercare de a obţine un mandat sau de a verifica şi valida imposibilitatea acestui demers.

Pe o asemenea bază, şi pe studierea consecinţelor unei decizii de numire, Preşedintele Maia Sandu a găsit cu cale – şi asta va urma să constate similar şi CCM – că varianta responsabilă este aceea de a valida oportunitatea stabilită suveran de către Preşedinte, pe bază de voinţă manifestă, legitimată electoral, şi de oportunitate, nicidecum improvizaţia instabilă a unei majorităţi conjuncturale a celor ce se agaţă de fotoliul de deputat, fără perspectiva de a valida un guvern, din contra, deschişi presiunii şi tentaţiilor aranjamentelor para-politice şi complet neconstituţionale, ba chiar pe deplin ilegale, care definesc nivelul de corupţie în politica Republicii Moldova.