Percheziţii în Capitala României, la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
descinderi

Poliţiştii efectuează percheziţii în Bucureşti, la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări şi evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la peste 100.000 de euro, infomează Mediafax.

Anchetatorii au stabilit că persoanele suspectate în acest caz au achiziţionat produse din tutun din Republica Moldova, le-au transportat şi depozitat în România, unde le-au vândut fără a avea documente de provenienţă.

Membrii grupării depozitau mărfurile în zona unde locuiau, în interiorul unor societăţi comerciale, cu spijinul administratorilor acestor firme, apoi vindeau produsele în pieţe din Bucureşti.

"Acţiunile de care persoanele sunt suspectate au ca scop sustragerea de la plata taxelor şi a impozitelor datorate către bugetul consolidat al statului român. Prejudiciul estimat până în acest moment depăseşte 100.000 de euro, prejudiciul real urmând a fi stabilit la finalizarea cercetărilor", a precizat Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.

Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor Sector 6 din Bucureşti.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite