Cenzură în Moldova europeană?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai fi zis că e vorba de Mein Kampf. Ba bine că nu! E o carte nevinovată, care le povestește copiilor, într-o manieră afabilă și jucăușă, prin recursul la pilde și istorioare cu tâlc, despre afecțiunea dintre oameni și despre felul cum apar pruncii pe lume. Sexul povestit celor mici este versiunea în limba română a unei celebre lucrări, elaborată de specialiști ai Institutului pentru studierea Sexualității și Cuplului de la

După șocul acuzat de cenzura guvernamentală, rațiuni de ordin financiar, pesemne, vor fi descrețit fruntea responsabililor de la „Prut Internațional". Nimic nu vinde mai bine decât scandalul. Și dacă după 6 ani de la apariție, cu greu mai găsești în librării exemplare ale ostracizatei cărți, lansarea unui nou tiraj va fi pentru editură o afacere extrem de profitabilă.

Scandalul provocat de interzicerea volumului Sexul povestit celor mici s-a dovedit o soluție rentabilă și pentru opinia publică, exasperată de lentoarea negocierilor post-electorale. Deveniserăm prea încrâncenați, prea nevrotici, prea ipohondri, ajunseserăm să credem că nu mai există subiecte și preocupări demne de interes, în afara dilemei: „a fi sau a nu fi o coaliție pro-occidentală în Moldova"? Am încercat și eu să-mi astâmpăr sentimentul fatalității - acea „ștafetă otrăvită" pe care generații succesive și-o transmit, una alteia, în Basarabia -, dar n-am prea izbutit, recunosc.

Decizia de a scoate din circuitul public o carte de educație sexuală pentru copii, decizie înlocuită ulterior cu restricții de difuzare, exercitate sub controlul Internelor (iată o activitate în care ministrul Catan își poate demonstra eficiența!), a fost adoptată de premier sub presiunea Mitropoliei Moldovei. Biserica Ortodoxă vorbește pe un ton apodictic, amenință cu flăcările iadului. Instituția arondată Patriarhiei Ruse a uitat să-și ridice glasul împotriva gealaților în uniforme, care îi torturau pe tinerii arestați în noaptea de 7 aprilie 2009, în schimb o face pe gardianul inocenței infantile, după ce tot ea a acordat „servicii de companie" unor veleitari politici, umplând Moldova cu panouri indecente.

Discursul acestor clerici confirmă o societate lasă, ipocrită și intolerantă, ale cărei moravuri sălbatice nici măcar o guvernare declarat pro-europeană nu i le o poate eradica. Din contră!

Cine a vrut să-l compromită pe Vlad Filat? Nu ar fi timpul, ne întrebăm, să-și revizuiască lista de consilieri? După gafa de anul trecut, când guvernul domniei sale a avut o reacție prea moale față de vandalizarea menorei evreiești de către un grup de fanatici ortodocși de la Chișinău, interzicerea unei cărți de educație pentru copii nu-i servește deloc profilul de om politic cu vederi democratice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite