VIDEO Neymar riscă să nu joace în finala Ligii Campionilor, după ce a încălcat o regulă aprobată recent de UEFA
0Atacantul echipei franceze PSG Neymar riscă să lipsească din finala Champions League, pentru că a încălcat o regulă impusă recent de UEFA în contextul luptei cu COVID-19. Starul brazilian şi-a scos tricolul în finalul partidei contra celor de la Leipzing, câştigate de PSG cu 3-0, pentru a face un schimb de tricouri cu fundaşul echipei adverse Marcel Halstenberg.
Îninte de reluarea Ligii Campionilor, UEFA a anunţat că schimbul de tricouri între jucători este interzis, iar cei care vor încălca regulamentul vor petrece 12 zile în autoizolare, scrie The Sun.
PSG s-a calificat, marţi seara, la Lisabona, pentru prima dată în istorie, în ultimul act al celei mai importante competiţii europene la nivel de cluburi.
PSG a deschis înscris de trei ori, Marquinhos (13), Di Maria (42), Bernat (56), dar a avut şi multe alte ocazii clare de gol, dar Neymar şi Mbappe (foto, în albastru) nu au fost în zi fastă. Leipzig, care nu a mişcat în prima repriză, a dominat finalul partidei, dar fără a îşi crea multe oportunităţi clare de a marca.
În fnală. PSG va juca cu învingătoarea din a doua semifinală, Olympique Lyon - Bayern Munchen, meci care se va juca miercuri, de la ora 22.00.
Finala va avea loc în data de 23 august, tot la Lisabona.