Andrei Năstase, candidatul PPDD-PAS-PLDM, susţinut de către toţi candidaţii pro-români şi unionişti din cursă în turul II, a câştigat cu bine alegerile anticipate pentru Primăria Chişinău pentru următorul an, până la alegerile locale la termen.

Practic, scena politică s-a reechilibrat: şi PDM, şi cei din jurul său, şi Vladimir Plahotniuc, autoasumaţi pro-europeni, au propriile resurse, şi PCRM şi Igor Dodon îşi are un reprezentant vizibil, iar alegerea lui Ceban nu mai produce turbulenţe interne în partid, şi mai ales opoziţia pro-europeană din stradă are acces la o funcţie de vizibilitate şi cu resurse, cu posibilitatea unei trambuline pentru alegerile generale din 2 decembrie anul acesta. Un echilibru bun, care mai trebuie dublat de câteva gesturi importante ale autorităţilor actuale pentru a credibiliza pe deplin rezultatele electorale din toamnă.

Însă rezultatele de la Chişinău au fost ocazia pentru lansării unui noi atac dintr-un război informaţional la adresa României. Pe baza victoriei lui Năstase au început să joace ţonţoroiul tot felul de consultanţi, experţi şi analişti care impun naraţiuni de tipul România nu face nimic la Chişinău, România îl susţine pe Plahotniuc, România a greşit strategia în Republica Moldova.

Greşelile sunt, şi le discută cei avizaţi, iar criticile sunt multiple şi îndreptăţite. Dar zaiafetul acesta cu iz de vapori de şampanie lansate împotriva României, că nu mai e bună şi poate o eliminăm de la Chişinău – unii chiar susţineau că dacă se băga nu câştiga Năstase – e reprobabil, criticabil şi de condamnat. Când în sarabandă intră politicieni de la Chişinău, cu pretenţii de a accede la putere, ei trebuie aduşi cu picioarele pe pământ şi fluturând finanţările şi sprijinul de care au beneficiat, şi acţiunile anti-româneşti pe care le fac.


FOTO gov.md

Maturizare politică sau infatuare: Viitorul Opoziţiei pro-europene din stradă la Chişinău

Lecţii învăţate pentru Guvernanţi. Nevoia schimbărilor urgente pentru credibilitatea şi legitimitatea alegerilor viitoare

Este vorba în primul rând despre accesul la resurse şi posibilitatea trimiterii de sume de susţinere de către cetăţenii din diaspora europeană, din ţările care respectă regulile spălării banilor şi a comunicării şi verificării sursei finanţelor transmise către partide. Dezlegarea nebuniei actuale, care restrânge în mod substanţial posibilitatea de mişcare a partidelor de opoziţie în domeniul financiar, este o problemă majoră ce afectează alegerile şi corectitudinea lor, mai ales prin tratamentul diferit al altor partide. A plătit doar Partidul Shor, nu şi Igor Dodon şi PSRM. Nu mai vorbim despre folosirea abuzivă, evidentă, a resurselor administrative de către actuala putere.

Apoi e vorba despre componenta mediatică. Aici lucrurile par să se fi echilibrat, Jurnal TV, Pro TV şi TV 8 reprezentând platforme importante pro-opoziţie, alături de site-urile şi televiziunile independente. Doar că audienţele ar trebui măsurate realist şi publicitatea distribuită corect, pe baza impactului real al acestor televiziuni, şi nu dirijată unilateral de către un cvasi-monopolist. Firmele de publicitate ar trebui, de asemenea, să se dezvolte şi să se diversifice, pe piaţa liberă.

Cred că, pe baza unei mese rotunde a tuturor partidelor, de la care să nu lipsească în niciun caz opoziţia, să se treacă la votul mixt în două tururi măcar.

Cât despre CCA, organismul audiovizual trebuie profund întărit şi eliberat din strictele chingi politice pentru a putea aplica măcar legislaţia existentă, inclusiv monitorizarea activităţii tuturor instrumentelor mass-media în timpul campaniei, nu numai a celor care anunţă că intră în dezbaterile electorale, în timp ce aplicarea legii anti-propagandă nu trebuie să fie facultativă şi secvenţială, iar rezultatele trebuie să se vadă şi asupra trustului de televiziuni şi radiouri ale lui Dodon.

În al treilea rând, e foarte important de văzut cum se aşează lucrurile în privinţa justiţiei selective, a dosarelor cu iz politic, a eliminării candidaţilor cu şanse ai opoziţiei şi a combaterii reale a corupţiei şi funcţionării organismului de integritate. Lupta împotriva corupţiei este deja afectată de faptul că, în cazul furtului miliardului, sunt excluşi din anchetă şi de la pedepse în justiţie şi premierul Leancă, cel care a semnat actul de bail out, deci trebuia judecat, şi făptuitorul Ilan Shor, care e liber mersi, ba e şi primar, şi om politic, şef de partid, şi nu-l deranjează nimeni. Iar cercetarea trebuie încheiată şi banii recuperaţi până anul viitor, cu accente credibile până la alegeri, pentru ca exerciţiul electoral să fie cu adevărat recunoscut de instituţiile internaţionale ca fiind alegeri libere şi corecte.

Şi mai rămâne o nemulţumire profundă a SUA, UE, Comisiei de la Veneţia deopotrivă: votul mixt. Ştiu că e târziu şi sunt toate argumentele pentru ca regulile jocului să nu se mai schimbe, dar cred că, pe baza unei mese rotunde a tuturor partidelor, de la care să nu lipsească în niciun caz opoziţia, să se treacă la votul mixt în două tururi măcar. În caz contrar, rezultatele nu pot fi prevăzute. Mai mult, există o şansă importantă ca rezultatele să fie defavorabile tuturor.


FOTO presedinte.md

Lecţii învăţate de către Igor Dodon

Aici lucrurile sunt clare: Igor Dodon trebuie să înţeleagă cât costă jocul său de-a seducţia cu Putin şi cu ruşii. Cât de libidinos şi respingător este tangoul său excesiv şi inutil pe după liderul rus, care trebuie şi el să fie exasperat de un personaj politic atât de colant.

Nici măcar tentativa de a-l face cât mai independent pe Ceban, nici promisiunea acestuia de a părăsi partidul după alegerea sa ca Primar, nici încercările sale de a aduce discuţia în spaţiul tehnic şi administrativ nu i-au adus câştig de cauză. Bătălia la Chişinău rămâne geopolitică, cu atât mai mult la nivelul Republicii Moldova, iar susţinerea lui Năstase a venit de la toate forţele pro-româneşti, pro-europene şi unioniste tocmai pentru a bloca acapararea Chişinăului de către socialiştii pro-ruşi. Chiar dacă Năstase a rămas încremenit în ideile care au menţinut nucleul său electoral, cele ale luptei împotriva Oligarhului Plahotniuc şi a Binomului, ignorând mesajele pro-româneşti şi o poziţionare faţă de unionism.

Lecţiile învăţate pentru opoziţia din stradă

În ceea ce priveşte opoziţia pro-europeană din stradă, platforma lui Andrei Năstase şi Maia Sandu, ei au cele mai importante lecţii de absorbit, care sunt lecţiile maturităţii în politică. Acolo unde nu există prieteni şi duşmani, ci doar interese şi posibilităţi, cu condiţia verticalităţii şi a menţinerii principiilor şi valorilor, a apărării lor, dar şi cu flexibilitatea necesară atingerii ţintelor politice, din care cea mai importantă este câştigarea alegerilor. Şi intrarea la guvernare, fireşte.

Poate cel mai important test îi revine Maiei Sandu. Lider al coaliţiei pro-europene, ea trebuie să găsească cea mai potrivită formulă tehnică şi juridică pentru candidatura în comun la alegerile generale.

Andrei Năstase are posibilitatea penitenţei şi a paşilor spre ieşirea din abordările protestatare şi anarhice şi pentru asumarea responsabilă a unei posturi administrative concrete. De acţiunile sale la Primărie, de conducerea politică pe care o imprimă şi schimbările cu profesionişti a corupţilor şi nepricepuţilor din Primărie, dar şi de menţinerea celor meseriaşi şi cunoscători, depinde reuşita mandatului său. Iar maturizarea sa ţine şi de crearea unei formule de coabitare cu un Consiliu Local ostil, cu care să poată lucra şi, eventual, forma o majoritate care să-i treacă proiectele. De asemenea, anunţata cooperare instituţională cu Guvernul e la fel de importantă în practică pentru administrarea cu succes a Chişinăului şi pentru chişinăuieni.

Deja e de remarcat primul pas, prin admiterea de către liderul PPDA a formulei de candidatură în trei, alături de PAS revenind şi PLDM-ul, pronunţat fără rezerve şi false pudori, pentru că partidul lui Viorel Cibotaru l-a susţinut iar liderul său a muncit până a ajuns în spital şi cu riscul de a pierde formaţiunea politică pe care a ţinut-o strict pe linia cooperării cu partenerii aduşi de el în PPE. Dar paşii trebuie să continue pe direcţia tuturor celor care l-au susţinut, cu grade diverse de abordare şi dialog.

Dar poate cel mai important test îi revine Maiei Sandu. Lider al coaliţiei pro-europene, ea trebuie să găsească cea mai potrivită formulă tehnică şi juridică pentru candidatura în comun la alegerile generale. Mai mult, dacă situaţia rămâne cea curentă, trebuie să găsească formula ca, măcar pentru circumscripţiile uninominale, cele 51, să găsească formule de asociere şi susţinere mutuală – dacă nu de coaliţie, deodată – cu toate partidele pro-europene, pro-româneşti şi unioniste. În caz contrar se pierd voturi, iar la sistemul uninominal într-un tur scade dramatic şansele de a câştiga mandate uninominale.

De aceea, aici intervine şi maturizarea prin flexibilitate şi soluţii posibile, compromisuri acceptabile şi ne-compromiţătoare pentru a reuşi. Pentru a aduna şi a crea coalizarea întregii facţiuni de pe dreapta, pro-europene, chiar dacă asta presupune domolirea orgoliilor proprii şi tratarea cu parteneri dificili, chiar dacă presupune asocierea cu partide minuscule cu pretenţii mari. Fiecare vot contează în actuala variantă de scrutin, iar alternativele nu există - decât cu riscul creşterii diferenţelor şi al pierderii mandatelor uninominale în marea lor majoritate.


FOTO Guliver / Getty Images / Oliver Contreras

Îndreptar pentru maturizarea Opoziţiei de la Primărie: azi, politicile externe ale statelor

Maturizarea partidelor şi personalităţilor politice

Procesul de maturizare al unei formaţiuni politice şi a unui om politic trece prin cel puţin trei etape obligatorii. Prima e cea de la formarea unei organizaţii politice, manifestaţii publice şi organizarea de acţiuni care presupun susţinere publică şi participarea unui număr mare de oameni. Este prima etapă a devenirii unui om politic. Dacă nu poţi coordona asemenea organizări şi acţiuni, e puţin probabil să poţi aspira vreodată la deţinerea puterii într-un stat.

A doua etapă este cea a organizării participării unui partid sau a candidaţilor unui partid la alegeri. Gestiunea alegerilor şi administrarea lor e un alt punct relevant, care se soldează şi cu obţinerea unor funcţii în administraţia publică locală. Cele petrecute duminică consacră, astfel Opoziţia din stradă în depăşirea unei etape şi nevoia asumării responsabilităţilor de administrare aferente poziţiilor obţinute în alegeri, respectiv cea pentru Primăria Chişinău. Ciclul a început pentru PPDA-PAS-PLDM odată cu alegerile prezidenţiale în care Maia Sandu s-a clasat pe locul doi, cu un scor merituos, care merita consolidat şi valorificat chiar de atunci.

A treia etapă este cea a accesului la Guvernarea ţării, şi la responsabilităţile de nivel statal, inclusiv a celor ce ţin de reprezentarea ţării în relaţiile internaţionale. Alegerile din Republica Moldova, de la sfârşit de noiembrie-început de decembrie, vor consemna, sper eu, accesul la putere al actualei Opoziţii care deja nu mai e din stradă - în sensul lipsei reprezentării relevante în Parlament - ci de la Primăria Capitalei. Într-o formulă de alianţă sau coaliţie pro-europeană, pro-românească şi unionistă ar putea să acceadă la Guvernare, ba chiar ca partidul cel mai important, deci capabil să dea premierul şi să-şi asume responsabilităţi naţionale.

Lecţiile învăţate din administraţia Trump

Printr-un asemenea proces au trecut toţi politicienii. Ca să iau un model recent, să-l alegem de Donald Trump, un politician sau mai degrabă anti-politician venit de niciunde, dar care a câştigat preşedinţia SUA, cea mai dorită demnitate la nivel global. Ei bine, şi Donald Trump a început cu o echipă de consilieri de campanie, pe care i-a schimbat până în august 2016, când a plecat John Bannon, strategul şi ideologul campaniei sale. A venit o echipă profund ancorată în establishmentul american, cunoscătoare a tuturor resorturilor, care a înlocuit pe visătorii şi necunoscătorii din prima administraţie şi din campanie.

Dar nici această echipă nu a dăinuit, pentru că în locul său a venit John Bolton şi Mike Pompeo care i-au înlocuit pe McMasters şi Rex Tillerson, profesionişti, dar oameni profund în contradicţie cu doleanţele preşedintelui, care este în SUA a Şeful Executivului. Iar această nouă generaţie este una de cunoscători, care ştiu pe ce butoane să apese şi cum se întâmplă lucrurile, ale căror scop este să aplice politicile lui Donald Trump, preşedintele ales.

Fireşte, e greu să impui în dezbaterea logică spunând că există argumente pe care alţii nu le cunosc. Dar ştiţi ce? Chiar există argumente pe care publicul larg nu le cunoaşte.

Arderea rapidă a celor trei etape e relevantă pentru că în SUA nu are nimeni timp să aştepte instalarea administraţiei, ea trebuie să funcţioneze, pentru că responsabilitatea preşedintelui SUA e enormă, atât pentru americani, cât şi pentru întreaga lume. Mutatis mutandis, adică păstrând proporţiile, acelaşi lucru se întâmplă acum cu actuala opoziţie de la Chişinău. Şi e etapa maturizării necesare.

De la Churchill cetire!

Nu mi-am propus să ţin cursuri, nici să dau cuiva indicaţii. Nu m-a întrebat nimeni cât e ceasul. Însă maturizarea accelerată e necesară, iar protagoniştii şi echipele din jur nu par a realiza acest detaliu. Ştiu că încă domină euforia şi aburii de la şampanie, iar cei în cauză plutesc la distanţă de pământ. Totuşi realismul trebuie să domine şi nu e timp de pierdut.

Fireşte că evaluarea nu e pentru alfabetizarea neaveniţilor ce ancombrează şi strică spaţiul şi aerul din jurul proaspeţilor politicieni cu o victorie electorală, pe post de consilieri de tot felul, ţuţeri şi yesmeni în ale moldovenismului. Şi nici nu trebuie văzută ca polemică, fie şi amicală, cu unii analişti români de la Chişinău şi Bucureşti, care chiar cred că tot ce zboară se mănâncă. Aici pot spune, în cunoştinţă de cauză, că e uşor să dai verdicte docte din turnuri de fildeş, când nu ai fost niciodată în arenă şi nu ai avut nici măcar responsabilitatea unui cătun.

Iar dacă nu mă credeţi, îl citez, simplu, pe Churchill, care spunea: „Dacă aţi fi în locul meu şi aţi şti ce ştiu eu, aţi face cam ce fac eu”. Fireşte, e greu să impui în dezbaterea logică spunând că există argumente pe care alţii nu le cunosc. Dar ştiţi ce? Chiar există argumente pe care publicul larg nu le cunoaşte. Şi când cineva care a avut acces spune ceva, ar trebui privit şi acultat cu mai multă atenţie, deferenţă şi, desigur, respect. Românul mai spune că râde mai bine cine râde la urmă, doar că aici e de plâns!

Politica externă a României în Republica Moldova

Şi pentru că tot s-au aventurat unii să vorbească despre politica externă a unui stat vecin - când nici nu au aflat nici teoretic, nici pe pielea lor, ce e aia – cred că e locul aici să spunem câteva lucruri despre politica externă a României faţă de Republica Moldova, stat suveran, pe care l-a recunoscut la 28 august 1991. Nu discut justeţea şi nu fac judecăţi de valoare asupra trecutului, ci lucrăm în realitatea curentă, cu materialul clientului, cum s-ar spune. Pentru că e uşor a face politici cu cei mai frumoşi, mai viteji şi mai cunoscători, dar politica se face cu oamenii politici, cu partidele şi cu cetăţenii pe care-i avem, nu cu alţii, inventaţi sau importaţi poate din... Germania.

Politica externă, de securitate şi apărare este astăzi, în România, una integrată şi este făcută de către Preşedinte, ca toate mandatele de reprezentare, în timp ce liniile şi strategiile se aprobă în CSAT – organism colegial ce conţine cei mai importanţi membri ai Guvernului şi şefi ai instituţiilor şi agenţiilor din domeniu – şi se aplică de către MAE, MApN, alte agenţii şi instituţii ale statului român, deciziile CSAT fiind obligatorii pentru întreg Executivul. Iar a vorbi despre România, ca titular al unei politici, înseamnă a te referi la ce fac strict instituţiile statului român.

Dacă cineva vrea să se uite la finanţări, mass media şi proiectele ce au de-a face cu interesele României sunt finanţare tot de România, în egală măsură, către toate instituţiile mass media, ONG-uri şi personalităţi, de la putere şi din opoziţie.

Pe lângă acestea, partidele politici au legături, pe linia familiilor politice europene, cu parteneri din Republica Moldova, pe care-i sprijină prin intermediul fundaţiilor politice proprii, europene, germane, americane, de aiurea. La nivelul societăţii civile sunt finanţate programe de către terţi, iar administraţiile publice fac, de asemenea, partea lor de treabă. Şi ca-n oricare caz, politica şi strategia generală stabilită, viziunea generală este aplicată de către toată lumea, cu nuanţele şi partenerii fiecăruia. Şi Ministerul Românilor de Pretutindeni, care se ocupă cu promovarea limbii, istoriei, culturii române finanţează instituţii mass media şi proiecte culturale, şi alte categorii de proiecte pentru diferitele tipuri de aplicanţi, de toate culorile spectrului politic din Republica Moldova, că-l iubesc sau nu pe Năstase, că-l critică mai dur sau mai blând, că-l bagă-n seamă sau că-l ignoră.

E adevărat că, atunci când un partid de o culoare politică e la guvernare, el va favoriza şi va avea mai multe resurse pentru partenerul său. A fost PDL/PNL şi membrii PPE din România, au beneficiat partenerii săi, Vlad Filat şi PLDM. A venit PSD, cu socialiştii europeni, profită, cu preponderenţă PDM şi Vladimir Plahotniuc. Cu atât mai mult când ambele partide sunt la guvernare, cum e cazul acum, relaţia e şi mai vizibilă şi riscă să se confunde cu relaţia între state pentru necunoscători. Nu e însă aşa. Dacă cineva vrea să se uite la finanţări, mass media şi proiectele ce au de-a face cu interesele României sunt finanţare tot de România, în egală măsură, către toate instituţiile mass media, ONG-uri şi personalităţi, de la putere şi din opoziţie. Nu am vrut să nominalizez aici, dar TOŢI cei din preajma opoziţiei actuale care se victimizează prea des au şi au avut proiecte finanţate de către România, de către statul român.

Nici un privilegiat, nici un sancţionat, dar izolarea românofobilor

La nivelul statului, când un oficial vine la Chişinău, el se va întâlni cu toate forţele politice, nu numai cu partenerii săi. Sau nu se va întâlni deloc la nivel de partide politice. Când reprezintă statul român, ritualul diplomatic susţine că întâlnirile oficialului în cauză nu evită pe nimeni, chiar dacă o întâlnire cu un anti-român nu va fi agreată niciodată şi este exclusă. Dar Igor Dodon are întâlniri frecvente şi periodice cu Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, şi ele nu au fost întrerupte nici când acesta a încălcat regulile şi a dat publicităţii elemente şi amănunte care încalcă uzanţele. E adevărat că Igor Dodon nu va fi primit în vizită oficială la Bucureşti niciodată, din cauza propriului său comportament împotriva României. Apropo, şi alţii s-ar putea uita în oglindă şi să vadă de ce nu ajung la niveluri oficiale de top la Bucureşti.

Bine cu de-a sila nu se poate face, dar nici susţinerea celui care înjură sau distruge perspectiva europeană sau luptă împotriva obiectivelor politicii externe a României.

Nu voi repeta detaliile politicii externe a României în legătură cu Republica Moldova. Susţinerea integrării europene şi a drumului european al Republicii Moldova (nu a unirii!!! – deşi se menţine susţinerea pentru respectarea acestei opţiuni şi a adepţilor săi, care se manifestă la Bucureşti şi Chişinău, deopotrivă), susţinerea economică, interconectarea, privatizările şi formulele de susţinere a populaţiei Republicii Moldova, prin toate canalele. Susţinerea identităţii româneşti, a limbii române, a culturii române în stânga Prutului. Sunt constante, respectate de toate guvernele. Chiar dacă susţinerile financiare sunt deja condiţionate de reguli europene şi financiare naţionale, de realizarea investiţiilor la timp şi potrivit celor convenite, respectarea contractelor şi mai ales a reformelor necesare, susţinerea celor care se autoidentifică drept români de către autorităţile Republicii Moldova.

Asta pentru că în România sunt legi şi reguli, şi există şi DNA, şi Curtea de Conturi, şi banii contribuabililor trebuie apăraţi în egală măsură cu interesele pragmatice ale statului român. Bine cu de-a sila nu se poate face, dar nici susţinerea celui care înjură sau distruge perspectiva europeană sau luptă împotriva obiectivelor politicii externe a României. Poate nu există reacţie imediată, dar ea apare în timp, şi vinovatul o resimte. Întotdeauna.


Vladimir Plahotniuc FOTO pdm.md

În plus nu există că faci ceva şi nu se ştie. Secretele nu sunt pentru lumea contemporană, mai ales atunci când ai resursele să afli ce te interesează. Şi are asemenea resurse orice stat serios, cu atât mai mult un stat vecin, cu aceeaşi bază identitară şi cunoaştere deplină. În plus, statele au memorie lungă, dosarele cu declaraţii, acte şi fapte se menţin şi nu se prescriu, deci cunoaşterea despre fiecare actor şi actele sale este una permanentă şi continuă. Chiar dacă uneori cineva alege, din raţiuni superioare, să se uite în altă direcţie pentru un timp. Memoria instituţională dăinuie.

Asta ca să încheiem epopeea războiului informaţional declanşat împotriva României pe tema România nu face nimic, România îl susţine pe Plahotniuc, România a greşit politica sa faţă de Republica Moldova şi aşa mai departe. Fake news, naraţiuni distructive ale relaţiei bilaterale şi care trădează infantilism politic. Dezbateri şi critici sunt, dar la Bucureşti, între cunoscători, practicieni, specialişti ai partidelor, în Parlament, când este chestionată acţiunea guvernului. Însă dacă un cetăţean, mai ales om politic care vrea să devină om de stat, procedează astfel la Chişinău, asta antrenează costuri majore.

Cu actualul anturaj plin de yesmani, fără critici şi fără cunoscători din interior ai activităţii politice la nivelul la care aspiri, drumul spre un infantilism limitat de genunchiul broaştei e garantat!

Ca atunci când un premier, să zicem Iurie Leancă, a venit la Bucureşti într-un studio de televiziune, cu omologul său de atunci, Victor Ponta, şi l-a înjurat pe preşedintele României, riscând expulzarea ambasadorului său şi ruperea relaţiilor bilaterale. E adevărat că actorul matur şi sofisticat e cel cu discernământ, dar costurile le resimte şi azi protagonistul momentului, chiar dacă e primit şi i se zâmbeşte diplomatic pentru funcţie şi se arată respectul pentru statul pe care-l reprezintă, dosarul său e complet şi intact, cu tot ceea ce a spus şi săvârşit.

În consecinţă, uşor cu pianul pe scări! Responsabilitatea guvernării şi a relaţiilor externe vine şi cu cunoaşterea şi respectul pentru parteneri, cunoaşterea activităţii şi respectul pentru personalităţile care au servit un stat, al tău sau cel partener, şi cu bunul simţ caracteristic începătorului, aflat la primii paşi, faţă de cei care au parcurs de câteva ori maratonul. Şi la nivelul celor din jur, schimbările sunt necesare, pentru a putea aspira la trecerea prin maturizare la următorul nivel. Cu actualul anturaj plin de yesmani, fără critici şi fără cunoscători din interior ai activităţii politice la nivelul la care aspiri, drumul spre un infantilism limitat de genunchiul broaştei e garantat!