Ritm
de melc pe şantierul centurii Timişoara-Sud. „Stadiul lucrării per ansamblu a depăşit cu puţin pragul de 50 la sută“ FOTO
Lucrări pe şantierul Centurii Timişoara-Sud FOTO DRDP Timişoara
Cei 25 de kilometri ai Centurii Timişoara-Sud vor cuprinde cinci intersecţii, trei noduri rutiere, trei poduri, şapte pasaje şi două parcări de scurtă durată.
În ianuarie 2022, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunţa după o vizită pe şantierul Centurii Timişoara-Sud că stadiul lucrărilor era undeva la sub 50 la sută. Ministrul a pus presiune pe constructori să crească ritmul, însă lucrurile nu s-au prea schimbat.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunţat sâmbătă, 21 mai, că “stadiul lucrării per ansamblu a depăşit cu puţin pragul de 50 la sută”.
Principalele lucrări din ultima perioadă de pe şantierul centurii de sud a Timişoarei s-au concentrat în special în zona comunei Ghiroda, fiind montate grinzi la podul peste Bega, iar în zona kilometrul 23 a început aşternerea primului strat de asphalt.
“De asemenea, s-au montat grinzi şi în zona pasajului de la kilometrul 7+156. Se mai lucrează la structura rutieră în zona localităţii Giroc şi se execută lucrări de terasamente în proximitatea nodului rutier cu DN 59 (Timişoara – Şag). Au fost finalizate relocările de reţele de telecomunicaţii, pentru reţele de apă şi irigaţii stadiul depăşeşte 65%, iar relocările/protejările de reţele electrice şi gaz sunt în curs de execuţie”, a mai anunţat cei de la DRDP Timişoara.
FOTO DRDP Timişoara
Cei 25 de kilometri ai Centurii Timişoara-Sud cuprind cinci intersecţii, trei noduri rutiere, trei poduri, şapte pasaje şi două parcări de scurtă durată. Valoarea contractului depăşeşte 60 de milioane de euro, iar lucrările ar trebui să fie gata până la sfârşitul acestui an.