Meniul zilei mai ieftin, cu mâncarea ce ar ajunge la gunoi. Cum luptă Clever eat împotriva risipei alimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rareş Mara şi Marius Pascu, fondatorii Clever Eat
Rareş Mara şi Marius Pascu, fondatorii Clever Eat

Rareş Mara şi Marius Pascu, doi absolvenţi ai facultăţii de Economie din Timişoara, au pus pe picioare un start-up cu scopul de a reduce risipa de hrană, ajutând restaurantele să vândă surplusul de mâncare cu aproximativ 60 la sută mai ieftin decât în timpul zilei.

La finalul unei zilei, multe restaurnate din Timişoara rămân cu un surplus de mâncare. Toată această cantitate de hrană ajunge la gunoi. Conform unui studiu, zilnic 6.000 de tone de mâncare sunt risipite doar la noi în ţară. Rareş Mara şi Marius Pascu au pus pe picioare un start-up prin care vin atât în ajutorul restaurantelor, care, în loc să arunce mâncarea pot oferi meniuri mai ieftine, şi posibilitatea ca oamenii să mănânce cu mai puţini bani. 

Clever Eat funcţionează de trei luni pe Facebook şi pe Watsapp, dar se lucrează acum şi la o aplicaţie mobilă.

“Clever Eat este o platformă digitală de luptă împotriva risipei alimentare. Practic, ajutăm localurile să facă un profit din vânzarea surplusului de mâncare, ce rămâne oricum la finalul zilei. Restaurantele pot face meniuri din ele, e la latitudinea lor ce pun în ele. Într-o zi poate rămâne un tip de mâncare surplus, în altă zi e altceva. Meniurile se vând de obicei înainte de închidere, în ultima oră. Astfel şi clienţii se bucură de mâncare bună şi ieftină, toată lumea are de câştigat. După ce clientul face rezervarea, trebuie să meargă la restaurant în intervalul orar stabili de cei de la local”, a declarat Rareş Mara.

Proiect copiat din Danemarca

Proiectul a demarat în urmă cu trei luni şi până la această oră au aderat 11 restaurante din Timişoara. Ideea Clever Eat-ului i-a venit lui Rareş Mara în timpul masterului pe economie pe care l-a urmat, timp de 10 luni, în Danemarca. Finanţarea, adică 5.000 de euro, a fost câştigată în cadrul unui concurs de hacketon, la Flight Festival. 

“În 2020 am fost în Danemarca pentru a studia la master, unde am făzut acest gen de proiect. Şi am văzut că merge foarte bine la ei. Dar să ştiţi că în toate ţările avansate din Europa există deja acest sistem, există şi în Statele Unite ale Americii. Am început să lucrăm la idee în luna martie a acestui an şi încă lucrăm la dezvoltarea ei. Am zis să încercăm să facem şi la noi aşa ceva pentru că risipa de mâncare este mare şi în România. Banii pe care i-am câştigat la concursul de hacketon îi folosim acum pentru dezvoltarea platformei amplicaţiei mobile şi a web-siteului”, a mai spus Rareş Mara.

Clever Eat

Rareş Mara şi Marius Pascu au câştigat 5.000 de euro la un concurs de hackaton
 

„Tot mai mulţi devin interesaţi de proiect”

Clever Eat postează zilnic numărul de meniuri disponibile, cât şi intervalul orar în care pot fi ridicate. Funcţionează pe principiul “primul venit, primul servit”, cine doreşte să rezerve un meniu, trebuie să lase un comentariu la postare. Nu se oferă livrare la domiciliu, produsele trebuie ridicate şi plătite personal la faţa locului.

“Media de după aceste trei luni de când activăm, ne-am făcut un preţ mediu pe meniu, este de 10 lei şi 30 de bani. Unele meniuri înseamnă felul întâi şi felul doi, depinde de oferta restaurantului. E la alegerea lor ce oferă. La început, neavând exprienţă mai serioasă în zona de vânzări, nici noi n-am ştiut cum să punem problema, unii patroni au reacţionat OK, de aceea avem deja 11 locaţii, ultimii doi ne-au contactat din iniţiativa lor, nu am mers noi la ei. Alţii au fost reticienţi, până la urmă e un concept nou în România. Dar sesizez că tot mai mulţi devin interesaţi, avem deja câţiva care stau să intre în proiect după ce terminăm aplicaţia”, a adăugat Rareş Mara.  
 

„Am oferit oportunitatea oamenilor de a proteja planeta”

Bilanţul de trei luni arată că prin Clever Eat s-au vândut peste o mie de meniuri, adică aproximativ 400 de kilograme de mâncare bună care altfel ar fi ajuns la gunoi. 

„Cel mai mult ne bucură faptul că am oferit oportunitatea oamenilor de a proteja planeta în cel mai uşor mod posibil. Îndemnăm toate localurile la astfel de gesturi pentru că este o situaţie din care toată lumea câştigă”, a mai spus Rareş Mara, care a terminat Facultatea de Economie din cadrul UVT, iar ca studiu de master în Danemarca a ales Brand magament şi comunicare de marketing. 

clever eat

Rareş Mara în Danemarca
 

“A fost o experienţă faină în Danemarca. E foarte diferită de România. vremea e mult mai rece, oamenii sunt mult mai interesaţi, cultura lor e foarte interesantă. Am întâlnit oameni din multe ţări, Spania, Germania, chiar şi din Mexic. Am stat 10 luni”, a povestit Rareş Mara.
 

Timişorenii sunt implicaţi acum şi în alte idei de start-up. Una dintre ele urmează să fie prezentată în cadrul programului Inovation Lab, în speranţa unei finanţări. Până atunci, Rareş Mara mai obţine un venit făcând şi curierat pe bicicletă. Spune că e plătit să facă şi sport, iar cu ocazia asta descoperă şi alţi potenţiali clienţi pentru Clever Eat.

Vă recomandăm să mai citiţi: FOTO Cea mai mare plantaţie de aronia din România se află la Charlottenburg. Afacere sănătoasă cu regina fructelor de pădure FOTO Oameni şi struţi: cum a ajuns un cuplu să-şi umple ograda cu păsări uriaşe. „Mi-s dragi“ Rulota-frizerie care face senzaţie în satele din Timiş. O afacere bănoasă care a costat doar 4.000 de euro FOTO  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite