Procuratura R. Moldova, despre alertele false cu bombă din ultima perioadă: Au ca obiectiv destabilizarea şi crearea neliniştii în societate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interzis

În contextul alertelor continue cu bombă, Procuratura R. Moldova vine cu amănunte despre investigarea denunţurilor false. Potrivit Procuraturii, grupul de investigaţie format de către procurorul general interimar (format din ofiţeri de investigaţie ai INI şi ofiţeri ai SIS, sub conducerea PCCOCS), s-a întrunit vineri, 15 iulie 2022.

În cadrul acesteia, au fost raportate informaţiile obţinute urmare a şedinţei precedente din 13 iulie, precum şi au fost stabilite următoarele acţiuni de investigaţie.

La acest stadiu al investigaţiilor, procurorii PCCOCS comunică faptul că pe dosar sunt mai muţi suspecţi - atât în ţară, cât şi peste hotare.

Acţiunile acestora sunt dirijate de un grup de persoane care au ca obiectiv unele acţiuni de destabilizare şi creare a neliniştii în societate. Însă, scopurile declarate şi cele reale nu sunt pe departe aceleaşi.

Astfel, în cadrul dosarului, sunt analizate şi evoluţiile statului pe diverse domenii - acordarea statutului de stat candidat în Uniunea Europeană, ajutoare de diverse categorii, vectorul de dezvoltare externă - versus ameninţările tot mai frecvente, împrejurări care în una din versiunile anchetei procurorii le consideră deloc întâmplătoare.

„Considerăm că episoadele acestor infracţiuni au un impact cu atât mai negativ, cu cât sunt înfăptuite în perioada desfăşurării războiului din Ucraina, ceea ce adaugă neliniştii în societate. În context, procurorii comunică faptul că acţiunile vor fi investigate, iar responsabilii vor fi traşi la răspundere”, se spune într-un comunicat al Procuraturii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite