Pregătire pentru Bac, prin teatru. Spectacolul „Moromeţii“ se joacă gratuit pentru elevii din medii defavorizate

Pregătire pentru Bac, prin teatru. Spectacolul „Moromeţii“ se joacă gratuit pentru elevii din medii defavorizate

Actori ai Teatrului "Regina Maria" din Oradea vor pune în scenă, la Zalău, spectacolul "Moromeţii". Intrarea este liberă, în limita a 50 de locuri.

În Curtea Artiştilor din Zalău, se va juca sâmbătă, 12 septembrie, începând cu ora 18.00, spectacolul "Moromeţii", după romanul cu acelaşi nume, de Marin Preda. Spectacolul este jucat de actori ai Teatrului Regina Maria Oradea-Trupa Arcadia, iar regia este semnată de Gavriil Pinte, intrarea fiind gratuită, în limita a 50 de locuri. Rezervări se pot face la Asociaţia Pro Teatru din Zalău.

Potrivit organizatorilor, "Moromeţii" este un spectacol realizat în cadrul proiectului "Lecturi Şcolare Integrate în Teatrul de Animaţie", proiect desfăşurat de Asociaţia Teatrul de Copii Oradea, şi cofinanţat de AFCN: "Spectacolul a fost gândit special pentru a veni în sprijinul elevilor care se pregătesc să susţină examenul de Bacalaureat, în special elevii care provin din medii defavorizate, cum sunt cei care trăiesc în mediul rural".

Evenimentul din Zalău face parte din turneul de promovare, care include localităţi din judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj, dar şi din Gyula, Ungaria.

Spectacolul "Moromeţii" are la bază principalele capitole din volumul I, studiate în programa şcolară, dramatizarea fiind realizată de studenţi ai Universităţii din Oradea.

„Acest roman al lui Marin Preda este un material de lucru extrem de ofertant şi are darul de a pune actorul în nişte situaţii extrem de dinamice. În plus, beneficiază de o oralitate pentru care Marin Preda a fost comparat în literatura română cu Caragiale. Nu avem de a face cu dialoguri simpliste, ci cu dialoguri care poartă cu ele o complexitate a vieţii chinuite pe care o trăiesc personajele. Este o lume care este abrutizată de sărăcie şi de muncă istovitoare. E o lume care s-a dus, a murit, şi nu numai în România”, precizează regizorul Gavriil Pinte.

„E absolut minunat să vezi ce poate să creeze imaginaţia unui regizor din şase scaune ţărăneşti. E surprinzător cum a introdus elemente de animaţie prin decorul care se transformă şi bucăţile de lemn care devin actori”, spune actorul Florian Silaghi.

Spectacolul beneficiază şi de o proiecţie video în care sunt prezentate datini şi obiceiuri româneşti, aşa cum se regăsesc în roman, filmul fiind realizat în cadrul unui workshop susţinut de Nora Tiu la Centrul de Plasament Tinca.

Din distribuţie fac parte actorii: Florian Silaghi, Zentania Lupşe, Giorgiana Coman, Caliţa Nantu, Igor Lungu, David Constantinescu. Dramatizarea a fost realizată de: Ioana Vaida, Dalia Vidican, Rebeca Ungur, Nicolae Vuşcan. Muzica este semnată de Ovidiu Iloc, iar acompaniamentul live este susţinut de instrumentiştii Radu Herţe şi Ionuţ Chiş. Scenografia şi grafica au fost realizate de Mădălina Baciu şi Răzvan Chendrean.

Vă mai recomandăm:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările