11 cazuri noi de coronavirus în Republica Moldova. În total, număr celor infectaţi cu noul virus a ajuns la 23

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a anunţat duminică, 15 martie, că în Republica Moldova au fost depistate 11 cazuri noi de infecţie cu coronavirus. Dintre acestea, opt cazuri sunt de infecţie prin transmitere locală, iar alte trei cazuri au fost înregistrate la cetăţeni care au revenit recent de peste hotare. Printre cei contaminaţi este şi un copil. În total, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 23.

Copilul s-a infectat de la mama sa, care a revenit din Italia.

În acest sens, ministra Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, le-a amintit cetăţenilor reveniţi de peste hotare să se autoizoleze şi să respecte regulile de igienă, inclusiv să respectă distanţa socială de 1 metru, pentru a evita răspândirea virusului.

Premierul Ion Chicu a declarat duminică, 15 martie, că săptămâna viitoare este una critică pentru Republica Moldova, iar de această perioadă depinde cum va reuşi ţara să învingă răspândirea coronavirusului. În acest sens, prim-ministrul a anunţat noi măsuri restrictive, menite să determine cetăţenii să stea la domiciliu, în contextul luptei contra COVID-19.

Astfel, începând de luni, 16 martie, toate zborurile din Republica Moldova şi spre Republica Moldova vor fi sistate. 

De asemenea, toate magazinele, cu excepţia celor care vând produse alimentare, vor fi închise. Farmaciile şi staţiile PECO vor activa în regim normal. Toate restaurantele, barurile şi cafenelele vor fi închise, cu excepţia celor care fac doar livrare la domiciliu.

În plus, se închid toate pieţele din ţară, indiferent de tipul acestora.

Aceste acţiuni vor dura până pe 31 martie.

Comisia naţională extraordinară de sănătate publică a anunţat gradul de alertă Cod roşu la nivel naţional referitor la situaţia epidemiologică prin infecţia cu COVID-19, existând pericol confirmat de declanşarea urgenţei de sănătate publică.

Precizăm că şcolile şi grădiniţile au fost deja închise. Începând cu 15 martie vor fi sistate toate cursele aeriene din Europa spre R.Moldova. Piaţa Centrală din Chişinău îşi va sista activitatea începând cu 16 martie. Autorităţile iau în calcul închiderea tuturor pieţelor pentru a evita aglomeraţia. Totodată, au fost deja anulate toate evenimentele culturale şi sportive. Sălile de sport şi alte zone de agrement rămân închise până pe 1 aprilie.

Autorităţile de la Chişinău au decis suspendarea tuturor activităţilor religioase. Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a anunţat că activitatea bisericelor va fi sistată pentru următoarele două săptămâni, din cauza răspândirii coronavirusului. Premierul a subliniat că anume în biserici se adună mai mulţi vârstnici, categoria de oameni care este mai supusă riscului de infectare cu noul virus. Bisericile însă au ignorat ordinul autorităţilor şi au contiuat slujbele.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite