Elevii au provocat candidaţii la Primăria Timişoara la dezbatere. Tinerii vor să afle viziunea lor despre educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii invită candidaţii la dezbaterea "Cine pune ştampila pe educaţie?"
Elevii invită candidaţii la dezbaterea "Cine pune ştampila pe educaţie?"

Alegerile locale se apropie, iar elevii doresc să afle viziunea candidaţilor la Primăria Timişoara despre educaţie. Astfel, pe data de 11 septembrie, de la ora 15.00, la Bastionul Maria Theresia va avea loc evenimentul “Cine pune ştampila pentru educaţie?”.

Consiliul Naţional al Elevilor a lansat demersul “Educaţia prioritară, nu doar în campanie electorală”, pentru a îmbunătăţi colaborarea dintre decidenţi şi reprezentanţii elevilor. În această campanie a fost redactată o scrisoare de angajament pentru toţi candidaţii la alegerile locale, prin care aceştia îşi asumă obiective importante în educaţie, cum ar fi acordarea burselor în mod echitabil, asigurarea transportului gratuit, asigurarea infrastructurii şcolare pentru elevii cu dizabilităţi şi multe altele.

Elevii doresc să afle viziunea candidaţilor la Primăria Timişoara despre educaţie. Astfel, pe data de 11 septembrie, de la ora 15.00, la Bastionul Maria Theresia va avea loc evenimentul “Cine pune ştampila pentru educaţie?”.

Ţinând cont că dezbaterea este temelia unei democraţii sănătoase, echipa Consiliului Judeţean al Elevilor Timiş face un apel către toţi candidaţii la Primăria Timişoara pentru a participa.
 

“Considerăm importantă viziunea asupra educaţiei, materializată prin acţiuni concrete. Subiectele discutate în decursul zilei de vineri sunt cele menţionate în cadrul scrisorii. De asemenea, vom prelua şi întrebări din public pentru a transparentiza dezbaterea şi procesul decizional. Evenimentul <Cine pune ştampila pentru educaţie?> este pentru fiecare elev din Timişoara şi pentru ca fiecare cetăţean să afle viziunea candidaţilor la Primăria Timişoara depsre educaţie. Ne dorim ca această dezbatere să fie una transparentă, una care să ne convingă că domeniul educaţional poate tinde spre un viitor mai bun”, a declarat Alexandra Truşcă, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Timiş.


Vă reamintim că Nicolae Robu, primarul Timişoarei, a transmis că nu va participa la nicio dezbatere cu adversari, după ce candidatul USR-Plus, Dominic Fritz, a cerut o confruntare.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite